28 decembrie 2012

Final!



Da, e final de an! Încă unul… Aş vrea să am ce povesti din cele întâmplate în acest an, dar nu ştiu dacă vor înţelege mulţi. Evenimente pe înţelesul tuturor nu au fost. N-am dat lovitura la loto, nu m-am pricopsit cu vreun obiect măreţ, nu am fost promovat, nu m-am îndrăgostit nebuneşte. Tot ceea ce a fost important pentru mine s-a întâmplat în sufletul meu, lucruri invizibile ochiului liber. Am trăit spiritual, dacă pot spune aşa. Au fost 366 de zile lungi (doar a fost an bisect, nu?), care s-au scurs prea repede. Parcă mai ieri era început de an. 

Pentru mine a fost un an special, poate pentru că a fost diferit faţă de cei anteriori. Am întâlnit oameni frumoşi, de la care am avut ce învăţa. Am întâlnit şi oameni răi... şi de la ei am învăţat. Cel mai important pentru mine este că am avut parte de linişte. Nu tot timpul, dar am avut mai mult decât aş fi sperat eu! Am plâns, am strâns pumnii, am tăcut, am înjurat... dar de fiecare dată am reuşit să potolesc furtunile, am alungat norii şi am dat voie soarelui să-şi joace rolul. Am şi greşit! Am tratat cu indiferenţă oameni care nu meritau, am închis ochii cât trebuia să privesc cu toată atenţia, am uitat de Dumnezeu, am pus punct în moduri nu tocmai ortodoxe. Sper să fiu iertat pentru toate cele greşite.

Ştiţi, la începutul acestui an am spus în acest articol că este anul iubirii şi cred că, în mare parte, m-am ţinut de această promisiune. Au fost momente puţine şi scurte în care să nu fi răspuns cu iubire, indiferent de ce mi se oferea. Din toate cele întâmplate, am ales să iau doar ce mi-a fost bun şi să ignor ce nu se plia sufletului meu. Timpul mi-a spus că e bine să iert... şi am iertat! Poate de prea multe ori şi poate că n-ar trebuit. Dar nu regret! Mi-am dat seama că dacă nu iert, port cu mine poveri prea mari, care mă împiedică să-mi văd de drum. 

Final de an! Am curajul să privesc retrospectiv, nu mi-e ruşine cu ceea ce am făcut! Nici de viitor nu mi-e frică! Cred cu tărie că ceva frumos este acolo, pentru mine, mă aşteaptă. Trebuie doar să am răbdare. Iar pentru acest viitor am tot ce-mi trebuie: familie frumoasă, prieteni de calitate, determinare, încredere, speranţă şi optimism. 

Dorinţele mele pentru 2013? Dacă nu poate fi un an mai bun, să fie cel puţin la acelaşi nivel cu 2012 şi aş fi mai mult decât mulţumit. Vouă vă urez numai de bine, din tot sufletul. Să fiţi sănătoşi, în primul rând. Am văzut mulţi oameni stinşi de boli că să nu îmi dau seama că sănătatea este pe primul loc. Apoi, să aveţi linişte în suflet. Ştiu că dacă acolo nu este linişte, orice s-ar întâmpla în jur nu ar fi pe placul vostru. V-aş mai dori să aveţi în preajmă oameni de calitate, care ştiu când e momentul potrivit să spună o vorbă şi când să tacă. Să aveţi ce vă trebuie, nu ce v-aţi dori, căci nu întotdeauna ce vă doriţi vă face şi bine. Cam atât v-aş ura! 

La final, îmi permit să vă spun câteva vorbe: încercaţi să zâmbiţi mai mult, să fiţi mai buni, spuneţi doar vorbe bune. Chiar şi celor care nu merită. Poate vor realiza că greşesc şi se vor schimba. Înarmaţi-vă cu răbdare. Multă! Iar dacă nu reuşiţi, cel puţin nu adoptaţi comportamentul lor, nu fiţi răi. Atât! 
La mulţi ani!

17 decembrie 2012

Poate că...

Poate că nu reuşesc să dorm atât cât mi-aş dori... dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu morocănos toată ziua.
Poate că nu toţi au puterea să-mi zâmbească... dar asta nu mă împiedică să le dăruiesc un zâmbet.
Poate nu sunt plătit pe măsura muncii pe care o fac... dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-mi fac treaba aşa cum trebuie.
Poate că nu am bani pentru a-mi cumpăra ceea ce-mi doresc... dar asta nu înseamnă că nu pot trăi fără ele.
Poate că nu toţi mă tratează aşa cum mi-aş dori eu... dar asta nu înseamnă că trebuie să-i tratez cu aceeaşi monedă.
Poate că nu întâlnesc mereu oameni buni... dar asta nu înseamnă că nu trebuie să învăţ de la fiecare câte ceva.
Poate că greşesc... dar asta nu înseamnă că nu pot fi iertat. Şi viceversa.
Poate că nu tot timpul îmi place ceea ce văd în oglindă... dar asta nu înseamnă că trebuie să mă detest.
Poate că nu am parte de iubirea pe care o caut... dar asta nu înseamnă că trebuie să mă opresc din căutare.
Poate că nu voi găsi niciodată această iubire... dar asta nu înseamnă că voi înceta să mai sper.
Poate că nu-s toate lucrurile aşa cum îmi doresc... dar asta nu înseamnă că nu pot să fiu fericit.

