GOANA DUPĂ ILUZII

     Competiţie.... aş spune că e o caracterizare generală a stării oamenilor din ziua de azi şi mi se pare genială. Oriunde te duci, orice întrebi sau orice vezi te duce cu gândul la acest cuvânt: COMPETIŢIE.

     De mici, încă de la grădiniţă, învăţăm să fim ambiţioşi, să fim mai cuminţi decât ceilalţi copii. Ajunşi la şcoală, această problemă devine mai apăsătoare cu cât înaintăm în vârstă – să ai note mai bune, dacă se poate să fii no. 1 – să fii manierat, să nu te implici în bătăi etc. Totuşi, competiţia se dezvoltă pe toate nivelurile: şcoală, sport, artă, fashion etc. Concursuri peste concursuri... Cum să pierzi tu un joc? Sau cum să nu ai şi tu nu ştiu ce haină ca X-uleasca... sau chiar mai cool ca a ei!!! La festivalul de recitat poezii cade greu dacă ai luat locul doi, locul I revenind rivalei de moarte... Aşa am fost învăţaţi de părinţi, cu voia sau fără voia lor, prin ştiinţă sau neştiinţă... şi e un lucru bun! S-ar părea că doar pe timpul facultăţii se mai diminuează competiţia (pentru unii): e vremea distracţiei, a marilor descoperiri (sau nu?!?), a delăsării parţiale/totale. Nu te mai interesează decât să iei nota de trecere... Să fie momentul de linişte dinaintea furtunii?

     Se ascute lupta atunci când termini facultatea, îţi iei o slujbă, îţi întemeiezi o familie, apare copilul/copiii... şi atunci să vezi competiţie. Ai ambiţia să prinzi cel mai bine plătit serviciu, să urci cât mai repede în ierarhie, să scoţi şi din piatră seacă orice bănuţ posibil ca să îţi faci viaţa cât mai frumoasă (ţie şi familiei)... Unii vor spune că nu lucrează pentru bani, că tot ceea ce fac, fac din plăcere, că banii nu au valoare. Dooooh! Dacă e aşa, de ce nu se mulţumesc cu mai puţin? De ce aleargă întotdeauna pentru şi mai mult? Ştiu că e o vorbă prin domeniul economiei care zice: cu cât ai mai mulţi bani, cu atât cheltui mai mulţi (ori ceva de genul. Cine o ştie, să mi-o zică şi mie :D).

     Competiţie... daaaaaaa, peste tot vezi asta! Nu-i de mirare, doar trăim în secolul vitezei. Alergăm înnebuniţi după faimă, glorie, dar în mod special, după BANI, încât uităm a mai fi oameni. Cum facem asta? Inconştient, zic eu... Dăm din coate să răzbim în lumea asta insensibilă, încât uităm de cei din jurul nostru, cei dragi nouă (ca să nu vorbesc de un necunoscut)!

     Cum să îţi treacă prin gând să ajuţi un necunoscut atunci când îl vezi căzut pe stradă? Sau o bătrânică, încercând să urce în tramvai sau care trage după ea sacoşa cu cumpărături de la piaţă? Ori o domnişoară care este tâlhărită în plină zi? În sinea ta, îţi repeţi, ca pe o scuză puerilă, că pe tine nu te-a ajutat nimeni... să se descurce fiecare cum poate!

     Visezi la concedii în străinătate, sejururi în Alpi, plimbări cu gondola prin Veneţia, o excursie la piramide sau mai ştiu eu unde te poartă imaginaţia! Visezi la toate acestea, meritat, ca să îţi poţi trage răsuflarea după eforturile înzecite. Crezi că aceste scurte escapade din rutină te pot apropia de cei dragi? Pe moment, poate îi ai aproape! Dar când se termină? Ai şters cu buretele îndelungatele zile, unde 15-20 ore/zi eşti plecat cu gândul sau cu trupul prin pitorescul meleag al muncii!

     Oare dacă eşti bogat eşti fericit pe deplin? Câţi oameni bogaţi sunt fericiţi cu adevărat? De ce nu se arată şi partea „nevăzută” a banului? Căci banii nu aduc fericirea (şi cârcotaşii vor comenta că o întreţin)... fericirea se află în noi, în lucruri mărunte, simple... cât mai simple!!!

