Singurătatea – camarad de drum

    Din cartea vieţii, azi vă povestesc despre un capitol greu al ei: singurătatea! Am prins ideea după o discuţie aiurea, într-o zi relaxantă de duminică... idee care cred că se pliază foarte bine la punctul în care mă aflu eu acum... aş fi tare curios să primesc un feed-back la ceea ce urmează să scriu.

   Înconjurat de ceva vreme de acea singurătate de care toţi fug, am ajuns s-o îmbrăţişez, doar pentru a-mi fi mai bine! Şi acum mi-a devenit companion de drum. Culmea, dacă acum ceva timp uram acest lucru, acum mi-e indiferent! De ce? Pentru că am ajuns să văd avantajele pe care le am! Nu mai trebuie să dau socoteală, în primul rând: unde ai fost, cu cine, ce ai făcut sau de ce a durat atât... În al doilea rând, scapi de unele obligaţii: trebuie să ţii minte zilele aniversare, care obligatoriu trebuiesc însoţite de cadouri, cadouri pe care le procuri după anevoioase momente de căutare, momente pe care trebuie să le ascunzi, altfel unde ar mai fi surpriza? Nu-ţi mai faci de cap prin casă, să laşi lucrurile pe unde ai chef. Nu mai dormi până îţi crapă obrazul de ruşine... şi multe alte chestii pe care le poţi face doar când eşti singur.

    Cam aşa mă simt eu acum: LIBER! Am chef să dau o tură prin oraş? Dau o tură! Vreau să stau toată ziua în pijamale, să dorm pe mine? Aşa fac... pentru că nu mă trage nimeni de mânecă. N-am chef să fac de mâncare? Nicio problema: există fast-food-uri la tot pasul! Mi se propune să ies undeva? Pot să refuz orice invitaţie, pentru că nu mă simt într-atât de obligat să merg împotriva voinţei mele. Sunt atât de multe avantaje, încât cred că aş scrie un adevărat roman... În cuvinte mai puţine, esenţa este asta: sunt liber să-mi fac de cap... cum vreau şi când vreau!

    Atunci, unde este partea negativă? Ce-i în neregulă cu acest peisaj? Peisajul devine incomplet atunci când apar momentele acelea în care ţi-ai dori să ai lângă tine pe cineva cu care să schimbi o vorbă somnoroasă, la o oră matinală! Când îţi doreşti din tot sufletul să îmbrăţişezi pe cineva! Sau când simţi nevoia să te împiedici de acea persoană prin dormitor, prin bucătărie... oriunde, numai să te împiedici de ea! Dar nu aici mi-e marea problemă... am învăţat să trec cu uşurinţă peste aceste moment! Cum vin, aşa pleacă! Marea problemă este că, înconjurat de atâta singurătate, am devenit rigid, insensibil. Aş spune că mă simt incapabil să mai pot iubi! Singurătatea mi-a ridicat ziduri în jurul sufletului fără ca eu să-mi fi dorit asta! Şi mi-e tare frică să nu se înalţe mai mult aceste ziduri, cu fiecare zi ce o petrec în singurătate... mă simt neputincios să reacţionez în vreun fel! Nu ştiu ce persoană va avea atâta putere şi răbdare ca să-mi dărâme aceste ziduri... dar eu sper să fie undeva, acolo!

    Pentru aceste două „mici” amănunte, vă spun din inimă să nu vă izolaţi! Nu vă luaţi ca tovarăş de drum SINGURĂTATEA! Te vei obişnui cu ea şi nu vei mai lăsa aşa uşor pe alţii să te însoţească!