27 iunie 2012

Bărbaţi adevăraţi!

   Ar fi trebuit ca aceste rânduri să conţină doar cuvinte de laudă la adresa alor mei, “bărbaţii”, că prea’s asupriţi în ziua de azi (sau aşa mi se pare)… dar azi nu am cum să scriu frumos. Poate mâine. Azi vă povestesc despre cum, în unele ipostaze, nu pot să-i înţeleg!
  Spre exemplu, oare de ce sunt unii care, atunci când admiră o femeie pe stradă, uită să-şi mai dezlipească ochii de pe ea? Sincer acum, şi eu mă uit, că doar nu-s legat la ochi... dar, de la a arunca o privire, două, discret, cu bun simţ, până la a-ţi suci gâtul după ea şi a ţi se citi în ochi „foamea”, mi se pare prea mult. Sau, ce vrei să demonstrezi, bărbate, când îţi curg balele după acea femeie? Ce vrei să-i demonstrezi ei? Din categoria băloşilor, se distinge unul rasat, care e miezu’! E ăla care, după ce că se uită ca orbu’n gol, dezbrăcând din priviri domniţa, nu se poate abţine să comenteze într-un mod cât se poate de grotesc: „băăăă, ce bună e asta!!!”, „moamăăăăă, ce cur/ţâţe are!”...
   Din categoria „nu-i înţeleg de fel” mai fac parte şoferii cocalari... nu contează maşina, toţi au acelaşi tipar. Numai că, ăia de „se dau” cu maşini luxoase, parcă-s mai cu 4 ouă! Cred că-şi conştientizează valoarea... maşinii! Fetelor, ştiţi voi tiparul, nu? Trece BMW-ul pe lângă voi, rulând cu 40 la oră, cade geamul şi... apare invitaţia: „hei, sexy, te fac o tură?”. Jenant momentul când auzi cum din maşină urlă o manea sau un hip-hop ieftin, presărat cu prea multe cuvinte „finuţe”... Băi, tolomacule, dacă tot vrei s-o urci în maşină, măcar pune-i o muzică mai de Doamne-ajută! Dar ştiţi ce e mai „jenibil” decât asta? Să apară un muţunache, într-o dacie jigărită, care abia se mai ţine în balamale, să pună în joc scenariul de mai sus!
   În fine, să vă povestesc despre acei „bărbaţi” cu portofelul doldora de bani... preferaţii piţipoancelor! Cât e ziua de lungă, nu le ajunge pentru a se considera buricul târgului... ei sunt cei mai cei de pe faţa pământului. Atitudinea lor spune totul: stau trântiţi la terase, crăcănaţi, de parcă zici că-s acasă. Şi, ca să fie peisajul complet, îi vezi din minut în minut cum se scarpină la ouă... Ăştia-s cei mai periculoşi... ei n-au mamă, n-au tată. Au fost învăţaţi că li se cuvine totul. Şi în isteţimea lor, cum să nu-şi permită să se lege de orice fătucă mai „răsărită”, ce trece, în mod nefericit, pe acolo? Dar nu o face oricum, ci folosind un limbaj rudimentar... iar în cazul unui refuz, nu ezită să folosească din vocabularul bogat al injectivelor, pe cele mai alese dintre ele.
   Cam atât am avut de spus... Fetelor, savuraţi momentul! Data viitoare aş vrea să vă povestesc şi despre minunata lume a „domnişoarelor adevărate”... numai chef să fie! Articolul e ca şi scris. :D
„Atenţie, bărbaţi! Femeia poate supravieţui fără oxigen. Fără tandreţe, NU!” 
Vasile Ghica

16 iunie 2012

Îndrăgostit iremediabil!


