30 decembrie 2011

LA REVEDERE 2011, BUN VENIT 2012!

    Final de an, prilej pentru analiză! Toţi facem asta: ce-am făcut bun/rău, ce-am primit/dat, ce-am cules şi cu ce ne-am ales! Iniţial, vroiam să fiu mai explicit în retrospectiva acestui an, dar am ales într-un final să optez pentru varianta scurtă pentru că aş deveni plictisitor cu toate nimicurile.
   2011 a fost un an echilibrat pentru mine, în general. Au fost suişuri şi coborâşuri... dar important este că toate astea au dat o medie ce m-a menţinut pe linia de plutire. Şi totuşi, dacă aş fi un analist corect, aş spune că am reuşit să trec anul peste această linie. De ce? Iată de ce:
- pe linie sentimentală: nu am reuşit să-mi găsesc fata (-1 la moral), dar am reuşit să-mi găsesc liniştea sufletească atât de mult căutată încât acest aspect nu mai e povară (+1); am cunoscut noi persoane, am socializat mai mult decât mă aşteptam (+1); în plus, am câştigat un nou prieten (dau +2, că merită acest aspect);
- pe linie financiară: n-am dat lovitura la loto (nici n-am prea jucat eu), dar nu am de ce mă plânge. Încă îmi pot permite să scot lumea la un suc din când în când, să savurez o pizza sau să-mi mai cumpăr o pereche de şosete (nici +, nici -);
- pe linie de serviciu: aici am avut ceva probleme, dar s-au rezolvat cu timpul. Mi-am schimbat locul de muncă (nu profesia) şi a durat ceva timp până m-am adaptat pe deplin la noile cerinţe (aici punem ca mai devreme: + cu – = 0);
- pe linie de sănătate: nicio problemă pentru mine, dar nici pentru cei dragi mie... deci +1;
    Dacă adunăm şi scădem, vedem limpede că dă pe plus.
   Şi, ca la orice bilanţ bine făcut, te lauzi cu ce-ai făcut, apoi prezinţi mai moderat greşelile făcute (eu n-am comis nicio greşeală :D – NOT TRUE), trasând măsuri şi sarcini pentru remedierea acestora pentru ca, în final, să-ţi propui obiectivele pentru anul ce urmează. Le-am făcut pe toate, iar acum să vă prezint obiectivele:
   Important pentru mine este că încep noul an cu moralul ridicat! Fără planuri măreţe, fără să-mi promit prea multe, fără prea multe iluzii. Doar unele vise, ca să pot spera la mai bine. Vreau să îmi îndeplinesc cu brio atribuţiile de serviciu, să fiu atent la nevoile celor din jurul meu şi nu în ultimul rând, să fiu mai atent cu mine!
   Pentru că-i final de an, ţin cu tot dinadinsul să vă fac şi eu o urare: fie ca în Cartea Anului 2012 să scrieţi că aţi avut parte numai de clipe frumoase, că aţi fost sănătoşi, veseli, plini de optimism, că aţi fost înconjuraţi mereu de oameni dragi vouă şi că norocul nu v-a ocolit!
LA MULŢI ANI!


SCRISOARE CĂTRE MOŞ CRĂCIUN

Dacă pentru Moş Nicolae am ales să trimit o scrisoare ironică, unde adevărata dorinţă era ascunsă printre rânduri, pentru Moş Crăciun aleg să-i scriu din inimă, să-i transmit ceea ce îmi doresc cu adevărat, fără să fie nevoit să citească printre rânduri! Aşadar...
„Dragă moşule, nu ştiu cât de cuminte am fost, dar din punctul meu de vedere consider că nu am făcut boacăne prea mari! Tu, care le vezi pe toate, poţi spune mai bine ca mine dacă am fost sau nu cuminte pentru a-mi da cadou! Şi dacă m-ai întreba ce cadou să-mi faci, n-aş putea să spun că îmi doresc un anume obiect! Îmi doresc multe obiecte, dar nu prea sunt eu hotărât care ar fi acel obiect care să mă facă cu adevărat fericit! Aşadar, te las pe tine să mă surprinzi!
Ceea ce aş dori cel mai mult de la tine sau, mai bine zis, ceea ce m-ar mulţumi cel mai tare este să aduci fericire tuturor persoanelor care contează pentru mine... şi zic aşa pentru că, pentru a fi fericiţi, unora le trebuie bani, altora le trebuie o casă, o maşină, o plasmă, alţii îşi doresc copii, unii vor doar sănătate... de aceea mi-e greu să zic pentru fiecare în parte cam ce-şi doreşte. Prin urmare... pentru:
FAMILIE:
- Mama şi tata – sănătate!
- Dragoş şi Alina – o căsuţă a lor! (Alina îmi trimite mesaj pe fb că ea ar ar vrea o vilă cu piscină şi un Ferrari nou la scară – părerea mea că moşu’ o să moară de râs când o să citească asta)!
- Dan – fir întins şi Steaua să câştige Europa league şi campionatul; Luciana – un loc de muncă mai bine remunerat; Andreea – să aibă sănătate şi putere de muncă la şcoală!
- Laurenţiu – un job aşa cum visează; Daniela – mai multă minte; iar împreună să aibă parte de noroc, să scape de rată cumva :D
- Radu – o maşină nouă; Rodica – putere şi sănătate pentru a avea grijă de junior; pentru Radu junior – să fie el sănătos şi să aibă răbdare să crească maaaare, mare!
- Răzvan şi Giza – sănătoşi să fie, că în rest ştiu ei ce au de făcut!
- Moşica, Mădălin, Dorina, Oana şi Luca – nu prea ştiu ce şi-ar dori... aşa că tot sănătate să le aduci şi lor!
            PRIETENI VECHI... foarte vechi:
- Moshu şi Generalu’ – le doresc să-şi întemeieze o familie, că am obosit tot aşteptându-i. Moshu îmi zicea acum la telefon că nu prea îşi mai doreşte nimic, decât minte multă şi răbdare... aşa că, moşule, fă bine şi dă-i din astea, din belşug!
- Dragoş şi Marian – putere de muncă şi noroc! Ştiu că ei şi-ar dori altceva, dar moşul nu se bagă peste Cupidon!
- Alexandru şi Elena – putere de muncă, noroc şi un bebe mic, zic eu!
            PERSOANE SPECIALE:
- Anamaria (aka Dude) – sănătate maximă şi linişte sufletească!
- Anamaria (aka Măriuţa) – sănătate şi înţelepciune în noua viaţă!
- Adriana (aka Ciuky) – să-i surâdă norocul şi să-şi găsească un job pe sufletul ei!
- Ancuţa – vroiam să îţi cer pentru ea ceva ce-şi dorea foarte mult, dar am aflat că ai fost deja pe la ea, aşa că îi urez linişte sufletească şi putere de muncă!
- Claudiu şi Claudia – linişte şi sănătate!
      Cam atât moşule! Sper să nu-ţi fi cerut şi de data asta prea mult... nu vreau să mă ocoleşti şi anul ăsta! Îţi mulţumesc din suflet!”
 

DRAGĂ MOŞ NICOLAE!

Îţi scriu şi eu acum, pe ultima sută de metri… pentru că am fost taaaaare ocupat în ultima vreme… şi sper să ai timp să te pregăteşti că să mă bucuri şi pe mine cu cadourile pe care le vreau!
Să ştii Moşule că am fost foarte cuminte anul ăsta... am făcut ore suplimentare la serviciu, mi-am ajutat colegii ori de câte ori au apelat la mine, nu m-am supărat pe părinţi şi nici nu i-am supărat, fraţii mei nu au depus nicio reclamaţie referitoare la mine (din ce ştiu eu...), nu am nicio datorie (asta-i culmea... dar jur că aşa e :D), chiria mi-am plătit-o la timp, pe fete nu le-am dezamăgit... toate astea ducând la concluzia pronunţată mai sus: am fost enervant de cuminte! Şi pentru asta îndrăznesc şi eu să-ţi cer ca, în noaptea asta, să nu mă uiţi şi să-mi aduci şi mie o locomotivă cu baterii Duracell (că am auzit că-s cele mai bune), 10 gume Turbo că poate reuşesc şi eu să-mi completez colecţia, o minge de fotbal şi... hai bre Moşule, pe cine păcălesc eu aici? Că de fiecare dată când îţi ceream să-mi aduci câte ceva, întotdeauna uitai să le aduci pe toate sau chiar aduceai altceva din ce-ţi ceream. În plus, m-am făcut şi eu mare acum, deci să trecem la lucruri mai serioase. Prin urmare, de la tine vreau aşa:
- un apartament cu minin 2 camere aici, în Timişoara;
- un Golf V. Dar dacă mă gândesc mai bine, adu-mi un Volvo S40;
- mai dă-mi un job bunicel (observi, nu zic foarte bun sau excelent) la o firma multinaţională şi multimilionară... în euro, desigur, în care să fiu şef, să n-am cine ştie ce răspundere şi să fie remunerat după ierarhia din firmă;
- pe lângă toate astea, să faci bine să nu uiţi să-mi aduci o femeie frumoasă (nu foarte frumoasă, că nici eu nu-s Făt-Frumos) dar care să ştie să gătească, să spele, să calce, să dea cu aspiratorul şi... mai important... să-i placă să facă toate astea... în plus, domniţa să fie iubitoare de sex, fără inhibiţii; aaaaa, era să uit: să urască shopping-ul :))
- în final, să-mi dai din astea, elementare: sănătate, linişte şi armonie în familie, iubire... cred că ştiai şi de astea, fără să-ţi fi spus.
Astea fiind zise, dragă Moşule, sper să-ţi fi plătit abonamentul sau că ăştia de la cablu să nu fi făcut vreo şotie şi să-ţi taie conexiunea la net ca să poţi onora cerinţele mele! Că de nu-mi aduci ce ţi-am cerut... e bai mare! Aaaaa, Moşule, era să uit: dacă n-ai loc să-mi pui toate cadourile în ghetuţe, le poţi lăsa şi în faţa uşii, numa’ să îmi dai de ştire... că lumea-i hoaţă şi mi le fură! Te aştept cu drag! :*
               Semnat, Adi! 
 

