Îmi place să observ ceea ce se întâmplă prin viaţa de cuplu
a persoanelor cu care interacţionez. Nu că aş fi vreun curios din fire, dar
chiar vreau să ştiu cât mai multe despre ce este de făcut şi ce să evit într-o viitoare
relaţie. Şi cu cât descopăr mai multe, cu atât consider că am fost destul de
corect în relaţia trecută! Dar nu despre asta doream să vorbesc, ci despre ce
cred eu că ar trebui sau n-ar trebui făcut într-o relaţie.
În primul rând, sunt de părere că rufele se spală în
familie. Mi pare penibil ca, în loc public ori în faţa copiilor fiind, să începi
să arunci cu reproşuri la adresa jumătăţii tale că a făcut sau n-a făcut un
anumit lucru. Ce treabă are necunoscutul ce trece pe lângă tine în acel moment
cu problemele tale? Cu ce-s de vină copiii pentru nebuniile voastre? Oare nu te
poţi abţine pentru puţin timp, când ajungi într-un loc unde să fiţi doar voi
doi şi atunci vă puteţi scoate şi ochii?!?
Un alt detaliu important într-o viaţă de cuplu mi se pare
vocabularul folosit. Nu trebuie să porţi eticheta cu tine mereu, doar nu eşti
în văzul lumii. Te mai înjuri cu jumătatea, mai foloseşti cuvinte precum
prost/proastă, fraier(ă), ratat(ă), dar să fie pe un ton glumeţ. Şi fără să
abuzezi prea mult de ele... în orice altă situaţie, aceste cuvinte nu au ce
căuta în vocabularul unui cuplu. Cu toate astea, am auzit că se poartă astfel
de vocabular... şi nu pricep de ce, cel care este ţinta cuvintelor, le acceptă.
Te mai miri de ce, atunci când apare o a treia persoană, care ştie să vorbească
frumos, rămâi cu buza umflată, întrebându-te de ce te-a părăsit!
Cel mai dureros mi se pare atunci când într-o relaţie se
face uz de forţa fizică... şi cum, în 99% din cazuri, forţa fizică vine din
partea bărbaţilor, încerc să-i înţeleg ce rezolvă ei dacă o lovesc! Probabil
că, rămânând fără argumente, acesta este modul de a tranşa problema în favoarea
lor. N-am dat o palmă până acum... nici dacă şi-a bătut joc de mine. Dacă aş
lovi o femeie, aş face-o doar în cazul în care aş şti că are aceeaşi forţă ca
şi mine... cu alte cuvinte, s-o dăm parte-n parte! Şanse egale, altfel e
inutil!
Şi cu toate astea, unele relaţii rezistă mai mult decât se speră! Care
este dilema?
Rezista de fatzada,in interior sunt praf!!
RăspundețiȘtergerePoate fi si asa, cine stie.
ȘtergereTotal de acord cu persoana de mai sus..desi sunt si acele relatii de invidiat,sa zic asa,in care se poate citi fericirea din ochii partenerilor...Dar putini sunt norocosi!Frumos articol!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Claudia!
ȘtergereParerea mea e ca nu trebuie sa fie perfect ca sa fie frumos... mai important este sa dam dovada de putin... realism si cred ca totul ar fi mai frumos! Prea visam mult si ne dorim sa fie ca-n filme... :)
Nu e nicio dilema, e simplu.In ceea ce priveste barbatii,acestia rezista in relatii in care sentimentele si respectul s-au dus demult pe apa sambetei or pentru ca sunt intretinuti de femei, or pentru ca le convine sa se complaca.Ei stiu ca e cineva acasa care ii astepta cu o mancare calda, care au grija de ei si de copii lor. Dragostea si respectul fiind demult apuse, le este foarte la indemana aventura,care se imbina perfect cu "siguranta "de acasa.Ceea ce este mai trist, este faptul ca, cunosc barbati care se complac in acest fel nu doar in casnicii unde exista ,sa spunem, si copii ci si in simple relatii. Poate fi si frica de singuratate, dar e mai rara la barbati.In ce priveste femeile, in primul rand e frica de singuratate.Atat de des am auzit sintagma " Rau cu rau, dar mai rau fara rau" incat am ajuns sa ma mir atunci cand NU o aud din gura unei femei aflata intr-o relatie in care nimic nu mai merge bine. La fel de multe femei, raman langa niste soti care nu mai dau doi bani pe ele, din cauza copiilor. N-am inteles niciodata logica acestor femei. Eu, personal, atunci cand relatia cu sotul meu n-a mai mers,m-am gandit in primul rand la copil,la faptul ca, daca noi nu ne mai intelegem, daca intre noi exista o tensiune si implicit discutii si certuri, primul afectat de toate acestea este copilul. Si am refuzat sa-mi cresc copilul intr-un astfel de mediu. Bine, recunosc, majoritatea femeilor care raman langa sotii lor doar pentru copii, o fac pentru ca nu au siguranta zilei de maine, necastigand deloc sau foarte putin bani.Sau, nu au o casa a lor si nu-si permit sa plateasca o chirie. Si atunci, intervine frica aceasta, ca nu vor putea oferi copiilor cele necesare.Nu am fost in aceasta situatie, dar si daca as fi fost, nu cred ca m-as fi complacut, fara sa fac nimic in acest sens.Cred ca ,as fi luptat, mi-as fi luat mai multe job uri, tocmai pentru a-i FI MAI BINE copilului meu.Poate ca, copilul meu nu are la fel de multe lucruri cum ar fi avut daca nu as fi divortat, dar, stiu sigur ca are un lucru indispensabil care se cheama LINISTE. Cu scuzele de rigoare, mi se pare o lasitate din partea acestor femei acest gen de complacere.Si ceea ce mi se pare cel mai nedrept, este faptul ca, acesti copii cresc ,isi iau zborul,iar acea femeie ramane singura si in cele mai multe din cazuri, tocmai ei, acei copii pentru care ele s-au sacrificat ajung sa le reproseze ca au stat atatia ani langa un barbat care nu le merita. Cam acestea ar fi motivele, cred eu. Mai ai vreo dilema?:)
RăspundețiȘtergereNu pot sa observ atitudinea ta partinitoare... dar fireasca, bineinteles! :))
ȘtergereNu am vrut sa imping chiar atat de departe subiectul... eu faceam referire la faptul ca, in ciuda unor mici dispute, firesti intr-un cuplu, cei doi reusesc sa mearga mai departe, in timp ce altii, care au o viata mult mai linistita, reusesc sa o dea in bara... din motive copilaresti!
Cam asta ar fi substratul articolului, de fapt :)
Bre, ai zis sau n-ai zis asa: "unele relaţii rezistă mai mult decât se speră! Care este dilema?"
RăspundețiȘtergereTe am lamurit de ce:)))
In ce priveste aceste mici dispute,de care vorbesti tu, apoi , scuza-ma, pe mine m-ar lua batzu sa stau intr-o relatie fara "mici tachinari", fara mici certuri. Am zis mici ( de genul cum te sictiresc eu cand ma enervezi de exemplu:)))), retine. Astea condimenteaza, intretin, relatia, nu duc nicidecum la chestii gen "in ciuda unor mici dispute, firesti intr-un cuplu, cei doi reusesc sa mearga mai departe".