Astăzi am din toate, dar nu suficient cât să întregească ceva! Gândul că aş putea fi pe deplin fericit mă sperie. Parcă totuşi, viaţa cu suişuri şi coborâşuri e mult mai palpitantă decât cea monotonă.
Am trăit destul încât să realizez că fericirea ţi-o faci singur! Tu deţii puterea, la tine este telecomanda vieţii! Din orice lucru poţi culege ceva frumos! Chiar şi cea mai adâncă ură poate să-ţi dezvăluie o parte frumoasă... tot ce trebuie să faci este să cauţi bine. Sunt momente care te doboară, dar ştiu că, atunci când te vei ridica, vei fi mult mai puternic! Tot ce trebuie să faci este să ai răbdare cu tine... căci, slavă Domnului, timp este berechet!

Dragă moşule...

Cred că mai ţii minte ce ţi-am scris anul trecut, nu? Ei bine, anul acesta vreau să fiu scurt. Nu vreau să bat câmpii, n-are rost! Oricum, ştiu că tu poţi să citeşti gândurile şi oricum ştii ce dorinţe ascunse are fiecare.
Cea mai mare dorinţă a mea este să îi ţii pe ai mei sănătoşi! Pe toţi! Ştiu că dacă sunt sănătoşi, pot face faţă tuturor problemelor. De ce insist atâta pe acest lucru? Pentru că dacă ei nu sunt bine, eu nu pot să fiu fericit! Cadouri pentru mine? Ar fi poate prea multe, poate inutile şi neînsemnate... mă tot gândesc cu jind la un tv din ăla subţire, cum au toţi şmecherii... mi-ar fi bun şi un robot de bucătărie... stai, că şi un ceas m-ar mulţumi. Dar astea-s lucruri... mi le pot lua şi singur... lucruri care azi sunt, mâine nu mai au nicio valoare. Adevăratele cadouri nu-s lucruri... ci sentimente! Aş vrea să îmi scoţi în cale numai oamenii de calitate, cu suflet bun, capabili să dăruiască... oameni de la care să am ceva bun de învăţat. Ştiu că de la orice persoană aş avea câte ceva de învăţat, dar nu vreau să primesc lecţii despre răutate...
Aşadar, dragă moşule, dacă ar fi să-mi faci un cadou frumos anul acesta, te-aş ruga să dai fericire cât cuprinde celor din jurul meu pentru că, dacă ar fi să aleg între fericirea mea şi a celor dragi mie, ţi-aş spune să-i faci pe ei fericiţi... eu mă pot hrăni cu fericirea lor!

2 decembrie 2012

Vorbe, vorbe... dar să fie şi fapte!

Trăim în era comunicării... nici n-am avea cum, când există atâtea oportunităţi. Cuvintele sunt rostite prin toate metodele posibile... le căutăm la alţii când avem nevoie şi le dăruim celor ce ne-o cer... Cuvintele pot să unească sau pot să despartă oameni… atât de uşor!

Sunt cuvinte pe care le găseşti aruncate pe-o poză, dar care se lipesc atât de bine de sufletul tău, încât îţi pot salva ziua. Alteori, găseşti inspiraţie în vocea aflată de cealaltă parte a telefonului, voce care are doar nume, nu şi formă. Sunt cuvinte ce leagă prietenii atât de puternice între persoane despărţite de mii de kilometri ori pot da naştere unor iubiri nebune, încât ai putea să crezi că eşti cel mai norocos om de pe pământ... Te obişnuieşti atât de mult cu acel „Salut” spus de cel de dincolo de monitor încât nu-ţi mai doreşti altceva... iar acel „Te iubesc” rostit de tastatură este întotdeauna mai special, pentru că tu îi dai nuanţa dorită! De teamă să nu se piardă magia acestor cuvinte, alegi să le laşi acolo, în virtual.

Încropim urări de bine atât de frumoase pentru persoane pe care nu le-am văzut vreodată doar pentru „a da bine”, empatizăm cu suferinţa celor ce căzuţi pe jos, spunându-le cuvintele ce vor să le audă şi uităm apoi să ne bucurăm de fericirea lor... rostim saluturi cu zâmbetul pe buze, pentru ca în momentul în care suntem feriţi de priviri, să apară pe chip grimasa... folosim vorbe mieroase pentru persoane care reuşesc în viaţă cu gândul ascuns că vom primi ajutorul acestora vreodată.

Sunt oameni care ştiu să folosească atât de bine cuvintele încât le este la fel de uşor să te şi ridice din cea mai adâncă prăpastie, dar să te şi doboare într-o clipită în cel mai întunecat hău! De partea cealaltă, sunt oamenii tăcuţi, care nu sunt atât de pricepuţi în arta comunicării... dar care ar avea atâtea de rostit, încât nu le rămâne decât fapta ca să poată exprima ceea ce îşi doresc!
Încet, încet, devenim experţi în comunicare. Rostim cuvinte cu prea mare uşurinţă, uitând că acestea trebuiesc urmate de fapte. Nu-i de mirare că ne ferim să îmbrăţişăm oamenii... o îmbrăţişare spune mai mult decât pot spune o mie de vorbe. Să comunicăm, zic. Să ne folosim de cuvinte, dar să nu uităm că putem să le dăm putere mult mai mare cu o îmbrăţişare. Sau cu o strângere de mână. Ori cu un sărut. Dacă vorbele nu sunt dublate de fapte, sunt fără valoare. De cele mai multe ori!