Iubire neîmplinită?!? De azi îi spun „NU”!

   De azi spun „NU” iubirii neîmplinite. De azi, îi refuz privilegiul de a-i mai arunca priviri furişe, din spatele perdelei. Îi întorc spatele şi păşesc rar, apăsat, fără a mai privi spre ea! Am împachetat-o într-o cutiuţă, pe care o voi numi „Amintiri” şi o voi pune într-un colţ al sufletului Trebuie! Ştiu că sufletul nu mă va ierta vreodată... dar drumul ce mi se deschide nu-mi dă de ales!

   De azi, aleg s-o privesc pe ea! Sprijinit într-un cot, puţin aplecat peste ea, o privesc îndelung. În dimineaţa aceasta este fermecătoare! Razele ce străbat prin geam aruncă spre ea o lumină magică. O mângăi cu privirea. Îi urmăresc mişcările pieptului. Îi sorb răsuflarea. Parcă simţindu-mi privirea duioasă, un zâmbet i se întipăreşte pe buze. Nu-mi pot reţine pornirea... părul ei este acum instrument de joacă pentru degetele mele. Umărul pe care cearşaful mi-l dezveleşte mă obligă să-l sărut uşor...

   Şi, în aceste momente de tandreţe matinală, realizez că drumul ce mi se deschide nu mai permite să privesc cu nostalgie spre iubirea neîmplinită. Lupta dintre „Posibilitate” şi „Certitudine” este întotdeauna câştigată de cea din urmă. Nu pot să-mi refuz dreptul la fericire... EA este aici, lângă mine, nu am cum să mă înşel... toate simţurile mele mă îndrumă spre acest drum. Şi mi-aş dori ca fiecare zi de acum înainte să fie ca aceasta. Mi-aş dori ca în fiecare dimineaţă să mă îmbăt cu prezenţa ei.

   Azi... o iubesc. Azi, ea este prezentul meu, un prezent de vis, pe care vreau să-l trăiesc fără teama că aş putea să-l pierd într-un viitor nedefinit. Nu vreau să imit persoanele care se tem să iubească din cauza incertitudinii zilei de mâine... vreau să mă bucur de ceea ce este acum. 

   Ce va fi mâine, nu se ştie... dar asta este o altă poveste, nu?