Omul, minunea minunilor

Dintre toate minunile lumii, omul e cea mai mare dintre ele. Şi, deşi s-au scris atâtea despre el, deşi avem impresia că ştim totul despre el, nu încetează să ne minuneze chiar atunci când ne aşteptăm mai puţin.

Spre exemplu, ştim că orice om caută iubirea, nu? Dar unde-i minunea în asta, mă veţi întreba... păi, prin simplu fapt că, atunci când are parte de ea, nu ştie să o preţuiască?!? O altă ipoteză, cam invariabilă, este că omul are nevoie de alt om doar atunci când e în impas (şi o spun în cel mai finuţ mod posibil, dacă înţelegeţi ce vreau să subliniez).

Şi, pentru că aici am vrut să ajung, vă spun că, în afară de familie şi cei mai apropiaţi prieteni ai mei (dar cum şi ei sunt oameni), extrem de rar am dat peste momente în care să fiu căutat doar pentru a fi întrebat de sănătate.

Ştiţi sentimentul acela ciudat când sunteţi căutat de către o persoană cu care nu aţi mai interacţionat de secole sau cu care vă intersectaţi foarte rar? Care-i prima întrebare ce vă vine în minte? "Ce-o mai vrea de data asta? Sigur are nevoie de ceva!" Sincer, eu nu mai am astfel de întrebări. Ba, mai mult, rămân extrem de surprins dacă mă sună doar ca să vadă ce mai fac... Mă bucur enorm când aud astfel de întrebări. Dar ştiţi de ce? Pentru că, această întrebare este, de fapt, o recunoaştere a faptului că acelei persoane îi este dor de mine.

În rest, ce-ar mai putea fi spus? Că omul este parşiv când vine vorba să dea din fericirea lui... spun asta pentru că şi eu am făcut aşa. Aşa a fost, este şi va fi... aproape invariabil, cum ziceam mai sus. Eu am acceptat asta. Ar fi bine să faceţi la fel, dacă vreţi să scăpaţi de întrebări retorice sau frustrări inutile.

„Fericit ori nenorocit, omul are nevoie de altul.

El nu trăieşte decât pe jumătate trăind numai pentru dânsul.”

Jacques Delille