     Opreşte-te din alergat!!! Trage-ţi răsuflarea! Priveşte omul! Priveşte-i în suflet! Simte-l! Vezi ce vrea cu adevărat, nu ce spune... Ajută-l! Nu-l lăsa să plece cu impresia că nici pe el nu l-a ajutat nimeni la greu... astfel, el, la rândul lui, va ajuta un altul. Şi aşa, puţin câte puţin, pas cu pas, lumea va deveni mai bună!

       OPREŞTE-TE din goana după iluzii!

DE MODĂ NOUĂ

  Treptat, s-au adunat frustrările... frustrări legate de un lucru simplu... Ajut oamenii ori de câte ori pot. Din când în când, mai primesc şi câte-un mulţumesc (cu greu scoţi aceste cuvinte din guşa vreunui guzgan neologic)! Până aici, toate bune şi frumoase! Nimic deosebit, nimic pentru care să aduni frustrări. Dar se ajunge ca, pentru unele persoane, ajutorul dat să fie acordat mai tot timpul, de parcă ai fi  venit pe lumea asta cu acest scopu!!! Acestea nu mai încearcă să vadă dacă se poate rezolva problema cu puterile lor, să-şi pună mintea sau fizicul la contribuţie... Nuuuuuu. Pentru ce să mai omoare neuronul atâta timp cât există cineva acolo care îi rezolvă cât ai zice „peşte”. Şi uite aşa, uşurel, acest ajutor devine o obişnuinţă. Nu li se mai îmbujorează obrajii atunci când te roagă să le întinzi mâna, nu se mai bâlbâie când îţi spun, prind chiar tupeu... Ba, uneori, se supără atunci când îi refuzi politicos, sub motivaţia că ai alte lucruri mai importante de făcut pentru sufleţelul tău! Că doar e obligaţia ta de a-i scoate din mocirla în care s-au băgat, îţi este scris în fişa postului! 

„Când cere ajutorul cel ce a căzut în apă, aleargă... dar nu-l confunda cu cel care petrece, de plăcere, la baltă!” – N. IORGA

     Şi cu toate acestea, nici aşa n-ar fi mare supărarea. Frustrarea se adună atunci când te caută doar atunci când au nevoie. În restul timpului, uită de existenţa ta. N-ar fi frumos ca, fără niciun motiv, să te caute şi să te invite la o terasă, la o cafea/suc/bere? Sau măcar să sune să te întrebe de sănătate, despre cum merge treaba pe la serviciu, dacă cei dragi ţi-s sănătoşi etc. NUUUU!!! Pentru ce să te agiţi să faci şi lucrurile astea când ştii că oricum te ajută omul, doar are destul bun simţ să nu te refuze! Şi să nu care cumva să te mire dacă, peste timp, vei auzi din partea acestora cum te înjură, te bârfesc, îţi mai înfloresc şi cine ştie ce povestioare, numai ca să fie treaba bună până la final.

     Ţine şi asta de cei 7 ani de acasă sau trebuie să capeţi astfel de abilităţi? Cât de greu este să tragi o linie între a fi mitocan şi a fi cu bun simţ?

     Aşa o fi acum, s-a inventat o modă nouă... până se umple paharul, ajutăm în continuare! După asta, cine ştie ce se va mai întâmpla! 

     Dar pe mine cine mă ajută? 

