Despre oameni frumoși

Cum sunt în concediu și multe nu prea sunt de făcut, am pus mâna pe telecomandă și am luat la puricat toate posturile tv din grilă. Într-o seară am poposit pe PrimaTv, unde era în desfășurare emisiunea "După faptă și răsplată". Ce mi-a plăcut în mod deosebit la această emisiune a fost faptul că realizatorii au pus accent pe promovarea gesturilor frumoase, făcute de oameni simpli. Ce s-a întâmplat acolo? Sub supravegherea camerelor ascunse, oameni simpli, trecători, au fost puși la diverse încercări. Reacția unora mi-a întărit încrederea pe care (încă) o mai am în oameni. Mi-a plăcut enorm de mult faptul că, dacă majoritatea televiziunilor aleg să arunce cu noroi chiar și acolo unde nu e cazul, aici s-a promovat frumosul atât de simplu și puternic încât n-avea cum să nu te facă să încerci măcar să devii mai bun.

Da, sunt oameni frumoși peste tot! Sunt frumoși pentru că zâmbesc, iubesc sau întind o mână de ajutor fără să aștepte ceva în schimb, sunt frumoși pentru că nu răspund cu răutăți la alte răutăți, pentru că pun pe primul plan alte persoane decât propria persoana. Dar te-ai oprit vreodată să-i admiri, să-i ajuți, să-i încurajezi, să-i promovezi? Ne minunăm când cineva face un gest frumos, de parcă ar fi desprins dintr-o carte SF, dar trecem cu o ușurință incredibilă peste astfel de momente, uitându-le prea ușor. În schimb, ne concentrat atenția spre lucruri urâte mult mai mult decât ar trebui...

Da, sunt oameni frumoși...

Vă las aici una dintre emisiuni și să-mi spuneți de nu este ceva frumos :)

Frica bărbaţilor de femeile inteligente

Am meditat la acest subiect de câteva ori, însă de fiecare dată am evitat să-mi dau cu părerea despre acest subiect pentru că este atât de vast şi ar fi atâtea aspecte de dezbătut, încât ar ieşi un mic roman. Dar încerc să comprim toate variantele care îmi trec mie prin cap, ca să nu vă plictisiţi.

În varianta brută, neşlefuită, aş spune că afirmaţia este corectă: bărbaţilor le este frică de femeile deştepte. O spun pentru că bărbatul, în măreţia lui, cel care se crede buricul târgului, nu concepe să fie jucat pe degete de o femeie. Şi decât să purceadă la luptă cu o astfel de femeie, fuge, căutând o alta, pe care să o poată stăpâni. Dar ce ziceţi de situaţia în care inteligenţa ei acceptă prostia lui, lăsându-se dominată. Tristă situaţie...

Dacă şlefuim puţin ideea, aş spune că doar bărbaţilor proşti, celor fără de ambiţie, le este frică. Pentru că, cei care au câtuşi de puţină materie cenuşie, sigur vor căuta inteligenţa, nu numai asptectul exterior al unei femei.

Pe de altă parte, inteligenţa este un factor de intimidare pentru multe persoane, indiferent de sex. Am întâlnit persoane care, deşi mintea lor torcea destul de frumos, se intimidau, pentru că nu au reuşit să-şi construiască acel tupeu care este necesar pentru a ieşi în evidenţă.

Revenind la subiect, din punctul meu de vedere, o femeie inteligentă mi se pare extrem de atrăgătoare. Nu sunt cel mai prost din curtea şcolii, nici mare geniu nu-s. Dar dacă sunt înconjurat de persoane inteligente, mă simt obligat să-mi pun în funcţiune motoraşul şi să gândesc. Am măcar atâta ambiţie să nu fiu acel „prost din curtea şcolii”.

Dacă ar fi să aleg lângă cine să-mi petrec viaţa (o femeie extrem de atrăgătoare, dar prostuţă – vedeţi ce finuţ am fost, nu? – vs. o femeie mai puţin atrăgătoare şi super deşteaptă) cu siguranţă aş alege a doua variantă fără să stau pe gânduri. Dacă aş alege frumuseţea în schimbul inteligenţei, nu va trece mult şi vor muri gândurile.

