Valoarea unei vieţi

   V-aţi pus vreodată întrebarea „Cât valorează viaţa unui om?” sau „Cum dăm valoare unei vieţi?” Încep cu aceaste întrebări pentru că m-am întrebat şi eu! Ştiu, parcă văd răspunsuri tipice, în cor: viaţa fiecăruia este inestimabilă, nepreţuită... dar eu m-am întrebat serios... nu cât valorează viaţa mea... ci cum îi dau valoare!

    Aş spune că valoarea unui om este dată de faptele sale, nu de averile pe care le-a făcut. Căci, ce contează mai mult: sufletele pe care le-ai mângâiat, lacrimile pe care le-ai şters de pe obrazul cuiva, zâmbetul adus pe chipul cuiva, îmbrăţişările pe care le-ai dăruit... sau multitudinea de bucurii pe care le-ai „cumpărat”din averi... averile adunate prin strivirea altor suflete?

   Sunt persoane care nu caută să facă ceva anume pentru a da valoare propriei vieţi... trec prin ea ca gâsca prin apă! Nu ţin cont de persoanele ce-i înconjoară, nu au regrete, nu suferă! Cu alte cuvinte, se bucură de viaţă! Alţii, mai cu frică de Dumnezeu, se grăbesc să se autoevalueze de timpuriu... parcă grăbindu-se să ajungă undeva, dornici să conteze, să-şi lase amprenta asupra timpului. Încep să-şi contabilizeze viaţa de la vârste destul de fragede, întrebându-se cu ce anume au contribuit pe acest pământ. Şi aşa vor face mereu, fie că au atins 20, 30, 50 sau 70 de ani... pentru că vor considera întotdeauna că ar fi putut face mult mai multe lucruri! Nu cred că este corect ca o persoană să-şi autoevalueze propria-i viaţă... nici la 20 de ani, nici la 70... Dar dacă ar fi necesar acest lucru,  aş spune că abia la sfârşitul vieţii poţi spune dacă ai contat... nu numai în viaţa ta, ci şi în a altora!

   Eu am ales să dau o valoare cât mai mare vieţii mele! Vreau ca fiecare zi pe care o trăiesc să fie însoţită de o faptă bună, pentru că, în cele din urmă, nu-i aşa greu! Tu, ce mai aştepţi?!? Zâmbeşte, oferă o îmbrăţişare, spune o vorbă blândă! Uită de ranchiună! Iubeşte! Nu mâine! Începe chiar ACUM! Nu te costă nimic!