Vorbe, vorbe... dar să fie şi fapte!

Trăim în era comunicării... nici n-am avea cum, când există atâtea oportunităţi. Cuvintele sunt rostite prin toate metodele posibile... le căutăm la alţii când avem nevoie şi le dăruim celor ce ne-o cer... Cuvintele pot să unească sau pot să despartă oameni… atât de uşor!

Sunt cuvinte pe care le găseşti aruncate pe-o poză, dar care se lipesc atât de bine de sufletul tău, încât îţi pot salva ziua. Alteori, găseşti inspiraţie în vocea aflată de cealaltă parte a telefonului, voce care are doar nume, nu şi formă. Sunt cuvinte ce leagă prietenii atât de puternice între persoane despărţite de mii de kilometri ori pot da naştere unor iubiri nebune, încât ai putea să crezi că eşti cel mai norocos om de pe pământ... Te obişnuieşti atât de mult cu acel „Salut” spus de cel de dincolo de monitor încât nu-ţi mai doreşti altceva... iar acel „Te iubesc” rostit de tastatură este întotdeauna mai special, pentru că tu îi dai nuanţa dorită! De teamă să nu se piardă magia acestor cuvinte, alegi să le laşi acolo, în virtual.

Încropim urări de bine atât de frumoase pentru persoane pe care nu le-am văzut vreodată doar pentru „a da bine”, empatizăm cu suferinţa celor ce căzuţi pe jos, spunându-le cuvintele ce vor să le audă şi uităm apoi să ne bucurăm de fericirea lor... rostim saluturi cu zâmbetul pe buze, pentru ca în momentul în care suntem feriţi de priviri, să apară pe chip grimasa... folosim vorbe mieroase pentru persoane care reuşesc în viaţă cu gândul ascuns că vom primi ajutorul acestora vreodată.

Sunt oameni care ştiu să folosească atât de bine cuvintele încât le este la fel de uşor să te şi ridice din cea mai adâncă prăpastie, dar să te şi doboare într-o clipită în cel mai întunecat hău! De partea cealaltă, sunt oamenii tăcuţi, care nu sunt atât de pricepuţi în arta comunicării... dar care ar avea atâtea de rostit, încât nu le rămâne decât fapta ca să poată exprima ceea ce îşi doresc!

Încet, încet, devenim experţi în comunicare. Rostim cuvinte cu prea mare uşurinţă, uitând că acestea trebuiesc urmate de fapte. Nu-i de mirare că ne ferim să îmbrăţişăm oamenii... o îmbrăţişare spune mai mult decât pot spune o mie de vorbe. Să comunicăm, zic. Să ne folosim de cuvinte, dar să nu uităm că putem să le dăm putere mult mai mare cu o îmbrăţişare. Sau cu o strângere de mână. Ori cu un sărut. Dacă vorbele nu sunt dublate de fapte, sunt fără valoare. De cele mai multe ori!