Să fii domn e lucru mare!

Domn, alias gentleman. În DEX, lângă cuvântul “gentleman” se aştern aceste cuvinte: “Bărbat cu comportări alese, ireproşabile, cu caracter distins, persoană care respectă cu stricteţe eticheta, om cu purtare curtenitoare, gentilom, om cu maniere alese şi cu caracter frumos”.

Dacă mă uit atent în ograda noastră, a bărbaţilor, tind să cred că oricare dintre noi poate fi domn. Nu trebuie mult. Până şi nea Caisă, cel din vârful muntelui, crescut cu ghioaga în braţe pe post de pernă, poate fi domn... O fi văzut el vreun film, a băgat la cap ce a făcut amicul lui la o întâlnire ca să ştie că, dacă deschide uşa la maşină ca să urce doamna ori că, dacă vine cu un braţ de flori la întâlnire şi îi spune cât e de frumoasă va fi etichetat astfel. Oare nu se va da drept domn dacă va veni îmbrăcat în costum, cravată şi camaşă bine asortate? Doar haina face pe om, nu? Într-adevăr, poţi păcăli lumea. Pentru o scurtă perioadă de timp. 

Însă adevăratul caracter al unui gentleman se arată atunci când el, bărbatul, este pus în situaţii mai puţin ortodoxe. Când, indiferent de situaţia în care se află, alege să se poarte corect. Când, la jigniri, alege să răspundă politicos. Când, primind o palmă, alege să întoarcă obrazul. Când, refuzat fiind, alege să accepte cu demnitate refuzul şi să meargă mai departe. Pentru că, pentru a fi gentleman, nu-i de ajuns să înveţi dintr-o carte sau să-i imiţi pe alţii abia atunci când constaţi că dă mai bine la doamne şi domnişoare. E prea târziu... Ca să fii în orice situaţie gentleman, trebuie să începi de mic să înveţi.

Din ce se afişează în ziua de astăzi, aş putea spune că acelaşi lucru este valabil şi pentru presupusele domnişoare/doamne. Fără supărare!