PATRIOT… PENTRU O ZI

Anul trecut am vrut să scriu acelaşi articol… dar am renunţat! Anul acesta... ce să vezi: am avut un deja-vu!
Despre ce e vorba? 1 Decembrie, Ziua Naţională a României! Despre patriotismul renăscut... instantaneu în inimile tuturor! Despre cum, exact în această zi, care mai de care se crede mai românaş decât altul... Pffff, aşa mă lasă rece explozia asta de patriotism subit!
E 1 decembrie? Să fie pe toate posturile TV reportaje despre cât de deştepţi suntem noi, românii... să fie transmisii în direct cu parade militare... să fie fasole cu ciolan şi vin fiert pentru muritorii de foame (sau nu?). Pe facebook/twitter şi alte asemenea reţele de socializare? Woooow... e nebunie! Toată lumea urează tuturor numai de bine, sunt mândri că sunt români, postează numai melodii patriotice... şi te miri ce le mai coace mintea! Să cânte imnul, să ţinem cu toţii inima la piept în timp ce-l fredonăm... să arborăm tricolorul la balcon sau să îl purtăm cu noi, aninat la geamul automobilului. Toate astea ca să să arătăm cât de patrioţi suntem!
E frumos să vezi că spiritul nostru de român nu s-a stins... dar de ce să fie doar pentru o zi? Asta mă deranjează cel mai mult. De ce să nu fie şi pe 5 august, de exemplu... sau pe 18 octombrie? Ne amintim doar pe 1 decembrie...
Oare cum se face că uităm cu toţi cât de români suntem în tot restul anului? Cum se face că preferăm să dăm bir cu fugiţii când ni se cere să dăm dovadă de patriotism, la propriu... nu doar să vorbim despre el? Pentru că sunt mulţi care uită a doua zi că-s români şi încep să arunce cu noroi în toată munca pe care o fac alţii... Se duc prin ţări străine şi nu ştiu decât să hulească România şi românii care trăiesc încă aici, uitând că şi ei tot de aici au plecat. Mai grav... se duc acolo şi recurg la acte care mânjesc imaginea noastră. Şi te mai miri de ce ne numesc toţi mincinoşi, cerşetori şi hoţi!
Am depus jurământul „să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii”! Servesc ţărişoara asta de peste 5 ani... şi tot nu mă simt atât de patriot precum se dau unii de 1 decembrie! Dar vorba ceea: e bine şi aşa, decât deloc! Peste un an, fix în acestă zi, simt că voi mai avea un deja-vu!
 

ÎNVINGĂTOR SAU ÎNVINS!

  În fiecare om există două laturi: învingătorul şi învinsul! Simplu! Dacă eşti învingător... nu prea sunt multe de spus... decât „Ţine-o tot aşa!”. Când pierzi e mai dificil! E important de ştiut că dintr-un eşec poţi găsi lucruri pozitive şi greşelile făcute te pot ajuta pentru a remedia situaţiile viitoare astfel încât să nu mai ai ocazia de a mai pune la caieţelul cu înfrângeri o nouă „reuşită”.
   În viaţă poţi avea momente în care crezi că toate relele s-au adunat la uşa ta şi aşteaptă să le deshizi uşa pentru a-ţi „condimenta” zilele... te gândeşti că norocul te-a părăsit subit şi de acum înainte toate vor fi la fel. Îţi doreşti din toată inima să vezi o rază de lumină însă tot ceea ce primeşti este doar un nor negru ce nu vrea să lase soarele să te încălzească. Ca să nu mai amintesc de dialogul pe care îl porţi din ce în ce mai des cu Dumnezeu: „Cu ce am greşit încât să merit o astfel de soartă?”
   În toate aceste ipostaze m-am regăsit cel puţin o dată! Şi eu L-am întrebat pe Dumnezeu de ce nu aruncă şi către mine o privire... şi eu m-am uitat îndelung după o rază de speranţă, până am obosit... şi eu am gândit că norocul mi-a plecat departe şi că nu se va mai întoarce. Până când, studiind din greu care îmi sunt neajunsurile şi văzând neajunsurile altor persoane, am zis că nu este frumos să mă vaiet atât şi să las locul altora... care cred că nu aveau loc de mine!
   Acum, uitându-mă la „neajunsurile” din viaţa mea, chiar mi se pare stupid modul în care m-am comportant. Mă întreb ce am avut atunci când mă mâniam pe Dumnezeu, când El mi-a oferit o viaţă liniştită, mi-a dat sănătate, mi-a dat posibilitatea să am un loc unde să dorm şi să am ce să pun pe masă. Acelaşi lucru pot spune şi despre norocul meu... oare nu mă simt norocos doar pentru simplul fapt că am oameni care ţin la mine? Oare n-a fost noroc faptul că am reuşit să-mi duc la bun sfârşit o sarcină greu de realizat?
Aşa că, atunci când consideri că ai o viaţă ce te nemulţumeşte, priveşte mai atent în jur: uită-te la alţi oameni care nu au cu ce sau unde să se încălzească iarna, oameni care trăiesc prin spitale, rugându-se să se însănătoşească sau care se umilesc pentru a putea să aducă ceva de mâncare acasă. Pe ei nu îi vezi să se plângă atât de mult precum o facem noi... ei au învăţat să-şi poarte crucea! Noi de ce nu putem să facem la fel? De ce alegem varianta uşoară (a ne plânge de milă) şi nu încercăm să vedem cât de norocoşi suntem? Nu spun să ne mulţumim cu puţin, dar nici să-L mâniem pe Dumnezeu cu fleacuri nu e frumos!
   Am întâlnit persoane pe care le admiram. Persoane pe care le credeam invingătoare... dar când am aflat că viaţa lor nu este aşa de roză precum părea, le-am admirat şi mai mult! Le admiram pentru că ştiau să îşi ascundă nevoile şi continuau să lupte pentru ceva mai bun cu zâmbetul pe buze... nu căutau compasiune la tot pasul! Am întâlnit şi persoane care înşirau victorii la rând! Le-am admirat pentru modestia de care dădeau dovadă... nu s-au bătut cu pumnul în piept ca să arate tuturor cât de puternice sunt! Au continuat să ajute cât au putut de mult şi nu au uitat de unde au plecat... pentru astfel de persoane... tot respectul cuvenit!
  Eu? Eu am ales să văd în orice lucru partea bună. Am ales să primesc tot ce mi se oferă... şi să aleg ceea ce cred că este folositor pentru nevoile mele. Voi mai încerca să fiu mai puţin mofturos! Mă simt norocos pentru că ştiu că Dumnezeu are grijă de mine în fiecare clipă!
   Tu... cum alegi să fii? Învingător sau învins?
 

PE DRUMURI DIFERITE

Ţi-am făcut loc în viaţa mea! Am crescut alături de tine! Am devenit mai puternic în mâinile tale! Mi-ai dezvoltat acele simţuri pe care credeam că nu le am! Acum văd toate aceste lucruri pe care le-ai făcut pentru mine! Dar le-ai făcut într-un mod atât de subtil, încât abia acum văd că trăiam doar prin tine! De ce nu am observat atunci, cât încă eram împreună? De ce ai ales să nu ieşi în evidenţă, să-mi arăţi toate  lucrurile minunate pe care le făcei? De ce acum, când eşti departe? 
 
