Zgârcit la vorbe

M-au întrebat oamenii de ce m-am oprit din scris. Bine, nu vă închipuiţi că au fost mulţi. Doar 2-3, acolo. Şi nu necunoscuţi... prieteni apropiaţi! Că doar nu-s vreun guru al scrierilor, gen Paler! Tuturor curioşilor le răspundeam că nu mai am chef. Idei pe care să le dezvolt, sunt. Cu cuvintele ştiu să jonglez. Mai rămâne pofta de a le pune pe hârtie. Apoi, când mă mai apuca vrednicia, apăr întrebările: Care e scopul pentru care arăt oamenilor ceea ce gândesc?  De ce mi-aş dezvălui sentimentele mele acestor necunoscuţi? Oare nu cumva manipulez părerile altora despre persoana mea? N-am reuşit să găsesc un răspuns unic, care să mă facă să uit de ele.

Însă nu numai asta mă opreşte să scriu. Am văzut cât rău poate aduce vorba. Chiar şi atunci când nu-ţi doreşti, acea vorbă, nelalocul ei, poate să stârnească adevărate furtuni. Am comis acest păcat, am fost atins şi eu de astfel de vorbe. Pentru că, nu-i aşa, din miile de vorbe, foarte puţine ajug la destinaţia dorită de tine. Oricât te-ai chinui, oricât vei gesticula, oricât de apăsat vei rosti acele vorbe, destinatarul le va lua, le va cosmetiza, le va răstălmăci în aşa hal încât te vei întreba dacă acesta a fost scopul lor. Şi va face toate astea doar pentru a le da înţelesul de care are el nevoie în momentul respectiv. Şi apoi, să nu-ţi fie ciudă? Nu era bun sfatul „Dacă tăceai, filosof rămâneai”?

Sunt oameni care ştiu să jongleze cu vorbele. Ţi le servesc frumos, printre zâmbete şi priviri calde, exact atunci când trebuie. Tu, păcălit de aspectul exterior, le sorbi pe nerăsuflate, credul. Pentru că eşti prins în acel moment special, în care ai nevoie să auzi acele cuvinte. Pentru că încă nu ai învăţat să te joci cu cuvintele. Când realizezi brutalitatea lor, e prea târziu... răul a fost făcut!

Pe de altă parte, mă gândesc că undeva, cineva rătăceşte. Şi, poate într-o frază sau poate un cuvânt norocos, găsite într-unul din articolele mele, reuşeşte să găseasscă motivaţia necesară pentru a-şi continua drumul. Acest lucru, pentru mine, ar fi idealul. Până acum, nu ţin minte să-mi fi adus vreo persoană mulţumiri pentru fraza „X” din articolul „Y”, frază care să fi scos din interiorul acesteia puterea ascunsă pe care o deţinea şi de care habar n-avea.

Deci, ce rămâne de făcut? Mai puţine vorbe, mai multe fapte, zic.

Votează bucuria!

Probabil că deja v-aţi săturat de "sloganul" acesta, pentru că v-am bombardat în ultimele zile când pe privat, când public... Şi vă întrebaţi care este interesul meu aici. Să vă povestesc...

Câteva persoane cu suflet mare (parte din ele le cunosc personal) au hotărât să pornească un proiect frumos, cu scopul de ajuta copii cu nevoi speciale (detalii despre acest proiect găsiţi pe pagina de facebook (Copii şi Zâne). Aşa că s-au hotărât să-şi deschidă un centru de zi în care să ofere ajutor, sprijin şi recuperare pentru aceşti copii. Şi cum orice început de drum este anevoios, s-au înscris, alături de multe alte proiecte umanitare, într-un concurs online, unde se oferă 1.000 de euro proiectului care strânge cele mai multe voturi. În momentul în care scriu acest lucru, proiectul pe care îl susţin este într-o luptă strânsă cu un alt proiect. Şi mi-este ciudă, pentru că în acest proiect văd ceva pe termen lung, care poate oferi raze de speranţă multor copii, mult timp de acum înainte.

De ce m-am implicat atât de mult în acest proiect? Pentru că, de când mă ştiu, nu am făcut un lucru măreţ, care să conteze cu adevărat... doar lucruri mărunte. Iar când văd oameni atât de inimoşi şi hotărâţi, parcă mi-e ciudă că nu pot fi ca ei. O fac pentru că ştiu că este un proiect bun, ce va încăpea pe mâini bune, iar banii nu vor risipiţi în scopuri personale.

Şi-mi mai este ciudă de ceva: am distribuit la mine pe profil, am distribuit şi pe pagina de facebook (unde sunt peste 20.000 de like-uri), rugând oamenii să "piardă" 2 minute din activitatea lor pentru a vota... nu ştiu câţi au făcut asta, dar sigur nu au fost mulţi. Şi mă gândesc la câtă răutate sau indiferenţă este în unii, încât să treacă lejer cu mouse-ul peste link şi să acceseze diferite site-uri cu te miri ce clipuri...

Aşadar, mai fac un apel către voi, explicându-vă cum puteţi ajuta:

1. Accesaţi acest link: https://bucuriisimple.ro/bloggers/vlad-petreanu/com4939476738/

2. În partea dreaptă se găseşte butonul "Votează bucuria" --> click pe el.

3. Vi se va cere să introduceţi un număr, asta pentru a fi siguri că nu este un robot care votează.

Nu cred că durează mai mult de 20 de secunde. Puteţi să le acordaţi?

Fiecare vârstă are trăirile ei

           Dacă aş avea 20 de ani şi aş vrea să cuceresc o fată, i-aş jura că nu o voi părăsi niciodată, că o voi iubi până când moartea ne va despărţi, că nu o voi înşela, că nu o voi face să sufere, că voi fi alături de ea clipă de clipă... şi multe astfel de promisiuni doar pentru a o determina să fie a mea. Promisiuni în care aş fi crezut cu atâta tărie încât, dacă cineva m-ar fi contrazis, aş fi avut o ceartă zdravănă cu acea persoană. Şi ea, fată naivă, ca mine, încântată de mirosul suav al acestor vorbe, m-ar crede.

        Acum, cu anii cernuţi peste mine, cu mintea ceva mai coaptă, cu inima ce prezintă urme uşoare de cicatrici, de-aş vrea să cuceresc o femeie, n-aş m-ai avea curajul ce-l aveam la 20 de ani. Acum, probabil, i-aş spune în vorbe puţine, că, deşi sunt şanse mari ca intensitatea sentimetelor să scadă, voi face tot posibilul să o iubesc aşa cum ştiu eu mai bine; că, deşi vor exista momente când o voi supăra, voi încerca din răsputeri să fie cât mai rare; că, deşi vor exista momente când nu voi fi alături de ea, să ştie că atunci când va fi într-un moment greu, eu voi fi alături de ea. Şi ea, femeie matură, va trebui să ştie că nu vorbesc prostii şi că va trebui să îşi asume riscul şi să mă lase să-i demonstrez prin fapte.

              Oare peste 10 ani ce-aş mai putea zice?