NEBUNIA DE MOMENT

  Mângâiat de berea pe stomacul gol şi întărâtat de experienţă, link-uri, comentarii, postări etc., m-am hotărât ca azi să fiu porc! Arunc "bomba"... să scap de frustrări, chipurile, sau mai ştiu eu cum va zice lumea... Puţin mă interesează, cei care mă cunosc, vor şti ce spun sau ce vreau să spun... numai că m-am cam plictisit de unele stereotipii sau atitudini din partea domn`şoarelor care se dau rănite că nu a făcut una sau alta ex-ul pentru ele. So... let`s begin!
  Cum aproape toţi bărbaţii (iniţial scrisesem toţi bărbaţii..., dar mi-am luat marja de eroare, că mai sunt porci precum io acum) sunt mânaţi de curiozitatea de a şti ce trebuie făcut ca să fie bine într-o relaţie/combinaţie cu fetele/femeile, îmi iau avânt şi cuvântez cu putere (că doar alcoolul mă face puternic) despre ce şi cum trebuie făcut.
   Ce vor domniţele pentru a se simţi în al 9-lea cer? Hai, nu în al 9-lea, dar pe undeva pe aproape. Pentru început, FLORI!!! La prima întâlnire, o garoafă, o lalea, o zambilă, ceva subţire, fără semnificaţie prea mare!!! Exclus TRANDAFIR, că se sperie şi fug... vor crede că le ceri de soaţe ori cine ştie ce îşi închipuie (că ești cine ştie ce disperat şi vrei să le dai gata din prima). Nuuuuu, trandafirul înseamnă iubire, devotament, relaţie de lungă durată şi nu e indicat asta... merge cam peste 4-5 paşi de la prima întâlnire, după ce vă veţi fi cunoscut, veţi fi povestit istoria vieţii voastre, ce îţi/nu-ţi place, cum ai vrea să fie, cum ar trebui să fie... ce să mai, filosofii de viaţă domne, nu alta... plus că trebuie să povesteşti neapărat de unde s-a tras eşecul relaţiei trecute... 
   Bun, rezolvată treaba cu trandafirul (nu uita, la a 4-a, a 5-a întâlnire, chiar şi mai tâtziu)... şi tot aduci flori cam de câte ori simţi tu nevoia sau crezi că e nevoie (oare de ce atâtea flori? bani aruncaţi la coşul de gunoi de îndată ce se ofilesc florile)... numai că şi asta are o limită... STOP!!! Vine ziua dânsei! Frate... pai acolo tre` maldărul de flori (dacă te bate Dumnezeu cu vreuna de peste 25-30 de ani, ai pus-o-n fericire, rămâne portofelul gol... musai tre` să iei numărul de trandafiri pe care îi împlineşte ea în ziua aceea, că, altfel, e cu supărare maximă).
   Mno... şi cam atât cu florile... ajungeeeeeeeeeeeeeeee!!! Deja vede şi ea că arunci banii pe fereastră. Fraiere, schimbă cadourile... bagă un breloc cu ceva texte pe el, să îi arăţii cât e de valabilă pentru tine, i-ai  apoi o cremă pentru corp, un set la promoţie special pentru ea, ceva de genul gel de duş cu loţiune de întinerire a pielii =)), că doar pentru tine se face frumoasă!!! După ceva timp, musai tre` să treci la nestemate, că aşa simţi nevoia... i-ai un inel, dar vezi ca, atunci când i-l dăruieşti, să specifici că nu e de logodnă... că iar o ia razna duduia... Ehhhh, aici, la faza cu inelul ai făcut mare, da` MARE greşeală. Te-a prins în capcană... va trebui ca de acum înainte să continui pe drumul ăsta... un lănţişor, o brăţară, un diamant etc... s-o împodobeşti ca pe bradul de Crăciun, cât mai strălucitor posibil... A uitat fata ce frumos era când îi dăruiai flori!!!
  Acum, bagă şi matale altceva, eu ştiu! Use your imagination! Be smart, dacă vrei să ai gagică/prietenă/iubită/jumătate! Scoate-o la o excursie pe la munte sau, much better, un sejur la mare, de preferat în străinătate... să se lăfăie la soare, să bea tequila sau cine ştie ce cocktail sub o umbrelă, să se laie în valurile mării. Beton aşa!