   Am vrut să te am lângă mine pentru totdeauna şi totuşi, te-am lăsat să pleci făcând... NIMIC. M-am simţit neputincios, legat de mâini şi de picioare! De ce nu mi-a spus nimeni că, atunci când dragostea loveşte, te face neputincios?
   Mi-am dorit să trăiesc încă o dată trecutul din care faci parte dar, încă o dată, nu mi-a spus nimeni că trecutul nu poate fi retrăit. Tot ce puteam spera este să am un nou început... alături de tine! Plutesc pe valurile amintirilor, încercând să le simt, o dată-n plus! Să-mi mângâi sufletul pustiit! Vreau să mă aline atunci când toate celelalte lucruri nu mă mai ajută!
   Voi continua cu această şaradă pentru că este tot ceea ce pot alege din ceea ce mi se oferă. Ştiu că nu va mai fi un „NOI”! Ştiu că soarta „NOASTRĂ” a fost demult pecetluită atunci, demult, când am fost incapabil să lupt... când am considerat că este mai bine să alegem drumuri separate, crezând că pot la fel de uşor să găsesc pe cineva care să valoreze mai mult ca tine! Iar pentru a putea să scap de tine mă voi înarma cu răbdare... Mi-aş dori să te urăsc, pentru că unde e ură, nu e loc de dragoste!
 

CÂND CUVINTELE SUNT DE PRISOS

  Oare ce ai putea să-i spui unei persoane când totul în juru-i s-a năruit? Cum să îi spui că există viaţă şi după ce a pierdut ceea ce pentru el a însemnat viaţa? Poţi încerca să-i explici prin exemplu personal, dar tot nu este de ajuns. Poţi veni cu sute de soluţii şi o mie de idei, soluţii dintre cele mai geniale, poţi să-i întinzi de o mie de ori mâna pentru a-l ridica din prăpastie şi tot nu e de ajuns.
   Pentru că, oricât de mult te-ai strădui şi oricât efort ai depune, e mai bine să-i acorzi timpul necesar pentru a plânge, pentru a-şi face ordine în gânduri (ar fi ideal de s-ar întâmpla acest lucru), pentru a spera încă la un come-back spectaculos... dar tocmai speranţa aceasta dăunează cel mai mult în astfel de momente, pentru că ea te ţine în loc, te face să arunci privire pline de întrebări spre trecut şi nu spre viitor... un viitor care este doar al tău!
   Şi revenind la întrebarea de început... ce i-ai putea spune? Că ai avertizat-o că se va ajunge la asta, odată ş-odată? Că îi eşti alături şi că, dacă va avea nevoie de ceva, să nu ezite să apeleze? Asta e deja stereotipie! Aceste cuvinte le-aş spune oricui, dar pentru o persoană deosebită ce ai face? Ce spui pentru cineva care într-adevăr contează?
   Preţuind prietenia, am realizat că ceea ce contează nu este numărul de sfaturi pe care-l dai, ci răbdarea cu care asculţi! Căci o mie de vorbe nu fac cât 10 minute de ascultat!
   Aşadar, prietene, fii fără griji! Ia-ţi timpul necesar pentru a face ceea ce consideri că e bine pentru acel moment... nu contează dacă este bine sau nu, noi, prietenii te vom înţelege şi îţi vom fi alături! Dar cel mai important este ca tu să ştii că suntem aici să te ascultăm!

FOSTELE IUBIRI

   Călătoria prin trecut poate varia de la o persoană la alta. Ai de ales între aceşti tovarăşi de companie: ură, indiferenţa sau plăcere. Fiecare îşi poate alege modalitatea de a călători, în funcţie de sentimentele ce le-a captat după fiecare despărţire şi de puterea sa de a selecta din bagajul amintirilor.
   Cea mai dureroasă călătorie este aceea în care eşti însoţit de sentimentul uri. Fiecare despărţire e dureroasă, dar de ce să ţinem la infinit sentimentele ce ne pustiesc sufletul? De ce să alegi să păstrezi doar amintirile care te rănesc? De ce nu altfel? Pentru că nu vei putea să îţi continui viaţa dacă nu accepţi ideea că, deşi a greşit, persoana aceea nu mai face parte din viaţa ta şi trebuie să îţi construieşti o altă viaţă! Pentru că acolo, undeva, o altă persoană are nevoie de atenţia ta!
    Eu ce am ales? Am ales să rămână doar acele amintiri care să conteze pentru suflet! Am ales să-l îmbogăţesc. Am ales să dau uitării acele clipe, lucruri şi nemulţumiri care mi-au clătinat echilibrul! Am ales ca, atunci când mă uit în urmă, să pot zâmbi cu drag! Am ales să-mi învăţ lecţia şi să privesc înainte! Şi pentru un milion de alte motive, care acum îmi scapă!

Nu privi înapoi cu mânie sau înainte cu teamă, ci priveşte în jur cu atenţie!” – JAMES THURBER

   Ştiu, e foarte greu să faci selecţia vremurilor demult apuse, dar viaţa îţi impune acest lucru pentru a te convinge că trebuie să mergi mai departe. Depinde doar de tine pentru determina perioada pe care aloci secţiei!
 

SĂ IUBEŞTI SAU SĂ FII IUBIT?

   Trecând printr-un moment de filosofie, am stat şi am cugetat atât de adânc încât am ajuns la această dilemă: Să iubeşti? Să fii iubit? Cum e mai bine? Ştiu, varianta ideală ar fi să iubeşti şi să fii iubit! Dar dacă nu se poate? Vă ofer acest exerciţiu de imaginaţie!
Şi imaginaţia mea îmi spune aşa: eu vreau să iubesc! Dar să iubesc atât de puternic încât să mă sperie şi pe mine! Mă gândesc că, dacă voi iubi aşa cum doresc să iubesc, ar fi aproape imposibil ca ea să nu îmi răspundă în aceeaşi măsură! Dacă voi face ceea ce ştiu că trebuie făcut pentru persoana iubită, nu are voie să nu mă iubească. Chiar de-ar fi ca la început să nu-mi răspundă cu aceeaşi monedă, într-un final va fi nevoită s-o facă! Căci nu poate fi atât de insensibilă la acest sentiment! Până şi cele mai dure pietre cedează în faţa stăruinţei apei... Aşa că, dacă va fi să aleg dintre cele două, cu siguranţă voi alege SĂ IUBESC!
   Şi parcă a-mi confirma această alegere, marele Constantin Brâncuşi zicea: „Iubirea cheama iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toata puterea şi cu toata fiinţa!”

ŞI CE DACĂ!!!

   Ai mult de lucru la serviciu? Eşti stresat/ă? Ţi s-a stricat maşina? Ţi-ai inundat vecinii sau te-au inundat ei? Nu îţi sunt de ajuns banii? Nu poţi să-ţi faci concediul în locurile visate? Eşti dezamăgit de lumea care te înconjoară? Ţi-a fost trădată încrederea? Nu primeşti răspunsurile dorite? Nu mai eşti iubit/ă? Te-a părăsit fără nicio explicaţie?
ŞI CE DACĂ!!!

Ne impresionează mai mult cel ce se ridică, decât unul care nu a căzut niciodată!” – Conception Arenal

   Dacă eşti sănătos/oasă, toate celelalte nu mai contează! Tot ce trebuie să faci este să înfrunţi aceste probleme şi să extragi tot ce poate fi de folos pentru viitor! Căci sunt menite a te face mai puternic/ă, te pregătesc pentru a fi capabil/ă să treci linia de sosire în oricare din cursele la care te vei înscrie, ca să te bucuri de momentul de magie destinat ţie, acea clipă în care tu eşti centrul gravitaţional!
   Crede cu tărie că undeva, acolo, ceva frumos îţi este destinat şi tot ce trebuie să faci este să te pregăteşti mereu pentru acest moment!

Omul puternic este acel care câştigă biruinţa asupra lui însuşi” – Mahomed

   Iar pentru a ajunge la acest rezultat trebuie să te înarmezi cu răbdarea şi să îţi pui toată încrederea în SPERANŢĂ! Ea este cea care te va scoate întotdeauna din negură şi te va călăuzi spre lumină!

Speranţa nu este un vis, ci un mod de a face visurile să devină realitate!” – L.J. Suenens
 

TRECUTUL, PREZENTUL ŞI VIITORUL!

