Gesturi şi tandreţuri în viaţa de cuplu

Îmi place să observ ceea ce se întâmplă prin viaţa de cuplu a persoanelor cu care interacţionez. Nu că aş fi vreun curios din fire, dar chiar vreau să ştiu cât mai multe despre ce este de făcut şi ce să evit într-o viitoare relaţie. Şi cu cât descopăr mai multe, cu atât consider că am fost destul de corect în relaţia trecută! Dar nu despre asta doream să vorbesc, ci despre ce cred eu că ar trebui sau n-ar trebui făcut într-o relaţie.

În primul rând, sunt de părere că rufele se spală în familie. Mi pare penibil ca, în loc public ori în faţa copiilor fiind, să începi să arunci cu reproşuri la adresa jumătăţii tale că a făcut sau n-a făcut un anumit lucru. Ce treabă are necunoscutul ce trece pe lângă tine în acel moment cu problemele tale? Cu ce-s de vină copiii pentru nebuniile voastre? Oare nu te poţi abţine pentru puţin timp, când ajungi într-un loc unde să fiţi doar voi doi şi atunci vă puteţi scoate şi ochii?!?

Un alt detaliu important într-o viaţă de cuplu mi se pare vocabularul folosit. Nu trebuie să porţi eticheta cu tine mereu, doar nu eşti în văzul lumii. Te mai înjuri cu jumătatea, mai foloseşti cuvinte precum prost/proastă, fraier(ă), ratat(ă), dar să fie pe un ton glumeţ. Şi fără să abuzezi prea mult de ele... în orice altă situaţie, aceste cuvinte nu au ce căuta în vocabularul unui cuplu. Cu toate astea, am auzit că se poartă astfel de vocabular... şi nu pricep de ce, cel care este ţinta cuvintelor, le acceptă. Te mai miri de ce, atunci când apare o a treia persoană, care ştie să vorbească frumos, rămâi cu buza umflată, întrebându-te de ce te-a părăsit!

Cel mai dureros mi se pare atunci când într-o relaţie se face uz de forţa fizică... şi cum, în 99% din cazuri, forţa fizică vine din partea bărbaţilor, încerc să-i înţeleg ce rezolvă ei dacă o lovesc! Probabil că, rămânând fără argumente, acesta este modul de a tranşa problema în favoarea lor. N-am dat o palmă până acum... nici dacă şi-a bătut joc de mine. Dacă aş lovi o femeie, aş face-o doar în cazul în care aş şti că are aceeaşi forţă ca şi mine... cu alte cuvinte, s-o dăm parte-n parte! Şanse egale, altfel e inutil!

Şi cu toate astea, unele relaţii rezistă mai mult decât se speră! Care este dilema?

Omul, minunea minunilor

Dintre toate minunile lumii, omul e cea mai mare dintre ele. Şi, deşi s-au scris atâtea despre el, deşi avem impresia că ştim totul despre el, nu încetează să ne minuneze chiar atunci când ne aşteptăm mai puţin.

Spre exemplu, ştim că orice om caută iubirea, nu? Dar unde-i minunea în asta, mă veţi întreba... păi, prin simplu fapt că, atunci când are parte de ea, nu ştie să o preţuiască?!? O altă ipoteză, cam invariabilă, este că omul are nevoie de alt om doar atunci când e în impas (şi o spun în cel mai finuţ mod posibil, dacă înţelegeţi ce vreau să subliniez).

Şi, pentru că aici am vrut să ajung, vă spun că, în afară de familie şi cei mai apropiaţi prieteni ai mei (dar cum şi ei sunt oameni), extrem de rar am dat peste momente în care să fiu căutat doar pentru a fi întrebat de sănătate.

Ştiţi sentimentul acela ciudat când sunteţi căutat de către o persoană cu care nu aţi mai interacţionat de secole sau cu care vă intersectaţi foarte rar? Care-i prima întrebare ce vă vine în minte? "Ce-o mai vrea de data asta? Sigur are nevoie de ceva!" Sincer, eu nu mai am astfel de întrebări. Ba, mai mult, rămân extrem de surprins dacă mă sună doar ca să vadă ce mai fac... Mă bucur enorm când aud astfel de întrebări. Dar ştiţi de ce? Pentru că, această întrebare este, de fapt, o recunoaştere a faptului că acelei persoane îi este dor de mine.

În rest, ce-ar mai putea fi spus? Că omul este parşiv când vine vorba să dea din fericirea lui... spun asta pentru că şi eu am făcut aşa. Aşa a fost, este şi va fi... aproape invariabil, cum ziceam mai sus. Eu am acceptat asta. Ar fi bine să faceţi la fel, dacă vreţi să scăpaţi de întrebări retorice sau frustrări inutile.

„Fericit ori nenorocit, omul are nevoie de altul.

El nu trăieşte decât pe jumătate trăind numai pentru dânsul.”

Jacques Delille

DOAMNE, am o dorinţă...

Doamne, ştiu că sunt un păcătos şi că Te caut doar atunci când îmi este greu… ştiu că am venit din ce în ce mai rar în casa Ta, dar asta nu înseamnă că mi-a scăzut credinţa în Tine… Ascultă-mă numai puţin.

De mic ai pus pe cineva lângă mine ca să aflu de existenţa Ta şi să cred în Tine. Şi am crezut! Nu tot timpul, dar am crezut. Şi încă mai cred în puterea Ta. Şi chiar dacă Te mai certam când îmi ţineai câte-o lecţie de viaţă, acum Îţi mulţumesc că ai avut grijă de mine. 

Azi, văd cum toate lucrurile pe care mi le-ai dat şi mi le-ai luat mi-au prins bine. Fiecare lucru pe care mi-l doream cu atâta râvnă, copil fiind, şi nu mi-l dădeai, mă făcea automat să te întreb: “Cu ce Ţi-am greşit?”. Nu greşisem cu nimic, doar că, dacă nu treceam prin acele încercări, nu mai eram omul de acum.

Doamne, ştii... atunci, demult, în vara aia, când ai luat-o pe maica, cea care m-a adus aproape de Tine, nu m-am supărat. Te-am înţeles: ai luat-o acolo pentru că EU aveam nevoie de un înger ca să-mi călăuzească paşii în viaţă. Te-am înţeles chiar şi atunci când ai hotărât că este timpul pentru întâia lecţie de suferinţă din iubire! Nu imediat, dar, într-un târziu, am înţeles rostul! Nu ţin minte ca, de atunci, să fi fost vreo altă dorinţă de-a mea pe care să mi-o îndeplineşti şi care să mă fi avut pe mine în centru. Ţi-am cerut doar să ai grijă de cei dragi mie, să le dai sănătate şi linişte sufletească. Şi mi-ai îndeplinit dorinţa! Nu Ţi-am cerut să-mi dai bani, nici să-mi dai iubirea atât de mult râvnită. Ştiu că mi-ai oferit mult mai mult decât am oferit eu şi pentru asta nici nu îndrăznesc să Te rog să faci mai multe pentru mine. Ştii mai bine ca mine când este momentul cel mai bun, am încredere în Tine!

Acum, Doamne, ce vrei să-mi faci? De ce vrei să îmi zdruncini echilibrul? Oare ce lecţie vrei să-mi mai ţii? De ce vrei să mă îndepărtezi din nou?!? 

Ştii, a venit iar momentul să Îţi trimit o dorinţă! Şi, pentru a fi mai puternică dorinţă, am pus atâta putere în ea încât m-ar durea tare rău să nu mi se îndeplinească! Doamne, dacă mă auzi, îndeplineşte-o! Pentru sufletul meu!