    Ştiu, titlul e o mare păcăleală! Nu vă voi povesti cine ştie ce poveste siropoasă despre cum m-am îndrăgostit de vreo persoană… sunt îndrăgostit de gramatica limbii române! Şi cât mă bucur că m-am îndrăgostit de ea…
   Am vrut să scriu de mult aceste rânduri, dar am tot reuşit să închid ochii la „micile” erori umane ale utilizatorilor de online. Dar ştiţi cum se zice... se mai umple paharul şi din când în când mai trebuie vărsat conţinutul. Asta fac eu acum!
    Prin urmare, să vă spun cum m-am îndrăgostit eu de gramatică. În clasa a VIII – a trebuia să susţin un examen pentru a intra la liceu. Iar pentru un liceu cu prestigiu trebuia să înveţi, nu fâlfâiala ce o văd în ziua de azi. Cum cu matematica stăteam destul de bine, la română trebuia să muncesc ceva mai mult. M-am pus pe meditaţii... şi am avut norocul de a fi meditat de o persoană care a ştiut cum să mă îndrume corect pentru a învăţa de plăcere, nu de nevoie. În plus, în perioada aceea îl aveam şi pe frate-meu în febra studiului pentru admiterea la facultate... deci problemele mai grele erau rezolvate şi cu ajutorul lui (mersi, frăţică :D). De atunci, de fiecare dată când scriu ceva ce ştiu că este văzut de mai multe persoane, mai întâi arunc o privire la ceea ce am scris şi apoi arăt.
   De aici vine şi frustrarea mea... pentru că nu voi reuşi să înţeleg cum pot unii să facă acele erori grosolane de gramatică. Nu, nu mă frustrez atunci când văd că se mai uită câte-un „i” sau cum unii scriu „sint” (deşi nici cu asta nu prea sunt de acord, dar mă gândesc că sunt de modă veche oamenii), turbez când văd cum scrie, negru pe alb, „SANT”. Aloooooo, asta e gramatică pentru clasa I... SUNT, SUNT, SUNT!!! Să mai povestesc cum îmi dau ochii peste cap când vreo „inteligenţă superioară” mai comentează, citând din cărţi, cu cuvinte de genul „vre-o”, „sunte-ţi”, „s-ati”?!? Ce pretenţii să mai am de la astfel de persoane? Cum să le spun că nu se mai scrie „nici o”, ci „nicio”, când ei o comit în halul ăsta?
   Dacă ar fi să strâng toate greşelile gramaticale observate şi să le pun pe hârtie (nu cele mărunte, ci acelea imense, care se văd de pe lună), aş scrie un roman... iar „Fraţii Jderi” ar fi subţire! Şi l-aş numi „Asasinatul gramaticii limbii române”! Eu am o vorbă: după ce că eşti prost, mai şi semnalizezi! Nu sunt eu deşteptul deştepţilor, nu pretind că le ştiu chiar pe toate, dar... să fim serioşi! Nu te voi trage de mânecă atunci când vei mânca o literă, dar hai, dă-ţi puţin silinţa şi nu mai despărţi aiurea cuvintele!
   Întotdeauna am căutat scuze pentru greşelile omeneşti... caut şi acum: poate nu ai avut profesor bun, care să-ţi explice cum stă treaba cu „i”-urile sau cu cratima... poate nu ţi-a plăcut la fel de mult materia asta... dar chiar îţi place să te faci de cacao în faţa atâtor oameni? În tot online-ul ăsta nu ai văzut cum scriu alţii? Copiază şi tu după ei... dacă ţi-e lene să dai un search pe goagle ca să vezi cum se scrie... CORECT!
   Dilema mea cea mare vine acum: oare aceste persoane realizează greşelile pe care le comit? Oricum ar fi, n-aş vrea să fiu în locul gramaticii... prea mulţi îşi bat joc de ea!
P.S.: Mi se pare genial videoclipul celor de la 220.ro! Uitaţi-vă la el şi luaţi aminte!!!

6 iunie 2012

Aşa iubesc eu!


  Câţi oameni, atâtea caractere. Unii preferă romantismul excesiv, alţii sunt mai rezervaţi, mai insensibili. Fiecare persoană are felul lui unic de a iubi. Iată cum iubesc eu:
   Nu voi căuta să te acopăr cu vorbe mari, multe… de multe ori mă vei găsi rece şi insensibil! Nu-mi cere să spun în faţa unor necunoscuţi, în gura mare, că te iubesc! Poate că-ţi voi spune, dar pentru mine nu ar însemna decât câteva cuvinte din DEX! Prefer să le spun rar, dar bine… în intimitatea noastră, când te aştepti mai puţin! Dar să ştii că, atunci când voi rosti aceste cuvinte, să fii sigură că vin din inimă şi fiecare parte a corpului tău va simţi asta!
    Nu voi căuta să te agasez cu prezenţa mea, dar nu-mi lua bucuria de a te săruta în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la lucru, ori de fiecare dată când vin acasă. Nu-mi lua bucuria de a mă copilări când te văd intrând pe uşă… tot ce-mi doresc este să-ţi arăt că mi-a fost dor de tine şi că vreau să te văd zâmbind!
    Voi încerca să înţeleg munca pe care o faci… nu pentru că vreau morţiş să ştiu tot ceea ce faci, dar aş vrea să te ajut atunci când vei avea nevoie! Îmi voi băga nasul prin oalele tale nu pentru a te necăji. În afară de faptul că vreau doar să te ajut, aşa îţi arăt că ţin la tine!
    Voi fi lângă tine oricând… indiferent de timp, anotimp, stare! Când vei fi panicată, voi da dovadă de un calm imperturbabil... iar când vei simţi nevoia de încurjarări, voi şti să te impulsinez. Voi fi acolo!
    Aşa ştiu eu să iubesc! Tot ce vreau este să mă iubeşti înapoi! Iubindu-mă, aş fi în stare să fac pentru tine lucruri pe care nici eu nu mi le imaginez. Trebuie doar să-mi ceri!