Nu ştiu cum să-i spun stării de acum, dar totul se trage de la acele vorbe: cât suntem copii, visăm să devenim oameni mari şi când ajungem la maturitate, tânjim după clipele copilăriei. Oare de ce facem asta?
De ceva vreme am căutat să mă îmbăt cu mirosul copilăriei mele... amintirile mi-au adus dorul... un dor de prostiile pe care le faceam cu fraţii mei, dor de viaţa fără griji pe care o duceam, dor de răsfăţul pe care îl primeam şi, de ce nu, dor de momentele plângăcioase de care aveam parte. Chiar şi de viaţa presărată cu griji pe care o mai duceam câteodată mi-este dor.
Cum să nu-mi fie dor de frumoasele zile de vară când ieşeam cu frate-meu în faţa curţii şi băteam mingea toată ziua? Sau când jucam baschet la panoul aninat de nucul umbros din curte? Bine, mă cam ofticam eu că nu prea mă lăsa să câştig, dar asta e o altă poveste... Oare voi vă plimbaţi hai-hui pe străzi, căutând să vă agăţaţi de pomi şi să furaţi o caisă, un măr? Vai, ce viteză prindeam când ne descoperea vreunul mai arţăgos agăţaţi de pomii lui... câte ocări primeam şi cum zburau diverse obiecte pe la ureche... iar noi râdeam ca dracii!
Să nu-mi fie dor de magicele momente de iarnă când ne adunam toţi pe stradă cu săniile? Şi ne băteam cu bulgări... Ţin minte şi acum vacanţele de iarnă! La tăierea porcului trebuia să particip negreşit, doar ca să arăt că sunt bărbat în faţa surorilor mele... Simt şi acum emoţiile din Ajunul Crăciunului, când ne strângeam cu toţii prin jurul bradului, povesteam şi visam la cadourile ce urmau să vină... iar dimineaţa nu mai aveam răbdare şi năvăleam, buluc, la brad, să vedem ce a primit fiecare... pe atunci chiar credeam în Moş Crăciun, deşi nu primeam ultra-mega-super cadouri! Câteva dulciuri şi ceva jucărioare... Atât! Dar eram atât de fericiţi!
Şi câte ar mai fi de spus...
Cu cât înaintez în viaţă, cu atât mă îndepărtez de această lume... apariţia de noi şi noi probleme duce la dispariţia copilului din mine, încet, încet. Şi nu-mi doresc asta!
Din când în când, îmi las grijile deoparte şi alunec pe drumul către copilul din mine, pentru că mirosul copilăriei face bine sufletului. Nu vreau să uit de unde am plecat şi evoluţia pe care am avut-o! Ceea ce am trăit atunci a dus la persoana de acum!
Voi vă mai aduceţi aminte de copilărie?
da, da imi amintesc cand ai dat cu bata`n balta la propriu, dupa o broasca si a naibii broasca s-a infipt intr-un cui si ce m-ai mai alergat... sau cand am fost la furat de ardei gras si era sa ne prinda... imi amintesc cand am lasat-o pe maica sa puna azot la porumb, iar noi am lasat galetile, cu care caram azotul, in capul locului si am trecut calea ferata si dusi am fost... imi amintesc si cum faceam noi cabane, coverci sau ce erau alea, 4 bete si deasupra puneam paturi si stateam acolo, sau vara cand ne urcam in ciresul din fundul curtii ca sa mancam cirese si biata Rodica statea sub pom si se uita la noi si ei abia ii aruncam ceteva cirese, dar noi eram full :)))))) si multe altele :*
RăspundețiȘtergereDe s-ar apuca fiecare din noi sa povesteaca 10-15 randuri de amintiri, scoatem si noi o carte ca nenea Creanga :))))
Ștergere