15 octombrie 2012

„Prietenilor” din online… cu drag!


Acest articol este unul dedicat celor din online… poate reuşesc să ajut alte persoane să evite întâmplări nefericite, ca ale mele. Cele relatate de mine în continuare sunt lucruri pe care ori le-am constatat, ori mi s-au întâmplat la un moment dat. Povestea e foaaaarte lungă, nu vreau s-o spun pe toată. Vă dau fragmente... bineînţeles, persoanele care se vor simţi vizate vor căuta să spună că am omis acele părţi care mă pun într-o lumină defavorabilă... 

Pe scurt, povestea este cam aşa: dintr-o prostie, am ajuns să găsesc persoane care să mă duşmănească pe facebook. Nu-i bai, nu-i sfârşitul lumii... am trecut peste asta deoarece acele persoane chiar nu înseamnă nimic pentru mine. Am încercat să sting conflictul, să le înţeleg adversitatea faţă de mine, să încerc să le explic... dacă am văzut că nu merge, nu m-am mai agitat. Ceea ce nu s-a întâmplat şi de partea cealaltă. S-a căutat cu tot dinadinsul să fiu înţepat, cu atât mai mult cât eram prezent pe facebook şi prin pagina pe care o administrez cu încă o persoană... ori de câte ori am încercat să explic acelor persoane să uite de mine sau de pagină, de orice însemn eu ca persoană pe facebook, nu s-a putut. Trebuia să se simtă şi prezenţa lor... bineînţeles, n-au lipsit replicile, comentariile răutăcioase... şi nu oricum, chiar publice, în văzul tuturor... că aşa-i în fotbal, e mai sexy în văzul lumii, te obligă să dai replica, să nu rămâi de căruţă! Oricum, deranjul meu cel mai mare a fost că „iubirea” dintre noi s-a extins la alte persoane sau pagini din anturajul meu, care nu aveau nici cea mai mică treabă cu asta... s-a trecut la vorbe urâte aruncate unor persoane necunoscute, atacuri la persoană şi te mai miri ce... în fine! Ceea ce n-au ştiu aceste persoane că, bârfind pe la prieteni comuni, vorbele ajung şi la subiectul cu pricina! Iar dacă loveşti în mai multe persoane, publicitatea este făcută în mod corespunzător. 

Seara trecută am avut parte de o conversaţie în care mi se spunea că sunt penibil. I-am răspuns acelei persoane că, pentru mine, aceste cuvinte nu contează, având în vedere cine era expeditorul... oricum, a ţinut să sublinieze că sunt penibil nu numai în faţa ei, ci în faţa mai multor persoane, doar că acestora le este jenă să-mi spună!!! Şi a mai precizat că, dacă aş şti părerea lor, mi-aş şterge contul de facebook! ŞOC! GROAZĂ! TEROARE! M-am panicat total! WTF?!? Să-mi pierd facebook-ul? Aşa ceva nu se poate!!!

Deunăzi, îmi trecuse prin cap o idee... aş zice genială. I-aş propune lu’ nenea Zuckerberg ca, de fiecare dată când cineva îşi crează un nou cont de facebook, să îl oblige la un test psihologic şi, în funcţie de rezultat, să-l pună în categoria celor cu care se aseamănă. Pentru cei care au deja cont, odată la 6 luni, să se dea examenul... poate, poate, unii reuşesc să evadeze din clubul în care au fost aruncaţi... într-unul mai bun sau mai rău!

Pentru acele persoane care cred că mă agăţ atât de tare de online, le spun doar atât: virtual, pot fi cel mai deştept, cel mai romantic, cel mai hazliu, cel mai nesuferit, cel mai cel om de pe pământ... pot fi cine vrei tu! E suficient să-mi doresc asta! Pentru asta, adopt acel tip de comportament care vreau eu să-l am faţă de tine. Dacă am nevoie de laude, ştiu cum să le obţin. Dar am renunţat de mult la asta... ştiu cine sunt, îmi cunosc valoarea, nu caut preamărire! Dacă las o persoană nouă în viaţa mea, atunci acea persoană trebuie să merite, să aibă acel ceva care să mă atragă . Am destui prieteni încât să nu duc lipsă de atenţie! Cine mă cunoaşte cu adevărat, ştie despre ce vorbesc!

