E una din dimineţile acelea târzii, adormite, relaxante, când sunt înconjurat de o linişte deplină. E dimineaţa aceea după care tânjesc de ceva timp iar acum, când am dat de ea, nu pot rata prilejul de a mă bucura la maxim. E acel „dolce far niente”... Nu am chef să-mi fac patul, nu vreau să renuţ la pijamale, micul dejun nu-mi stârneşte niciun interes... poate o cafea m-ar mai anima puţin. Numai fulgii de zăpadă nu-s în ton cu spiritul meu. Îi urmăresc cum aleargă haotic, bucurându-se că au primit voie la joacă şi le zâmbesc. Poate sunt conştienţi că nu au prea mult timp la dispoziţie pentru asta. Îi privesc din spatele perdelei, de la căldură, parcă bucurându-mă de voioşia lor, însă nu le-o împărtăşesc.
Mângâiat de această stare de bine, încerc să găsesc răspunsul pentru liniştea ce mă înconjoară de ceva timp. De unde vine ea? Printre întâmplările cotidiene nu găsesc răspunsul, căci ele nu mă ajută prea mult. Singurătatea locuinţei n-ar trebui să-mi fie prieten bun, dar am făcut un armistiţiu şi de ceva vreme ne înţelegem de minune. Şi atunci?
Răspunsul vine din monologurile fără sfârşit, lungile ore de dirigenţie purtate cu sufletul meu, în care eram deopotrivă dascăl şi elev... încurajări, reflectări, analize, comparaţii... un proces complex şi îndelungat. Toate acestea pentru a-mi găsi drumul spre linişte.
Am pornit de multe ori pe acest drum, însă de tot atâtea ori s-a terminat înainte de vreme... de fiecare dată am luat-o de la capăt... am ştiut că, pentru a putea să mă bucur pe deplin de viaţă, singura soluţie era să găsesc liniştea, chiar şi acolo unde este furtună! De data aceasta am nimerit bine! Simt asta! Rătăcesc de prea mult timp pentru a nu vedea că acesta e drumul cel bun. În sfârşit, mi-am găsit echilibrul...
Da... liniştea acestei dimineţi îmi pune în faţă o altfel de lume... una mai colorată, mai veselă, mai binevoitoare... o lume care îmi dă impulsul de a fi mai bun, de a zâmbi din toată inima, de a ignora micile răutăţi.
Doar eu o văd?
Linistea sufletului tau....
RăspundețiȘtergereNu e usor sa traiesti cu sentimentul ca esti urata, ca nu esti buna, apreciata si iubita. Am dezvoltat un scut cu care m-am aparat de lume si am pasit incet, incet inainte.
Nu m-am dat batuta, m-am nascut cu energie si cu o personalitate puternica, chiar daca am pasit pe un drum gresit, m-am intors din drum, cu fata la mine si am descoperit ca :
Viata este o sansa, este sansa descoperirii de Sine, drumul spre noi insine, calatoria interioara, cu urcusuri si pante abrupte, cu lumini intense si neguri profunde. Drumul catre noi insine dureaza o viata. Poate ca cel mai greu este sa stai in tacere, sau sa-ti oferi acele clipe de tacere in care sa te descoperi pe tine, Tu cel adevarat, golit de roluri, de masti si ganduri, cine esti tu? Tu poti fi totul, tot ce iti doresti, tot ce visezi, dincolo de ego. De fapt..Tu Esti Totul, dincolo de forma materiala.....