Zgârcit la vorbe

M-au întrebat oamenii de ce m-am oprit din scris. Bine, nu vă închipuiţi că au fost mulţi. Doar 2-3, acolo. Şi nu necunoscuţi... prieteni apropiaţi! Că doar nu-s vreun guru al scrierilor, gen Paler! Tuturor curioşilor le răspundeam că nu mai am chef. Idei pe care să le dezvolt, sunt. Cu cuvintele ştiu să jonglez. Mai rămâne pofta de a le pune pe hârtie. Apoi, când mă mai apuca vrednicia, apăr întrebările: Care e scopul pentru care arăt oamenilor ceea ce gândesc?  De ce mi-aş dezvălui sentimentele mele acestor necunoscuţi? Oare nu cumva manipulez părerile altora despre persoana mea? N-am reuşit să găsesc un răspuns unic, care să mă facă să uit de ele.

Însă nu numai asta mă opreşte să scriu. Am văzut cât rău poate aduce vorba. Chiar şi atunci când nu-ţi doreşti, acea vorbă, nelalocul ei, poate să stârnească adevărate furtuni. Am comis acest păcat, am fost atins şi eu de astfel de vorbe. Pentru că, nu-i aşa, din miile de vorbe, foarte puţine ajug la destinaţia dorită de tine. Oricât te-ai chinui, oricât vei gesticula, oricât de apăsat vei rosti acele vorbe, destinatarul le va lua, le va cosmetiza, le va răstălmăci în aşa hal încât te vei întreba dacă acesta a fost scopul lor. Şi va face toate astea doar pentru a le da înţelesul de care are el nevoie în momentul respectiv. Şi apoi, să nu-ţi fie ciudă? Nu era bun sfatul „Dacă tăceai, filosof rămâneai”?

Sunt oameni care ştiu să jongleze cu vorbele. Ţi le servesc frumos, printre zâmbete şi priviri calde, exact atunci când trebuie. Tu, păcălit de aspectul exterior, le sorbi pe nerăsuflate, credul. Pentru că eşti prins în acel moment special, în care ai nevoie să auzi acele cuvinte. Pentru că încă nu ai învăţat să te joci cu cuvintele. Când realizezi brutalitatea lor, e prea târziu... răul a fost făcut!

Pe de altă parte, mă gândesc că undeva, cineva rătăceşte. Şi, poate într-o frază sau poate un cuvânt norocos, găsite într-unul din articolele mele, reuşeşte să găseasscă motivaţia necesară pentru a-şi continua drumul. Acest lucru, pentru mine, ar fi idealul. Până acum, nu ţin minte să-mi fi adus vreo persoană mulţumiri pentru fraza „X” din articolul „Y”, frază care să fi scos din interiorul acesteia puterea ascunsă pe care o deţinea şi de care habar n-avea.

Deci, ce rămâne de făcut? Mai puţine vorbe, mai multe fapte, zic.