În concluzie, oameni buni... nu căutaţi cu disperare să faceţi pe plac tuturor.. nu vă bazaţi pe cuvintele unei persoane pe care o cunoaşteţi doar prin intermediul online-ului şi, cel mai important, nu puneţi la suflet vorbele grele care vi se spun de către fantoma de dincolo de monitor, care nu a trăit măcar o zi alături de voi. Să vă deranjeze atunci când acea persoană cu care aţi împărţit o pâine, un vis, o emoţie, ajunge să îşi bată joc de ceea ce aveţi.

Acum, pe final, cei cărora le este jenă să-mi spună ce au de spus, le adresez invitaţia de a comenta aici, sub protecţia anonimatului, orice au pe suflet la adresa mea. ATENŢIE! Strict legat de mine!!! Promit că nu voi omite să le public mesajul! Cu o singură condiţie: orice ar spune, să fie pertinent şi argumentat!

Cu drag, „prietenilor” online!
P.S. pentru „îngeraşii” mei păzitor, care nu pot dormi de grija mea şi care-mi urează numai de bine... le dau să asculte finalul acestei melodii :D

25 de comentarii:

  1. Pierdere de vreme, părerea mea. Eu te cunosc de puţină vreme, prin intermediul paginii pe care o administrezi şi-mi pari super mişto. Lasă-i pe tembeli să-şi facă numărul şi tu distrează-ne ca până acum. Succes ţie şi Oanei. Pupicei...

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce nu mi-ai permis publicarea comentariului? :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Singurele comentarii la articol pana acum au fost acestea... sa fie cel de dinainte? :)

      Ștergere
    2. E ok acum, de comentariul de la 10:36 era vorba...

      Ștergere
  3. adi, crede-ma, am avut si eu deontologi d-astia care-mi comentau pe blog, erau isteti, le stiau ei pe toate. si ca si tine, si eu le-am raspuns, am intrat in schimbul de replici, cand de fapt, trebuia sa le ridic doar degetul mijlociu. nu-ti bate capul cu toti, n-ajungi nicaieri. stii vorba aia: nu te certa cu prostul, pentru ca s-ar putea ca cei din jur sa nu observe diferenta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihai, eu vreau sa ma fac inteles pentru toata lumea. Am curajul sa-mi explic toate actiunile pe care le fac, toate vorbele pe care le rostesc, stiu sa imi cer scuze atunci cand gresesc, nu ma ascund sub nu stiu ce pagina... Renunt doar atunci cand vad ca vorbesc in zadar!

      Ștergere
  4. Nu te cunosc, nici nu am vizitat pagina ta de fb (dar promit sa fac acest lucru) ... am ajuns pe blogul tau tot hoinarind pe paginile prietenilor prietenilor mei. Cineva mai sus iti dadea un sfat. Eu completez : nu te certa cu prostii, sunt in stare sa te aduca la nivelul lor si sa te bata cu experienta. Zile minunate iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate! Dar stii cum e? Cand cineva te ataca in public, rezisti cu greu sa nu raspunzi! In fine... eu incerc sa inchid subiectul, altii nu isi doresc acelasi lucru. Ingor si eu cat pot de mult :)
      Iti doresc si eu zile la fel de minunate! ;)

      Ștergere
  5. - "Ce-mi doresti tu..........!!!" ...Bla, bla,,,,bla!!!...asta mi se pare ca e o teama de un "blestem" si asa ceva nu o face decat cineva caruia i-ai facut un rau...:(
    Ai spus mai sus ca trebuie sa raspunzi cuiva care te ataca public, eu cred ca nu ar face asta un neavenit, asa degeaba, fara nicun motiv....comentariile de mai sus sunt facute de oameni in necunostinta de cauza, nu se stie care e "prostul" in ecuatie...:)
    Timpul nu imi permite sa fac o analiza a textului, dar pot sa spun ca te supraestimezi, ca te crezi un individ "perfect"...eu spun ca nimeni nu e perfect, toti facem greseli si mai mult de atat toti gresim fatza de oameni,oameni pe care ii cunoastem sau nu. Tu nu ai facut niciodata afirmatii gresite despre o persoana necunoscuta?
    ......eu as spune: "CE MI-AI FACUT TU MIE SA TI SE INTAMPLE SI TIE!!!"- e mai corect ;)
    Vreau sa sfecific ca nu te cunosc,dar sincer nici nu mi-as dori sa cunosc un individ care isi "spala" rufele pe internet...e degradant pt tine sa supui opinei publice un asemenea subiect numai din punctul tau de vedere. Sunt sigura ca "fara foc nu isse fum". :))..dar el se stinge daca nu e intretinut.:)
    ca si urare...eu iti doresc ce iti doresti tu si sa ai clipe minunate ca tine!!! :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din punctul tau de vedere, care nu stii ce s-a intamplat, iti dau dreptate! Nu poti sa precizezi cine are si cine nu are dreptate!
      Cat despre partea cu supraestimatul, ca ma cred individul perfect, departe acest gand de mine... am spus ca imi cunosc valoarea, stiu unde sunt in momentul de fata!
      Urarea respectiva a fost facuta poate pentru a-si da seama ca greseste cand ajunge sa puna atata ura in niste chestii neimportante, nesemnificative!
      Cat despre spalatul rufelor in public, crede-ma ca m-am abtinut destul de mult... poate prea mult! Am tot incercat sa nu stie tot facebook-ul despre prostiile astea... dar iar si iar si iar am fost atacat, cand tot ce imi doream sa fiu lasat in nebuniile mele!
      Cat despre faptul ca nu as da dreptul la replica... sunt gata oricand sa stau la o dezbatere publica... ORICAND! Pana acum nu s-a putut!
      Si sper sa fie asa cum zici tu... sa se stinga focul cat mai repede :)
      Multumesc frumos de urare, asemenea ganduri si de la mine!

