Parfumul nopţilor târzii

Nopţile târzii mi-au devenit familiare... mult prea familiare. Obosit de atâtea întrebări retorice, nici de această dată nu am stat să mă întreb când s-a întâmplat asta.. sau de ce. Ştiu doar că în liniştea lor mă transform, în anonimatul lor găsesc de cuviinţă să-mi odihnesc gândurile, în târziul lor dorinţele îmi capătă forma pe care o doresc... ele îmi arată cel mai bine drumul spre inima mea.

Învăluit în întunericul cald al nopţii, renunţ la precauţii, cobor garda raţiunii şi nu fac altceva decât să uit de mine şi... să mă gândesc la tine! Iubesc să mă las purtat de gânduri pentru că ştiu că mă duc aproape de tine, atât de aproape încât te simt în braţele mele! Iar dacă tu eşti în braţele mele, atunci îmi găsesc şi eu liniştea. Iar dacă am linişte, pot să adorm cu zâmbetul pe buze. Iar dacă dorm cu zâmbetul pe buze ştiu că primul gând al dimineţii pentru tine va fi, negreşit.

Noaptea întotdeauna îmi scurtează drumurile gândurilor... şi ţi le trimite fără a greşi destinaţia. Încerc să profit cât mai mult de timpul petrecut alături de ea pentru că, la lumina zilei, dispare totul. Soarele îmi redă simţul raţiunii, îmi goleşte sufletul şi în loc să mi-l încălzească, mi-l umple cu recile frisoane ale realităţii. Tot el îmi spulberă gândurile într-o mie de zări... şi doar magia nopţii mi le poate readuce înapoi!