Vă rog, nu începeţi acum cu idealul... idealul meu este o femeie deşteaptă foc, frumoasă, brunetă, creaţă, să aibă sâni peste medie, să nu fie nici prea slabă, nici să se reverse... Visez frumos, nu? Uite că am găsit şi pricina pentru care nu m-am însurat până acum :))

Prin urmare, doamnelor, domnişoarelor, nu vă fie frică să fiţi inteligente şi nu faceţi pe proastele doar ca să faceţi pe plac unor masculi de care v-aţi amorezat, cărora le place să fie miezul... nu duce la nimic bun. Cumva, când vă veţi sătura de muşchiul lui, ce faceţi? Discutaţi despre biscuiţi? Ori când veţi vrea să discutaţi despre suflet, cum îl integraţi în conversaţie? Cu siguranţă se va ajunge tot la afurisiţii ăia de biscuiţi...

Despre omul frumos...

Am un amalgam de gânduri pe care aş vrea să vi le spun, toate având un numitor comun: omul frumos! Însă mi-a fugit inspiraţia şi nu le pot contopi într-un articol uniform. Vi le las aici, poate faceţi voi conexiunea favorabilă.

În mine fiecare din noi există există acea dorinţă de a contribui la o lume mai bună. Şi fiecare din noi contribuie la asta, chiar dacă nu realizează acest lucru. Un zâmbet, o mână întinsă, o vorbă, un gest, făcute în necunoştinţă de cauză, la momentul oportun, pot cântări foarte mult. În naivitatea mea cred că orice om, chiar şi cel mai rău, are în el ceva bun, care să fie de folos pentru a face o lume mai frumoasă. Naivul din mine crede că, deşi te-a rănit constant, dacă răspunzi cu bunătate acelui om, vă ajunge şi el să facă lucruri bune, chiar dacă nu în dreptul tău. Nu contează! Ai reuşit să determini acel om să facă un lucru frumos iar asta să-ţi fie recompensa ta.

Îmi plac oamenii frumoşi... hei, dar cui nu-i plac? Mă bucur enorm când mai descopăr câte unul, chiar şi online. Îi urmăresc cu interes activitatea, cuvintele pe care le scrie, faptele pe care le face sau încearcă să le facă. Jos pălăria pentru aceştia! Şi dacă pot să ajut cu ceva, o fac cu cea mai mare plăcere. Dar dacă tuturor ne plac oamenii frumoşi, oare cu ceilalţi ce să facem? Să-i izolăm? Eu zic să-i luăm pe lângă noi, să le arătăm ce au de pierdut.

Cele mai multe grozăvii se întâmplă atunci când reacţionezi din impuls la răul ce ţi se face. Ţi se dă o palmă, trebuie să întorci „favorul”. Tânăr fiind, cu simţul răbdării rătăcind, am făcut astfel de grozăvii. Mai târziu, m-am trezit că nu trebuia să procedez aşa. Au apărut regretele, mustrătile de conştiinţă... Uneori, acestea au fost tardive. Alteori, am avut norocul de a primi o a doua şansă. Treptat, am învăţat să-mi controlez emoţiile, să las chiar noaptea să treacă (chiar este un sfetnic bun) şi apoi să văd dacă mai merită răzbunarea. Renunţ la răzbunare şi pentru că: 1. un om bun nu se pretează la fapte rele; 2. răspunde cu bunătate la răutate că să poţi spera că-l vei putea readuce acel om pe calea cea bună! De obicei, când ştii că faci cuiva o nedreptate, aştepţi de la acea persoană răzbunare. Şi oare cum te-ai simţi să vezi acea persoană că te ajută, chiar dacă nu ai fost corect faţă de ea? Nu-ţi crapă obrazul de ruşine? Eu unul aş intra în pământ de ruşine.

În concluzie, fii un om bun, chiar dacă ţi se pare că nu ai nimic de câştigat din asta. Crede cu tărie că toate aceste fapte bune îţi vor fi răsplătite, mai devreme sau mai târziu. iar de vor fi răsplătite prea târziu, să te consoleze gândul că ai contribui la crearea unei lumi mai bune!