Toate la timpul lor

   Când eram un adolescent naiv, îmi doream să înţeleg anumite lucruri ce nu îmi dădeau pace. De exemplu, sătul de liniştea şi monotonia oraşului natal, căutam să fiu cât mai mult plecat de acasă. Alteori, nu înţelegeam de ce aleargă oamenii cu atâta înfrigurare să fie înconjuraţi de semenii lor pentru ca, la un moment dat, să dispară din peisaj pentru a căuta singurătatea. Odată, nu ştiam a preţui clipa. Plin de energie şi zorit mai mereu, mă gândeam că am tot timpul înainte pentru a „prinde” o altă clipă care să merite a fi trăită. Nu-i înţelegeam pe cei care îmi spuneau să-mi temperez avântul şi să meditez mai mult înainte de a face sau spune ceva... Acum, timpul trecând, încep să pricep, puţin câte puţin, multe lucruri care atunci nu le înţelegeam, nu le vedeam!

   De fiecare dată când mă întoc acasă, parcă-i paradisul. Nu aş putea spune că mă distrez super-tare, făcând mega-petreceri... mă încântă revederea cu părinţii, fraţii, nepoţii... cu neamurile, cum s-ar zice! Pe lângă aceste lucruri, mă bucură nespus de mult liniştea străzii unde odată băteam mingea, cei patru pereţi unde mă odihnesc de fiecare dată, orice colţişor din curtea copilăriei mele.

   Acum înţeleg valoarea unei clipe... am înţeles că sunt vorbe, gesturi sau sentimente care, dacă nu sunt trăite la momentul potrivit, nu mai au aceeaşi valoare. Am înţeles că sunt clipe care trebuiesc prelungite cât mai mult, în lentoare, pentru a le savura cât mai mult... şi dacă odată nu stăteam pe gânduri când spuneam sau făceam ceva, acum cântăresc de două ori orice vorbă pe care o spun sau orice gest pe care îl fac.

   Tot acum înţeleg că uneori este nevoie să mai stăvileşti viteza ritmului cu care îţi trăieşti viaţa... acum ştiu de ce este nevoie să te retragi într-o oază de linişte, să fii doar tu cu tine... sunt acele momente în care trebuie să porţi o discuţie cu tine, să îţi ţii morală, să te îmbărbătezi sau doar să plângi... toate acestea pentru a fi destul de determinat ca să iei decizii ce ţi-ar putea schimba viaţa!

   Timpul care a trecut peste mine m-a făcut să înţeleg acele lucruri de neînţeles... şi abia acum realizez că, oricât m-aş fi străduit atunci, nu le-aş fi înţeles. Pentru că unele lucruri sunt menite să fie înţelese doar prin lecţii de viaţă.

   Oare cât timp va mai trece până când voi înţelege rostul lucrurilor de neînţeles de acum? Tot ceea ce ştiu este că, dacă vreau să le înţeleg vreodată, va trebui să am răbdare cu mine. Vorba ceea, toate la timpul lor!

"Timpului i-am dat măsură, sperând să ştiu când trece, iar el, năzdrăvanul, s-a dus ca o părere." Mariana Fulger