   Buuuuuun, rezolvarăm şi cu cadourile... acum să trecem la partea psihică... ce tre` să îi faci domniţei ca să se apropie de tine, pe lângă acele cadouri enumerate mai sus? (că altfel, caută pe altul care să îi completeze lipsa celeilalte jumătăţi, cea sufletească). Aici e dilema lui Serghei, suflete! Aici trebuie să îţi pui în mişcare toate rotiţele creierului ca să iasă bine... şi tot n-ai să reuşeşti! Ori o iei tare şi sari pe ea din prima seară (a nu se înţelege viol), ori o iei gentil, cu răbdare, aştepti momentul oportun să faci primul pas (când o fi ăsta???). Odată făcut primul pas... se mai calmează lucrurile (aşa crezi tu... e doar începutul)... E nebunia de moment, toate lucrurile decurg normal... e plăcerea de a te vedea zilnic... treptat, scade intensitatea întâlnirilor şi, de aici, şi a trăirilor... şi aşa o pierzi. Ce vor ele? Vor atenţie, vor surpriză, vor diversitate... nu se gândesc la tine doar ca la un simplu om... ci, ca la un cititor de gânduri! Când le întrebi dacă totul este în regulă, vor minţi cu siguranţă!!! De le vei mai întreba şi a doua oară, poate vor schiţa un gest de nemulţumire (aici se văd adevăraţii bărbaţi, vor încerca să le descoase să afle ce este sub acea mască) dar dacă şi la a 2-a întrebare se va răspunde senin că e totul „just fine”, cum Doamne iartă-mă să vezi problema? Doar nu eşti Mama Omida să le ghiceşti pe toate! Pentru că, da... foarte rar îţi vor spune adevărata problema!
   Dacă într-adevăr eşti viu interesat de fată, vei face ce nici nu îţi închipuiai că ai face vreodată... vei avea răbdarea pietrei lovită zi de zi de ape... vei fi cu adevărat hotărât că vrei să fie a ta, orice ar fi... îi vei face toate mofturile, orice poftă a ei va fi ordin pentru tine... vei fi sclavul ei... şi DEGEABA!!! Se va sătura! Ea va vrea unul care să fie mai macho, să mai spună şi nu doleanţelor ei, chiar să o şi lovească câteodată! Nu vrea un tăntălău lângă ea... şi va spune că îşi doreşte unul care să aibă iniţiativă, nu unul care să îi facă tot timpul pe plac!!! Dacă te hotărăşti să pui piciorul în prag şi să faci pe bărbatul, măcar o dată, ori va începe să plângă subit (Doamne, cum faci tu aşa ceva?!? Nu o mai iubeşti, CLAR!!!) ori va începe să se pisicească pe lângă tine.... mofturi cum că ei nu îi place, nu îi convine, nu are dispoziţia necesară pentru acel lucru, că o doare capul etc. (ştiţi voi mai bine, domniţelor) şi tot ca ea va rămâne...
   Aaaaaaaaaaaaa, şi să nu uit!!! Obligatoriu, cel puţin o dată pe zi, să îi spui că o iubeşti, să îi vorbeşti dulce, în orice situaţie ai fi!!! Nu contează că eşti la serviciu, ocupat până peste cap, te stresează şeful sau eşti înconjurat de lume care nu trebuie să asiste la momentele voastre de intimitate!!! NUUUUU... oricând trebuie să faci asta! Şi să nu care cumva să nimereşti tu într-unul din aceste momente, să te apuce melancolia când e ea în postura mai sus menţionată, că e bai mare... se supără foc şi ajungem la paragraful cu cadourile, numai că vor fi mai costisitoare!
   Apoi, pân` la urmă, cum să fie??? Nicicum?? Sau... mai bine porc?!? Poate dai de vreo proastă care acceptă mizeriile tale şi vei trăi fericit (cu alta pe post de amantă) pân` la adânci bătrâneţi... grohăi a bere, mâncat, spălat, călcat acasă, sex într-altă parte... şi împaci două în loc de una! Ce tari suntem noi, bărbaţii! Că doar noi, dacă avem mai multe femei suntem apreciaţi, în timp ce voi, dacă vă faceţi de cap cu alţii, sunteţi curve! :))
   Până una alta, noi să fim sănătoşi... şi să ne vedem de drum aşa cum ştie fiecare. O ieşi bine pentru fiecare, cum ne este norocul!
   V-am pupat domnişoarelor/doamnelor... doar ce am gătat a treia bere... şi ce sentiment de uşurare am!!!