V-aţi
gândit vreodată ce semnificaţie aţi da anotimpurilor? Ce anume vă inspiră fiecare dintre ele?
Ce sentimente vă transmit? Eu mi le imaginez aşa:
Primăvara mea... este dedicată
exclusiv Speranţei! Printre mugurii ce se ivesc timizi în copaci, florile ce
îndrăznesc să coloreze griul lăsat în urmă de iarnă, ciripit de păsări, raze de
soare, nu ai cum să nu învii! Ai voie să gândeşti vesel, să râzi, să visezi, să
crezi!
Primăvara este anotimpul gândurilor
colorate!
Vara mea... înseamnă agitaţie,
înseamnă luptă, înseamnă dorinţă. Explodează totul: energiile, gândurile,
simţurile... lăsăm deoparte precauţiile, uităm de reguli! Nu-i timp de pierdut,
totul se etalează instantaneu... doar vine Toamna!
Vara este anotimpul eliberării!
Toamna mea... este sanşa ce i-o
acord sufletului pentru a scăpa de gândurile negative care s-au aşternut acolo,
o şansă pentru un nou început... aşa cum copacii se leapadă de frunzele
ruginii, oferind crengilor prilejul de a găzdui alte frunze!
Toamna este anotimpul renunţării!
Iarna mea... este dedicată luptei cu
sinele, pentru regăsirea eu-lui, pentru reculegere! Viscolele stârnesc fulgii
de zăpadă pentru a-i aşeza mai bine... îngheţul face natura neclintită doar
pentru a-i da acesteia răgazul să-şi adune puterile... puţinele raze de soare
sunt pentru a nu uita de speranţă!
Acest articol este unul dedicat celor din online… poate
reuşesc să ajut alte persoane să evite întâmplări nefericite, ca ale mele. Cele
relatate de mine în continuare sunt lucruri pe care ori le-am constatat, ori mi
s-au întâmplat la un moment dat. Povestea e foaaaarte lungă, nu vreau s-o spun pe toată. Vă dau fragmente... bineînţeles, persoanele care se vor simţi
vizate vor căuta să spună că am omis acele părţi care mă pun într-o lumină
defavorabilă...
Pe scurt, povestea este cam aşa: dintr-o prostie, am ajuns
să găsesc persoane care să mă duşmănească pe facebook. Nu-i bai, nu-i
sfârşitul lumii... am trecut peste asta deoarece acele persoane chiar nu
înseamnă nimic pentru mine. Am încercat să sting conflictul, să le înţeleg adversitatea faţă de mine, să încerc să le explic... dacă am văzut că nu
merge, nu m-am mai agitat. Ceea ce nu s-a întâmplat şi de partea cealaltă. S-a
căutat cu tot dinadinsul să fiu înţepat, cu atât mai mult cât eram prezent pe
facebook şi prin pagina pe care o administrez cu încă o persoană... ori de câte
ori am încercat să explic acelor persoane să uite de mine sau de pagină, de
orice însemn eu ca persoană pe facebook, nu s-a putut. Trebuia să se simtă şi
prezenţa lor... bineînţeles, n-au lipsit replicile, comentariile răutăcioase...
şi nu oricum, chiar publice, în văzul tuturor... că aşa-i în fotbal, e mai sexy în văzul lumii, te obligă să dai replica, să nu rămâi de căruţă! Oricum,
deranjul meu cel mai mare a fost că „iubirea” dintre noi s-a extins la alte
persoane sau pagini din anturajul meu, care nu aveau nici cea mai mică treabă
cu asta... s-a trecut la vorbe urâte aruncate unor persoane necunoscute, atacuri
la persoană şi te mai miri ce... în fine! Ceea ce n-au ştiu aceste persoane că,
bârfind pe la prieteni comuni, vorbele ajung şi la subiectul cu pricina! Iar dacă
loveşti în mai multe persoane, publicitatea este făcută în mod corespunzător.
Seara trecută am avut parte de o conversaţie în care mi se
spunea că sunt penibil. I-am răspuns acelei persoane că, pentru mine, aceste
cuvinte nu contează, având în vedere cine era expeditorul... oricum, a ţinut să
sublinieze că sunt penibil nu numai în faţa ei, ci în faţa mai multor persoane,
doar că acestora le este jenăsă-mi
spună!!! Şi a mai precizat că, dacă aş şti părerea lor, mi-aş şterge contul de
facebook! ŞOC! GROAZĂ! TEROARE! M-am panicat total! WTF?!? Să-mi pierd
facebook-ul? Aşa ceva nu se poate!!!
