Doamne, ştiu că sunt un păcătos şi că Te caut doar atunci
când îmi este greu… ştiu că am venit din ce în ce mai rar în casa Ta, dar asta
nu înseamnă că mi-a scăzut credinţa în Tine… Ascultă-mă numai puţin.
De mic ai pus pe cineva lângă mine ca să aflu de existenţa
Ta şi să cred în Tine. Şi am crezut! Nu tot timpul, dar am crezut. Şi încă mai
cred în puterea Ta. Şi chiar dacă Te mai certam când îmi ţineai câte-o lecţie
de viaţă, acum Îţi mulţumesc că ai avut grijă de mine.
Azi, văd cum toate lucrurile pe care mi le-ai dat şi mi
le-ai luat mi-au prins bine. Fiecare lucru pe care mi-l doream cu atâta râvnă,
copil fiind, şi nu mi-l dădeai, mă făcea automat să te întreb: “Cu ce Ţi-am
greşit?”. Nu greşisem cu nimic, doar că, dacă nu treceam prin acele încercări,
nu mai eram omul de acum.
Doamne, ştii... atunci, demult, în vara aia, când ai luat-o
pe maica, cea care m-a adus aproape de Tine, nu m-am supărat. Te-am înţeles: ai
luat-o acolo pentru că EU aveam nevoie de un înger ca să-mi călăuzească paşii
în viaţă. Te-am înţeles chiar şi atunci când ai hotărât că este timpul pentru
întâia lecţie de suferinţă din iubire! Nu imediat, dar, într-un târziu, am
înţeles rostul! Nu ţin minte ca, de atunci, să fi fost vreo altă dorinţă de-a
mea pe care să mi-o îndeplineşti şi care să mă fi avut pe mine în centru. Ţi-am
cerut doar să ai grijă de cei dragi mie, să le dai sănătate şi linişte
sufletească. Şi mi-ai îndeplinit dorinţa! Nu Ţi-am cerut să-mi dai bani, nici
să-mi dai iubirea atât de mult râvnită. Ştiu că mi-ai oferit mult mai mult
decât am oferit eu şi pentru asta nici nu îndrăznesc să Te rog să faci mai
multe pentru mine. Ştii mai bine ca mine când este momentul cel mai bun, am încredere în Tine!
Acum, Doamne, ce vrei să-mi faci? De ce vrei să îmi
zdruncini echilibrul? Oare ce lecţie vrei să-mi mai ţii? De ce vrei să mă îndepărtezi din nou?!?
Ştii, a venit iar
momentul să Îţi trimit o dorinţă! Şi, pentru a fi mai puternică dorinţă, am pus
atâta putere în ea încât m-ar durea tare rău să nu mi se îndeplinească! Doamne,
dacă mă auzi, îndeplineşte-o! Pentru sufletul meu!
Amin!
RăspundețiȘtergereSi eu as mai avea,tot una,dar....nu mai indrazanesc sa cer...
RăspundețiȘtergereAi cerut prea mult sau de ce nu mai indraznesti?
ȘtergereEu am cerut... si El m-a auzit! :D
impresionant...."frumos" ar fi prea putin spus
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta!
RăspundețiȘtergere