   Călcând odată pe cărările pietruite cu iubire, nu aş fi putut rata oportunitatea să nu mă bucur de priveliştea ce mi se oferea. Am profitat de orice moment pentru a savura frumuseţea fiorilor ce-mi străbăteau trupul, am văzut lucruri pe care doar un îndrăgostit le poate vedea, am trecut peste obstacole ce unora li s-ar fi părut de netrecut, am răspândit bună dispoziţie pretutindeni. O lumină binecuvântată mă urmărea la orice pas, aruncând asupra a tot ce mă înconjura o aureolă mirifică... nu întrezăream niciun nor pe cer, viitorul mi-era colorat în mii de nuanţe calde.
   Odată ce iubirea a hotărât să nu mă mai însoţească, toate lucrurile care îmi colorau inima au dispărut, parcă făcând parte dintr-un vis! Şi am crezut cu ardoare că tot ce a fost nu a făcut parte dintr-un vis... nu am vrut să intru în coşmarul ce-l simţeam dându-mi târcoale... care mă căuta să-mi arate o altfel de viaţă! M-am oprit la uşa dintre trecut şi prezent. M-am uitat spre înapoi, tânjind la lumina ce devenea tot mai plăpândă. Am alergat spre ea, dar m-am simţit neajutorat, fără vlagă să o mai simt... disperarea şi umilinţa mă căutau pentru a mă cuprinde în braţele lor. Cărările odată luminate sunt acum presărate cu spini ce-mi scrijelesc sufletul la orice vorbă rea şi obstacole ce-mi par din ce în ce mai de netrecut, nuanţele viu colorate de odinioară s-au transformat într-un cenuşiu obscur.
   Mă hrănesc încă din trecut pentru a putea trăi prezentul... de viitor nici nu poate fi vorba... în momentul de faţă, nu mă pot descurca nici cu prezentul. Încă vreau să respir mirosul trecutului, atât cât încă-l mai simt. Aici, în prezent, nu văd decât persoane cu suflet mic, hiene care vor a te devora la orice semn de slăbiciune, gata să îţi ia şi ultimul lucru pe care-l mai deţii, SPERANŢA! Strigătul de ajutor nu îmi este auzit de nimeni, oricât de tare aş încerca să atrag atenţia asupra mea! Treptat, persoane care odată mă înconjurau dispar, parcă speriate de întunericul ce mă învăluie.
   Prezentul mi-este alături, dar ce să fac cu el? Iubirea ce-am trăit-o simt nu va mai exista. Speranţa îmi şopteşte cu disperare că va mai fi o alta, mă povăţuieşte să pornesc la drum, oricare ar fi el, pentru a întâlni din nou acest sentiment... îmi arată alte licăriri, undeva, departe, pe care doar ea le vede. Tot ea, speranţa, încearcă să-mi închidă uşa trecutului, pentru a mă determina să privesc spre viitor! Lovit atât de crunt, până şi ea păleşte în faţa determinării mele de a rămâne blocat într-un loc unde nu există nimic. Nu mă poate salva nimeni, doar eu sunt cel ce trebuie să fac paşi... nu contează unde, important este să îi fac!
   Viitorul? Nu mi-l imaginez! Nu vreau! Am refuzat să mai visez, îngrozit de faptul că aş fi incapabil de a mai trece încă o dată prin trecutul recent. Tot ce-am trăit mi-a golit sufletul... încât am uitat ce-i iubirea! Inconştient, clădesc în juru-mi ziduri ale solitudinii, hotărât să nu mai fiu rănit pe veci. Doar speranţa, săraca de ea, încearcă să mă dezarmeze de uneltele cu care-mi ridic fortăreaţa şi  îmi tot repetă că, odată trăită, iubirea nu poate fi uitată!
 

ÎN CASA DOMNULUI

   Primeşti de toate în viaţa asta... bucuriile le accepţi cu uşurinţă, parcă fiind ceva natural, firesc. Când apare vreun obstacol, intri în panică, în căutarea soluţiilor salvatoare, care să rezolve problema într-o clipită... începi să dai vina pe tot ce te înconjoară... mii de întrebări te macină: De ce toate astea se întâmplă tocmai ţie? Cu ce ai greşit atât de mult încât să meriţi tu relele acestea? Unde ţi-a fugit norocul? Unde au dispărut prietenii? Ce să fac?

   Acesta e momentul în care unii renunţă a mai căuta o explicaţie sau care nu încearcă să extragă ce este folositor şi îşi adună toată frustrarea, ripostând conform sentimentelor! Alţii, cu suflet mai blând, dau fuga la biserică, rugându-L pe Dumnezeu să le dea un răspuns la întrebările existenţiale (asta după ce în prealabil L-au dojenit uşor).
   Şi aşa, te duci duminică de duminică la biserică, pleci capul, iei o atitudine smerită, baţi repede cruci, când toţi din jurul tău fac asta, iar după 10 minute te plictiseşti, fugi repede şi umpli mâna de lumânări şi le aprinzi, sperând că de acum norocul îţi sare imediat! Ştiu cum e, am făcut şi eu aşa! După ce a trecut furtuna, am cam uitat să mai bate potecile către Casa Domnului.
   De felul meu, nu-s dus de multe ori la biserică. Motivaţia mi-este simplă: nu reuşesc să găsesc spiritualitatea de care se vorbeşte când simt că sunt înconjurat de oameni. Ceva îmi atrage atenţia... „Uite la doamna asta cum vine îmbrăcată!?!”, „Ăsta mi se pare un fals, a dat necazul peste el, d’aia e aici”, „Uite şi la astea două... cum au intrat în sesiune, cum fac potecă la biserică şi cer ajutor divin! Da’ de pus burta pe carte, pun?”. Cam aste gânduri îmi zburdă când sunt acolo şi cu greu mă pot concentra. Poate singurul moment în care sunt mai spiritual este atunci când aprind lumânările! Atunci Îl rog cu ardoare să aibă grijă de cei dragi mie, mulţumindu-I că mă ţine sănătos şi să Îi arăt recunoştinţă pentru ce mi-a dat!
   Sunt de părere că, dacă vrei să Îi vorbeşti, nu e imperios necesar să te duci la biserică, poţi să faci asta de oriunde. Când sunt doar eu cu El... Îl simt mai aproape!
 

GAME ON!

   Prefer misandrele în locul prefăcutelor! Pentru că aş putea să combat ideile primelor, dar rămân fără grai în ceea ce priveşte comportamentul celor din urmă.
   Aş zice că nu m-aş simţi comfortabil să fac parte dintr-un joc fără a şti... sau într-un joc ale cărui reguli se modifică fără a se anunţa! Căci, dacă habar n-ai de el, unde-i bucuria? Chiar de n-aş fi un bun combatant, mi-aş da silinţa să-l fac pe cât posibil mai antrenant, doar pentru asta am fost inclus, nu?
  Dar aşa frumos devine când ai aflat de vicleniile creatorului... Aş vrea de nenumărate ori să mă opresc, dar nu mă lasă drăcuşorul şi-mi şopteşte „Intră-n joc!”... însă mă sfătuieşte să nu cumva să pomenesc organizatorului că i-am descoperit mârşevia... să-i dau falsa impresie de supremaţie. De abia acum devine mai interesant jocul.
  Tu, cel ce-ai hotărât să-ţi creezi propriul joc, cu propriile reguli, fără să anunţi participanţii, ai avut un avantaj imens... dar l-ai pierdut subit în momentul în care jucătorii au cunoştinţă de reguli! Te voi lăsa să îţi faci jocul, să conduci ostilităţile, îţi voi da sentimentul de siguranţă, de superioritate, pentru ca, atunci când jocul se va apropia de sfârşit, să îţi dau lovitura de graţie. Cum este să te trezeşti ca, din postura de vânător, să te transformi în vânat?
  „Nu-i frumos ce faci!” îmi zice îngeraşul la cealaltă ureche! Însă o altă opţiune pentru a da o lecţie unor astfel de jucători există? Ce poate fi mai neplăcut decât să fii bătut la propriul joc cu propriile-ţi arme!?!
 

SPERĂ!

Speră! Chiar şi atunci când norii se dezlănţuie!
Speră! Chiar şi atunci când totul în jurul te îndeamnă să nu faci asta!
Speră! Chiar şi atunci când toţi cei din jurul tău te lovesc.
Speră! Chiar şi atunci când crezi că nu vei mai putea iubi vreodată!
Speră! Chiar dacă ai rămas singur în această lume!
Speră! Chiar şi atunci când ai pierdut totul!
  Speră! Speră cu putere, cu ardoare, cu forţa omului deznădăjduit, căci atunci primeşti invincibilitate! Pentru că altceva mai bun nu poţi să alegi! Undeva, acolo, în întuneric, trebuie să găseşti o luminiţă care să te ghideze!
   Speră... pentru că şi nori se destramă odată şi-odată şi apoi apare soarele... pentru că cei care ţin cu adevărat la tine nu te vor lovi niciodată... pentru că iubirea se găseşte acolo unde nici nu te aştepti... pentru că întotdeauna va fi cineva care te va accepta în familia lui... pentru că cea mai mare bogăţie este sufletul, nu materia!
Dacă nu mai ai speranţă... atunci meriţi tu să trăieşti?!?
SPERĂ! SPERĂ! SPERĂ! Căci speranţa moare ultima!
 