Deunăzi, îmi trecuse prin cap o idee... aş zice genială.
I-aş propune lu’ nenea Zuckerberg ca, de fiecare dată când cineva îşi crează un
nou cont de facebook, să îl oblige la un test psihologic şi, în funcţie de
rezultat, să-l pună în categoria celor cu care se aseamănă. Pentru cei care au
deja cont, odată la 6 luni, să se dea examenul... poate, poate, unii reuşesc să
evadeze din clubul în care au fost aruncaţi... într-unul mai bun sau mai rău!
Pentru acele persoane care cred că mă agăţ atât de tare de
online, le spun doar atât: virtual, pot fi cel mai deştept, cel
mai romantic, cel mai hazliu, cel mai nesuferit, cel mai cel om de pe pământ... pot fi cine
vrei tu! E suficient să-mi doresc asta! Pentru asta, adopt acel tip de
comportament care vreau eu să-l am faţă de tine. Dacă am nevoie de laude, ştiu
cum să le obţin. Dar am renunţat de mult la asta... ştiu cine sunt, îmi cunosc
valoarea, nu caut preamărire! Dacă las o persoană nouă în viaţa mea, atunci
acea persoană trebuie să merite, să aibă acel ceva care să mă atragă . Am destui
prieteni încât să nu duc lipsă de atenţie! Cine mă cunoaşte cu adevărat, ştie
despre ce vorbesc!
În concluzie, oameni buni... nu căutaţi cu disperare să
faceţi pe plac tuturor.. nu vă bazaţi pe cuvintele unei persoane pe care o
cunoaşteţi doar prin intermediul online-ului şi, cel mai important, nu puneţi
la suflet vorbele grele care vi se spun de către fantoma de dincolo de monitor,
care nu a trăit măcar o zi alături de voi. Să vă deranjeze atunci când acea
persoană cu care aţi împărţit o pâine, un vis, o emoţie, ajunge să îşi bată
joc de ceea ce aveţi.
Acum, pe final, cei cărora le este jenă să-mi spună ce au de
spus, le adresez invitaţia de a comenta aici, sub protecţia anonimatului, orice
au pe suflet la adresa mea. ATENŢIE! Strict legat de mine!!! Promit că nu voi
omite să le public mesajul! Cu o singură condiţie: orice ar spune, să fie
pertinent şi argumentat!
Cu drag, „prietenilor” online!
P.S. pentru „îngeraşii” mei păzitor, care nu pot dormi de grija mea şi
care-mi urează numai de bine... le dau să asculte finalul acestei melodii :D
Fiecare are preferinţele lui în materie de muzică. Fie ele
manele, rock, house, retro... Oricum ar fi, găseşte în acel gen de muzică
sentimentele pe care le caută.
V-aş întreba... de câte ori nu v-a scos o melodie din starea
melancolie? Dar când eraţi supăraţi, câte melodii nu v-au readus zâmbetul pe
buze? Oare când aţi simţit nelinişte în suflet, nu aţi găsit melodiile
potrivite?
Eu recunosc… trăiesc prin muzică. Fără ea aş fi mai sărac. Pe mine mă ajută chiar
să-mi exprim sentimentele faţă de o persoană atunci când nu găsesc puterea de a
scoate cuvintele din suflet. Au fost nenumărate momente în viaţa mea, bune sau
rele… şi cred că pentru fiecare dintre ele am putut să găsesc cel puţin o
melodie potrivită.
Pentru mine, sunt acele melodii care, atunci când le ascult,
intru în transă. Acele melodii mă încântă prin cuvinte, prin sunete, prin
interpretare... dar cel mai mult simt că trăiesc melodia atunci când
interpretul reuşeste să-mi transmită întreaga emoţie prin intonaţia pe care
reuşeşte să o dea melodiei... şi atunci, închid ochii, îmi golesc mintea de
orice alt gând, las loc vidului în suflet şi trăiesc! Valurile oceanului mă
poartă departe... un norişor mi-e pernă... o creangă îmi suportă greutatea...
un fir de iarbă îmi mângăie obrazul... luna, în mărinimia ei, îmi zâmbeşte...
picături de ploaie îmi izbesc obrazul. În acel moment, nimeni nu-mi poate spune
că este altcumva. Trăiesc!
Şi dacă ar fi să vă arăt câteva din melodii care mă duc pe
tărâmuri nepământeşti, iată care ar fi acelea:
Şi câte ar mai fi... probabil că lista ar mult prea lungă pentru
răbdarea voastră! Poate vreţi voi să mai adăugaţi alte melodii... sunt curios
care vă sunt surse de inspiraţie!