CREZI ÎN DRAGOSTE?

FoREver
 
Eu nu! Ori, pentru a fi mai bine înţeles, nu în cea eternă… sau, şi mai pe înţelesul tuturor, nu în dragostea cea de început care să dureze pân’ la adânci bătrâneţi.
De ce? Pentru că am trăit-o… pentru că am văzut-o şi la alţii. Pentru am realizat că aşa-s oamenii. Şi cel mai greu lucru pe care-l poţi face este să schimbi omul!
 
 
 
Da, frumos e la început. Multă atenţie din partea amândorura, drăgălăşenii, atenţii, gesturi şi clişee copiate din viaţa ireală a cinema-ului (totuşi, să nu uităm că viaţa bate filmul şi nu invers) sau aruncate pe vreo pagină de revistă de cine ştie ce visător. Faci lucruri pe care în mod obişnuit nu le faci, te transformi într-o altă persoană până în momentul în care simţi că ai câştigat „trofeul”. Apoi, Dumnezeu cu mila! Ori te prefaci că nu se întâmplă nimic şi înghiţi până ajungi la saturaţie, ori pui repede lucrurile la punct şi termini şarada! Finalul e daor unul! Ce-mi plac expresiile „Vai, dar vă înţelegeaţi atât de bine! Eraţi atât de fericiţi! Vă vedeam căsătoriţi, fericiţi până la adânci bătrâneţi!”. Tu, cel/cea care faci afirmaţia asta, ai convieţuit cu ei, ai văzut ce se întâmplă şi în momentele lor de intimitate? Ai observat zbuciumul din sufletul lor? Tu ai fost doar un simplu spectator la scenele jucate de actorii principali, EA şi EL, în piesa numită „DRAGOSTE”!

Tot respectul pentru persoanele care prelungesc magia acestui moment cât mai mult, chiar şi după ce măştile au fost date jos. Ei într-adevăr sunt nişte învingători. Adevăraţii învingători sunt cei care sunt conştienţi că toate aceste minunăţii trebuiesc transformate în altceva, odată cu trecerea timpului. Cei care înţeleg că din dragoste se poate face compasiune... cei care ştiu încă să acorde atenţie şi după 10 ani....şi după 20... şi pentru totdeauna! Cei care ştiu să-şi simtă partenerul în orice moment. Cei care încă se zbat să facă surprize plăcute, doar pentru că aşa cred de cuvinţă şi nu pentru că e vreo zi specială... Cei care îşi întorc favorurile, pentru că au înţeles că orice „atenţie” primită trebuie răscumpărată! Căci aşa suntem noi... făcuţi pentru a da, dar aşteptând întotdeauna să ni se returneze şi ceea ce am dăruit. Depinde de fiecare cu cât se mulţumeşte să primească!

Pentru idealişti, care tot speră să găsească persoana care să-i completeze, cealaltă jumătate, le urez mult, mult, foarte mult noroc şi succes... dar le-aş sugera să nu mai viseze. Este posibil să n-o mai găsească, pentru că acea jumatate căutată poate o fi obosit să aştepte şi s-a decis să-mi urmeze sfatul!
 

SĂ VINĂ TITANII

  Sunt ani buni de când am început să cresc, să-mi dezvolt simţurile, să învăţ să lupt cu oamenii mari... m-am antrenat intens pentru asta... şi am luat-o de jos! Pas cu pas, cu răbdare şi determinare, fără a sări peste vreo etapă. Baza antrenamentelor era formată, mai era nevoie de antrenor şi de peisaj. Antrenorii mi-au venit la momentele cheie, exact când a trebuit! Peisajul? L-am schimbat atunci când m-am plictistit de el! Şi am început lupta...
Am mai avut parte de uriaşi... unii dintre ei erau doar cu numele... au picat repede! Cei adevăraţi se văd de la distanţă, prin atitudine, limbaj, caracter... Le-am urmat exemplu. Le-am studiat mişcările. I-am urmărit în înfruntările dintre ei, căci atunci ai cel mai mult de învăţat... şi cu perseverenţă şi inteligenţă am reuşit ori să-i ocolesc cu eleganţă, ori să-i dobor. I-am ocolit pe cei de la care credeam nu am ce învăţa!
  Când m-am plictisit de ei, am încercat giganţi! Da, ei sunt esenţa vieţii de zi cu zi, ei sunt acele modele pe care ai dori să le copiezi! Am vrut să fiu ca ei, dar cine să te bage în seamă? I-am provocat!!! Provocarea m-a făcut să-mi descopăr resurse de care nu mă credeam capabil să le deţin... am început lupta... i-am studiat scurt, le-am citit intenţiile. Unele atacuri m-au culcat la pământ şi cu greu am reuşit să mă ridic... altele m-au lăsau perplex şi până să mă dezmeticesc s-a terminat farmecul luptei. Unii giganţi şi-au bătut joc de mine, mi-au râs în nas. Nu a contat, am ţinut să le fac întorc „favorul”, n-am vrut să le rămân dator. Am învăţat că orice stâncă se roade de apele ce o macină! Am tatonat terenul, am imitat alţi giganţi, le-am urmărit, le-am studiat fiecare mişcare... doar pentru momentul care va fi să vină... pentru când voi reuşi să dobor primul gigant.... şi am reuşit! Greu e începutul căci apoi... Cine sunteţi voi, giganţilor? Nu-mi mai este frică de voi! Veniţi şi provocaţi-mă!
  Acum? Acum sunt deja unul de-al lor! Lupt cu ei... zi de zi... încearcă să mă retrogradeze în liga inferioară! Dar ei nu ştiu că nu mai au cum să facă asta. E prea târziu... căci eu am decis să trec la liga superioară! LIGA TITANILOR!!! Cu ei, ai doar câteva şanse-n viaţă să îi atingi şi poate doar una să li te alături! Dar nu mă grăbesc, căci nu am nimic de pierdut, doar de câştigat! Căci aşa cum am reuşit să dobor giganţi, vreau să dobor şi titani... cu perseverenţă, niciunul nu este de fier, totul ţine să-i găseşti punctul slab! Şi îl voi găsi!
 

O ALTĂ VIAŢĂ

    S-a făcut un an! Pe 24 iunie! Parcă! Nu ştiu… nu am reţinut data… mi-a zis ea, odată, că atunci s-ar fi întâmplat! Aşa să fie. Prin urmare, e prilej de sărbătoare… sau cum ar trebui să fie? După mintea mea, aş sărbători! Dar nu pentru că aş fi scăpat de vreo scorpie… doar pentru faptul că în anul acesta am reuşit să învăţ lucruri pe care nu le-am învăţat până atunci şi pe care nu cred că le-aş fi putut învăţa altfel! Am avut timp ca în acest an să devin mai înţelept, să mai maturizez sufletul acesta de copil, să văd mai profund sensul vieţii!
      Ce am învăţat în tot acest timp? Aş putea să repet după Octavian Paler... ar fi mai mult decât suficient:
 „Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească... tot ce poţi face este să fii o persoană iubită! Restul depinde de ceilalţi!”
„Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă, ci PE CINE ai!”
„Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.”
„Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten, vei găsi puterea de a-l ajuta!”
 
     În acest an, AM ÎNVĂŢAT:
- ce este iubirea;
- ce este singurătatea;
- că doare rău dragostea;
- că trebuie să ai voinţă de fier pentru a putea zâmbi;
- să urăsc... să urăsc şi să iubesc în acelaşi timp;
- să iert, în adevăratul sens al cuvântului... astfel, am uitat să urăsc;
- că nu poate să existe amiciţie/prietenie între două persoane care s-au iubit;
- că nu ţi se dă atunci când ceri, ci atunci când trebuie;
- că este nevoie de timp şi răbdare pentru a privi spre înainte cu încredere;
- că este bine să mai încerci, dar şi să ştii când trebuie mers mai departe;
- că, oricât de mult te-ar ajuta prietenii, depinde doar de tine să treci peste obstacole;
- că nu trebuie să păstrezi pentru tine fericirea, atunci când o ai... poate mai au şi alţii nevoie;
- că nu trebuie să te izolezi în lumea pe care ţi-ai construit-o... nu se ştie când te vei trezi singur;
- să preţuiesc cel mai mic gest, să primesc cu drag chiar şi cel mai mărunt lucru;
- să fiu mai atent la ceea ce mă înconjoară;
- să nu mai spun „NICIODATĂ”, prefer „Never say never and never say forever”.
Acum, privesc spre viitor cu încredere, având alături toate aceste lecţii primite de la viaţă. Şi de va fi să fie şi a doua oară furtună, cu plăcere primesc tot ce va veni... pentru clipele minunate pe care le trăieşti lângă persoana iubită, chiar merită să încerci! Cine ştie, poate de data asta va fi mai bine!
Şi pentru că ne aflăm la ceas de sărbătoare, se cuvin nişte urări... singur nu-mi pot ura, vă las pe voi! În schimb, ei îi doresc din tot sufletul să aibă parte de lucruri minunate şi prieteni de nădejde, să aibă sănătate, să nu renunţe, orice s-ar întâmpla, la visul de a fi un mare psiholog (poate, vreodată, Doamne fere`, am să-i trec pragul... sigur am reducere :D) şi să îşi găsească liniştea sufletească! Îi mulţumesc pentru ce a făcut pentru mine, chiar şi în absenţa ei!
LA MULŢI ANI... nouă! :)
 

AŞA M-AŞ DUCE...

Acum eşti în vârful muntelui, în secunda următoare eşti aruncat în hăul cel mai adânc... şi cu greu urci... visând la culmile cele mai înalte, în care să te simţi împăcat cu tine însuţi... te poticneşti: cazi, te ridici, mergi târâş, te alegi cu răni, dar reuşeşti! Totul ca să ai de unde pica data viitoare!
   Toate astea, atât urcuşul cât şi coborâşul, sunt provocate de cei de lângă tine, cei pe care îi priveşti. Pe unii îi stimezi, unii îţi sunt indiferenţi, pe alţii îi urăşti! Aşa-i şi-n cazul meu! M-am săturat de societatea asta cenuşie... scârbit de atâta ură (uneori dusă până la extrem), paranoia, indiferenţă şi zeflemism, mă fac să mă înrăiesc... şi încet, încet, devin insensibil la nevoile celor care contează pentru mine. Fără să vreau, lovesc în ei cu toată forţa pe care mi-o adun din răutăţile cotidiene, încât îi arunc şi pe ei în acea prăpastie fără speranţa de-a mai putea urca la lumină.
   Aşa-mi vine câteodată să plec undeva, într-un loc unde să nu mai aud, să nu mai văd şi să nu mai simt nimic... să fiu doar EU, înconjurat de natură virgină, de zgomotele autentice ale ei... să-mi refac toată energia, buna dispoziţie şi elanul pe care ştiu că le aveam odată! Vreu să găsesc acest loc fermecat, unde să uit de voi, meschinilor! Voi l-aţi găsit? Dacă da, faceţi un pustiu de bine şi spuneţi-mi de el! V-aş rămâne veşnic îndatorat!
 

TE ROG, NU ÎNCHIDE UŞA

   A venit vremea ca, în plimbarea ta prin viaţă, să calci şi pe potecile mele... am fost curios să te cunosc, am încercat să te cunosc... dar am sfârşit prin a discuta banalităţi. Am discutat despre vreme, despre ce-i pe la TV, o mulţime de nimicuri... numai despre NOI nu! Şi tare mult aş vrea să ajugem la acest episod! Ne-am respins reciproc, parcă ştiindu-ne lecţia pe dinafară!
   Nu ştiu dacă ai observat (aş vrea să cred că da), dar... TE PLAC! Şi pentru mine înseamnă mult... ai acel „ceva” care mă duce spre tine... Numai că nu ştiu cum să procedez... simt că dacă aş insista pe acest subiect, te-ai speria şi ai fugi... aş spune că teama ta de a nu suferi a ajuns până la mine! Te înţeleg... şi mie îmi este teamă! Sau poate încă te mai bântuie trecutul? Şi aici te înţeleg... de câte ori nu am privit la uşa care s-a închis, sperând că se va mai deschide? Chiar dacă a fost închisă, am sărit pe geam! Dar tot nu am rezolvat nimic... aşa că am preferat să zidesc geamul pentru a nu mai fi tentat să intru iar pe acolo! Acum privesc spre uşa care mi s-a deschis... uşa ta! Şi încerc să îi trec pragul... mă vei lăsa?
   Te rog, dă-mi un fir de speranţă de care să mă agăţ... lasă-mă să mă strecor în sufletul tău... lasă-mă să-ţi dăruiesc ceea ce am învăţat până acum! Lasă-mă să-ţi şterg toate temerile, să te fac să dai uitării clipele neplăcute şi să alung norii din viaţa ta! Să pornim la un nou drum, doar tu şi eu... căci în doi orice este posibil! Numai lasă-mă să te cunosc şi acordă-ţi timp pentru a mă cunoaşte! Te voi face să te simţi cu adevărat iubită! Te voi trata cu blândeţe! Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a te face să zâmbeşti, zi de zi!
TE ROG, NU ÎNCHIDE UŞA!
 

ADMIRĂ... CU ATENŢIE!

   Cu toţii ne-am creat un model în viaţă. „Eu vreau să fiu ca...” trebuie să fi spus măcar o dată-viaţă. De mici învăţăm acest lucru. Cu cât înaintezi prin viaţă îţi creezi propria identitate, îţi alegi propriul drum, devii unicat.
   Ce faci atunci când, mergând pe sinuoasa linie a vieţii, îţi pierzi, pentru moment, identitatea? Cauţi modele! Un coleg de serviciu care este mereu binedispus, vecina de apartament care zâmbeşte tot timpul, vânzătoarea de la piaţă care are logoree, tipul din grupul de prieteni care este de un calm desăvârşit, prietena care debordează de energie... Cauţi ceea ce ţie îţi lipseşte. Căci da, astfel de modele vrei să copiezi, dacă se poate până la ultima picătură. Iar pentru a te transpune în pielea modelului, te apuci de teatru. Îţi pui masca şi intri în rolul râvnit. Şi fără să realizezi, ajungi în actor în propria-ţi piesă de teatru.
   Dar oare ai fost destul de curios să-ţi cunoşti modelul. Ai avut curaj să priveşti şi dincolo de aparenţe? Ai încercat să vezi ce se ascunde sub calmul desăvârşit al tipului ori sub zâmbetul vecinei? Oare de unde îşi găseşte energia prietena? Ai încercat?  Oare tanti de la piaţă aşa face toată ziua sau e doar o lecţie pe care a învăţat-o la perfecţiune?
   Printr-un exerciţiu al minţii, să ne imaginăm că:
- vecina se motivează ori de câte ori iasă în societate să zâmbească iar între cei patru pereţi ai locuinţei să trăiască o mică dramă...
- starea de bine de care se bucură colegul de serviciu este datorată faptului că în intimitate are parte de un adevărat iad...
- calmul desăvârşit al prietenului să se datoreze faptului că a trăit/trăieşte într-o agitaţie permanentă, într-o viaţă paralelă, de care tu nu ai cunoştinţă...
- energia prietenei să fie doar o scenă în piesa ei de teatru, în sinea-i ducând o adevărată luptă pentru cine ştie ce problemă existenţială... fiind şi ea în căutarea modelului.
    Aşa că, dacă vrei copiezi, uită-te cu atenţie la ce admiri, pentru că nu se ştie ce poate ascunde modelul!
 

PIRAMIDA PĂCATELOR

   Despre oameni s-ar putea scrie romane şi tot nu ai putea să le descifrezi toate secretele... ai putea pune toţi psihologii din lume să mi ţi-i categorisească şi tot nu le-ar da de cap... sunt oameni şi asta îi face atât de speciali, doar se află în vârful piramidei trofice! Numai că şi în lumea lor s-a creat o altă piramidă, separat de cea reală... o piramidă contruită doar din oameni... oameni care stau la baza lor şi care au au reuşit să urce spre vârful ei.
     Cum au ajuns ei acolo? Devorându-i pe cei slabi, pe cei fără de ambiţie, pe cei neprotejaţi, pe cei neajutoraţi... sabotându-le orice urmă de speranţă. Ăştia suntem noi, oamenii... de la cel din vârf, până la cel de deasupra bazei... cu toţi suntem nişte devoratori.
     Dar ce e cel mai frumos este că aşa ne place să "ne dăm rotunzi" că avem un suflet bun, că ne place să ajutăm... dar nu facem mai nimic pentru asta! Doar dăm din papagal. Întotdeauna suntem cu ochii mai întâi după propriul nostru interes şi, dacă mai rămâne puţină bunătate în sufletul nostru amărât, poate ajutăm... dar nu pe oricine şi nu oricum! Facem în aşa fel încât, dacă ajutăm, să o facem în aşa fel încât să fie ţinut minte acest lucru... căci nu se ştie când vei avea nevoie de ajutor...
     Aşa se face că pe cei de la baza piramidei îi ajută doar cei care se află puţin deasupra lor, căci mai rar vezi să întindă o mână de ajutor cei ce se află în stratosferă... ei au lumea lor, nu zăresc atât de departe... doar norii le obturează vederea :P
    Totuşi, din al meu punct de vedere, cea mai josnică specie de om este aceea care, prin forţe proprii sau printr-o întâmplare fericită, urcă în ierarhie, dar uită de unde au plecat şi te privesc cu un dispreţ sau superioritate demne de Oscar... daaaa, ei sunt cei pe care îi „iubesc” cel mai mult!!!
     Încet, încet, zi de zi, asta facem... ne devorăm semenii ca să accedem pe treptele superioare ale... 
PIRAMIDEI PĂCATELOR!

GOANA DUPĂ ILUZII

     Competiţie.... aş spune că e o caracterizare generală a stării oamenilor din ziua de azi şi mi se pare genială. Oriunde te duci, orice întrebi sau orice vezi te duce cu gândul la acest cuvânt: COMPETIŢIE.
     De mici, încă de la grădiniţă, învăţăm să fim ambiţioşi, să fim mai cuminţi decât ceilalţi copii. Ajunşi la şcoală, această problemă devine mai apăsătoare cu cât înaintăm în vârstă – să ai note mai bune, dacă se poate să fii no. 1 – să fii manierat, să nu te implici în bătăi etc. Totuşi, competiţia se dezvoltă pe toate nivelurile: şcoală, sport, artă, fashion etc. Concursuri peste concursuri... Cum să pierzi tu un joc? Sau cum să nu ai şi tu nu ştiu ce haină ca X-uleasca... sau chiar mai cool ca a ei!!! La festivalul de recitat poezii cade greu dacă ai luat locul doi, locul I revenind rivalei de moarte... Aşa am fost învăţaţi de părinţi, cu voia sau fără voia lor, prin ştiinţă sau neştiinţă... şi e un lucru bun! S-ar părea că doar pe timpul facultăţii se mai diminuează competiţia (pentru unii): e vremea distracţiei, a marilor descoperiri (sau nu?!?), a delăsării parţiale/totale. Nu te mai interesează decât să iei nota de trecere... Să fie momentul de linişte dinaintea furtunii?
     Se ascute lupta atunci când termini facultatea, îţi iei o slujbă, îţi întemeiezi o familie, apare copilul/copiii... şi atunci să vezi competiţie. Ai ambiţia să prinzi cel mai bine plătit serviciu, să urci cât mai repede în ierarhie, să scoţi şi din piatră seacă orice bănuţ posibil ca să îţi faci viaţa cât mai frumoasă (ţie şi familiei)... Unii vor spune că nu lucrează pentru bani, că tot ceea ce fac, fac din plăcere, că banii nu au valoare. Dooooh! Dacă e aşa, de ce nu se mulţumesc cu mai puţin? De ce aleargă întotdeauna pentru şi mai mult? Ştiu că e o vorbă prin domeniul economiei care zice: cu cât ai mai mulţi bani, cu atât cheltui mai mulţi (ori ceva de genul. Cine o ştie, să mi-o zică şi mie :D).
     Competiţie... daaaaaaa, peste tot vezi asta! Nu-i de mirare, doar trăim în secolul vitezei. Alergăm înnebuniţi după faimă, glorie, dar în mod special, după BANI, încât uităm a mai fi oameni. Cum facem asta? Inconştient, zic eu... Dăm din coate să răzbim în lumea asta insensibilă, încât uităm de cei din jurul nostru, cei dragi nouă (ca să nu vorbesc de un necunoscut)!
     Cum să îţi treacă prin gând să ajuţi un necunoscut atunci când îl vezi căzut pe stradă? Sau o bătrânică, încercând să urce în tramvai sau care trage după ea sacoşa cu cumpărături de la piaţă? Ori o domnişoară care este tâlhărită în plină zi? În sinea ta, îţi repeţi, ca pe o scuză puerilă, că pe tine nu te-a ajutat nimeni... să se descurce fiecare cum poate!
     Visezi la concedii în străinătate, sejururi în Alpi, plimbări cu gondola prin Veneţia, o excursie la piramide sau mai ştiu eu unde te poartă imaginaţia! Visezi la toate acestea, meritat, ca să îţi poţi trage răsuflarea după eforturile înzecite. Crezi că aceste scurte escapade din rutină te pot apropia de cei dragi? Pe moment, poate îi ai aproape! Dar când se termină? Ai şters cu buretele îndelungatele zile, unde 15-20 ore/zi eşti plecat cu gândul sau cu trupul prin pitorescul meleag al muncii!
     Oare dacă eşti bogat eşti fericit pe deplin? Câţi oameni bogaţi sunt fericiţi cu adevărat? De ce nu se arată şi partea „nevăzută” a banului? Căci banii nu aduc fericirea (şi cârcotaşii vor comenta că o întreţin)... fericirea se află în noi, în lucruri mărunte, simple... cât mai simple!!!
     Opreşte-te din alergat!!! Trage-ţi răsuflarea! Priveşte omul! Priveşte-i în suflet! Simte-l! Vezi ce vrea cu adevărat, nu ce spune... Ajută-l! Nu-l lăsa să plece cu impresia că nici pe el nu l-a ajutat nimeni la greu... astfel, el, la rândul lui, va ajuta un altul. Şi aşa, puţin câte puţin, pas cu pas, lumea va deveni mai bună!
       OPREŞTE-TE din goana după iluzii!

DE MODĂ NOUĂ

  Treptat, s-au adunat frustrările... frustrări legate de un lucru simplu... Ajut oamenii ori de câte ori pot. Din când în când, mai primesc şi câte-un mulţumesc (cu greu scoţi aceste cuvinte din guşa vreunui guzgan neologic)! Până aici, toate bune şi frumoase! Nimic deosebit, nimic pentru care să aduni frustrări. Dar se ajunge ca, pentru unele persoane, ajutorul dat să fie acordat mai tot timpul, de parcă ai fi  venit pe lumea asta cu acest scopu!!! Acestea nu mai încearcă să vadă dacă se poate rezolva problema cu puterile lor, să-şi pună mintea sau fizicul la contribuţie... Nuuuuuu. Pentru ce să mai omoare neuronul atâta timp cât există cineva acolo care îi rezolvă cât ai zice „peşte”. Şi uite aşa, uşurel, acest ajutor devine o obişnuinţă. Nu li se mai îmbujorează obrajii atunci când te roagă să le întinzi mâna, nu se mai bâlbâie când îţi spun, prind chiar tupeu... Ba, uneori, se supără atunci când îi refuzi politicos, sub motivaţia că ai alte lucruri mai importante de făcut pentru sufleţelul tău! Că doar e obligaţia ta de a-i scoate din mocirla în care s-au băgat, îţi este scris în fişa postului! 

„Când cere ajutorul cel ce a căzut în apă, aleargă... dar nu-l confunda cu cel care petrece, de plăcere, la baltă!” – N. IORGA

     Şi cu toate acestea, nici aşa n-ar fi mare supărarea. Frustrarea se adună atunci când te caută doar atunci când au nevoie. În restul timpului, uită de existenţa ta. N-ar fi frumos ca, fără niciun motiv, să te caute şi să te invite la o terasă, la o cafea/suc/bere? Sau măcar să sune să te întrebe de sănătate, despre cum merge treaba pe la serviciu, dacă cei dragi ţi-s sănătoşi etc. NUUUU!!! Pentru ce să te agiţi să faci şi lucrurile astea când ştii că oricum te ajută omul, doar are destul bun simţ să nu te refuze! Şi să nu care cumva să te mire dacă, peste timp, vei auzi din partea acestora cum te înjură, te bârfesc, îţi mai înfloresc şi cine ştie ce povestioare, numai ca să fie treaba bună până la final.
     Ţine şi asta de cei 7 ani de acasă sau trebuie să capeţi astfel de abilităţi? Cât de greu este să tragi o linie între a fi mitocan şi a fi cu bun simţ?
     Aşa o fi acum, s-a inventat o modă nouă... până se umple paharul, ajutăm în continuare! După asta, cine ştie ce se va mai întâmpla! 
     Dar pe mine cine mă ajută? 

29 decembrie 2011

NEBUNIA DE MOMENT

  Mângâiat de berea pe stomacul gol şi întărâtat de experienţă, link-uri, comentarii, postări etc., m-am hotărât ca azi să fiu porc! Arunc "bomba"... să scap de frustrări, chipurile, sau mai ştiu eu cum va zice lumea... Puţin mă interesează, cei care mă cunosc, vor şti ce spun sau ce vreau să spun... numai că m-am cam plictisit de unele stereotipii sau atitudini din partea domn`şoarelor care se dau rănite că nu a făcut una sau alta ex-ul pentru ele. So... let`s begin!
  Cum aproape toţi bărbaţii (iniţial scrisesem toţi bărbaţii..., dar mi-am luat marja de eroare, că mai sunt porci precum io acum) sunt mânaţi de curiozitatea de a şti ce trebuie făcut ca să fie bine într-o relaţie/combinaţie cu fetele/femeile, îmi iau avânt şi cuvântez cu putere (că doar alcoolul mă face puternic) despre ce şi cum trebuie făcut.
   Ce vor domniţele pentru a se simţi în al 9-lea cer? Hai, nu în al 9-lea, dar pe undeva pe aproape. Pentru început, FLORI!!! La prima întâlnire, o garoafă, o lalea, o zambilă, ceva subţire, fără semnificaţie prea mare!!! Exclus TRANDAFIR, că se sperie şi fug... vor crede că le ceri de soaţe ori cine ştie ce îşi închipuie (că ești cine ştie ce disperat şi vrei să le dai gata din prima). Nuuuuu, trandafirul înseamnă iubire, devotament, relaţie de lungă durată şi nu e indicat asta... merge cam peste 4-5 paşi de la prima întâlnire, după ce vă veţi fi cunoscut, veţi fi povestit istoria vieţii voastre, ce îţi/nu-ţi place, cum ai vrea să fie, cum ar trebui să fie... ce să mai, filosofii de viaţă domne, nu alta... plus că trebuie să povesteşti neapărat de unde s-a tras eşecul relaţiei trecute... 
   Bun, rezolvată treaba cu trandafirul (nu uita, la a 4-a, a 5-a întâlnire, chiar şi mai tâtziu)... şi tot aduci flori cam de câte ori simţi tu nevoia sau crezi că e nevoie (oare de ce atâtea flori? bani aruncaţi la coşul de gunoi de îndată ce se ofilesc florile)... numai că şi asta are o limită... STOP!!! Vine ziua dânsei! Frate... pai acolo tre` maldărul de flori (dacă te bate Dumnezeu cu vreuna de peste 25-30 de ani, ai pus-o-n fericire, rămâne portofelul gol... musai tre` să iei numărul de trandafiri pe care îi împlineşte ea în ziua aceea, că, altfel, e cu supărare maximă).
   Mno... şi cam atât cu florile... ajungeeeeeeeeeeeeeeee!!! Deja vede şi ea că arunci banii pe fereastră. Fraiere, schimbă cadourile... bagă un breloc cu ceva texte pe el, să îi arăţii cât e de valabilă pentru tine, i-ai  apoi o cremă pentru corp, un set la promoţie special pentru ea, ceva de genul gel de duş cu loţiune de întinerire a pielii =)), că doar pentru tine se face frumoasă!!! După ceva timp, musai tre` să treci la nestemate, că aşa simţi nevoia... i-ai un inel, dar vezi ca, atunci când i-l dăruieşti, să specifici că nu e de logodnă... că iar o ia razna duduia... Ehhhh, aici, la faza cu inelul ai făcut mare, da` MARE greşeală. Te-a prins în capcană... va trebui ca de acum înainte să continui pe drumul ăsta... un lănţişor, o brăţară, un diamant etc... s-o împodobeşti ca pe bradul de Crăciun, cât mai strălucitor posibil... A uitat fata ce frumos era când îi dăruiai flori!!!
  Acum, bagă şi matale altceva, eu ştiu! Use your imagination! Be smart, dacă vrei să ai gagică/prietenă/iubită/jumătate! Scoate-o la o excursie pe la munte sau, much better, un sejur la mare, de preferat în străinătate... să se lăfăie la soare, să bea tequila sau cine ştie ce cocktail sub o umbrelă, să se laie în valurile mării. Beton aşa!
   Buuuuuun, rezolvarăm şi cu cadourile... acum să trecem la partea psihică... ce tre` să îi faci domniţei ca să se apropie de tine, pe lângă acele cadouri enumerate mai sus? (că altfel, caută pe altul care să îi completeze lipsa celeilalte jumătăţi, cea sufletească). Aici e dilema lui Serghei, suflete! Aici trebuie să îţi pui în mişcare toate rotiţele creierului ca să iasă bine... şi tot n-ai să reuşeşti! Ori o iei tare şi sari pe ea din prima seară (a nu se înţelege viol), ori o iei gentil, cu răbdare, aştepti momentul oportun să faci primul pas (când o fi ăsta???). Odată făcut primul pas... se mai calmează lucrurile (aşa crezi tu... e doar începutul)... E nebunia de moment, toate lucrurile decurg normal... e plăcerea de a te vedea zilnic... treptat, scade intensitatea întâlnirilor şi, de aici, şi a trăirilor... şi aşa o pierzi. Ce vor ele? Vor atenţie, vor surpriză, vor diversitate... nu se gândesc la tine doar ca la un simplu om... ci, ca la un cititor de gânduri! Când le întrebi dacă totul este în regulă, vor minţi cu siguranţă!!! De le vei mai întreba şi a doua oară, poate vor schiţa un gest de nemulţumire (aici se văd adevăraţii bărbaţi, vor încerca să le descoase să afle ce este sub acea mască) dar dacă şi la a 2-a întrebare se va răspunde senin că e totul „just fine”, cum Doamne iartă-mă să vezi problema? Doar nu eşti Mama Omida să le ghiceşti pe toate! Pentru că, da... foarte rar îţi vor spune adevărata problema!
   Dacă într-adevăr eşti viu interesat de fată, vei face ce nici nu îţi închipuiai că ai face vreodată... vei avea răbdarea pietrei lovită zi de zi de ape... vei fi cu adevărat hotărât că vrei să fie a ta, orice ar fi... îi vei face toate mofturile, orice poftă a ei va fi ordin pentru tine... vei fi sclavul ei... şi DEGEABA!!! Se va sătura! Ea va vrea unul care să fie mai macho, să mai spună şi nu doleanţelor ei, chiar să o şi lovească câteodată! Nu vrea un tăntălău lângă ea... şi va spune că îşi doreşte unul care să aibă iniţiativă, nu unul care să îi facă tot timpul pe plac!!! Dacă te hotărăşti să pui piciorul în prag şi să faci pe bărbatul, măcar o dată, ori va începe să plângă subit (Doamne, cum faci tu aşa ceva?!? Nu o mai iubeşti, CLAR!!!) ori va începe să se pisicească pe lângă tine.... mofturi cum că ei nu îi place, nu îi convine, nu are dispoziţia necesară pentru acel lucru, că o doare capul etc. (ştiţi voi mai bine, domniţelor) şi tot ca ea va rămâne...
   Aaaaaaaaaaaaa, şi să nu uit!!! Obligatoriu, cel puţin o dată pe zi, să îi spui că o iubeşti, să îi vorbeşti dulce, în orice situaţie ai fi!!! Nu contează că eşti la serviciu, ocupat până peste cap, te stresează şeful sau eşti înconjurat de lume care nu trebuie să asiste la momentele voastre de intimitate!!! NUUUUU... oricând trebuie să faci asta! Şi să nu care cumva să nimereşti tu într-unul din aceste momente, să te apuce melancolia când e ea în postura mai sus menţionată, că e bai mare... se supără foc şi ajungem la paragraful cu cadourile, numai că vor fi mai costisitoare!
   Apoi, pân` la urmă, cum să fie??? Nicicum?? Sau... mai bine porc?!? Poate dai de vreo proastă care acceptă mizeriile tale şi vei trăi fericit (cu alta pe post de amantă) pân` la adânci bătrâneţi... grohăi a bere, mâncat, spălat, călcat acasă, sex într-altă parte... şi împaci două în loc de una! Ce tari suntem noi, bărbaţii! Că doar noi, dacă avem mai multe femei suntem apreciaţi, în timp ce voi, dacă vă faceţi de cap cu alţii, sunteţi curve! :))
   Până una alta, noi să fim sănătoşi... şi să ne vedem de drum aşa cum ştie fiecare. O ieşi bine pentru fiecare, cum ne este norocul!
   V-am pupat domnişoarelor/doamnelor... doar ce am gătat a treia bere... şi ce sentiment de uşurare am!!!