      Ștergere
    2. MULTUMESC DIN SUFLET CA IMI DAI DREPTATE, asta trebuia sa o faci de f. mult timp ....si REPLICA trebuia data intre noi 2 privat, dar sti f bine ce reactie ai avut cand am incercat sa devenim prieteni pe facebook, ai spus ca nu avem nici un motiv ;)- mi-am dorit intodeauna o explicatie personala cu tine, acum e prea tarziu. :( RAUL E DEJA FACUT!!!
      Nu stiu ce divergente mai ai tu pe internet si nici nu imi pasa, dar am vazut ca in finalul acestui articol amintestesti de un "ingeras"- care nu are nici o vina decat ca tzine mult la o persoana, iar acest lucru tie ti-a displacut. :((
      Te rog mult nu ma baga intro oala care nu imi apartine, uita de existenta mea si crede-ma- mi-ai facut mult rau ( intentionat sau nu). Imi cer scuze ptr anonimat, si trebuie sa sti ca nu de grija ta nu pot sa dorm ci de-a altcuiva drag tie...Inca o data scuze si numai bine! ( acest mesaj e doar ptr tine personal, nu cred ca e cazul sa il piblici)

      Ștergere
    3. Si eu am incercat sa explic de atatea ori ca nu am nicio treaba cu ceea ce este intre tine si aceasta persoana draga mie, atata timp cat e fericita! Tu ai avut intotdeauna ideea aceasta nebuneasca de a crede ca vreau eu sa-l despart pe el... am repetat-o de mii de ori... si o sustin pana nu mai pot: atata timp cat el isi doreste o chestie si e fericit cu asta, eu nu am ce comenta. E un om matur pentru a lua singur deciziile! Tot ce pot face eu este sa il sustin (asa cum e el, bun sau rau), la bine... dar mai ales la greu!
      Nu incerca sa arunci toate greselile asupra mea... poate am gresit si eu, dar te sfatuiesc sa te uiti mai atent in jurul tau si sa vezi cine nu doreste cu adevarat sa fie bine!

      Ștergere
    4. offffff....inca trei greseli fatza de mine :(..
      1. Tu nu ai de unde sa sti ce e in jurul meu, dovada ca iar vorbiti de mine(familia mea) :( ...nu inteleg de ce faci afirmatii gresite!....
      2. Nu ai avut niciodata nici macar o tentativa de a explica absolut nimic.-tu nici nu sti care sunt nemultumirile mele fatza de tine..:)
      3. Rugamintea mea a fost sa ramana intre noi 2 acel mesaj, sa nu il publici..dar tu ai facut-o! :( -
      .....................................

      Ștergere
    5. Hai sa dezbatem! Astept sa ma contactezi, sa vedem de unde s-a pornit si sa punem capat acestui 'spectacol' ieftin!
      Cu scuzele de rigoare ca ti-am postat inca o data mesajul...

      Ștergere
    6. ....vad ca "spectacolele ieftine" continua ...cu aceeasi "actori" in rolurile principale...:)) sunteti de ras..nu mi-a venit sa cred cand am citit comentariile si mesajele private primite de mine...si ma intreb: cum poti sa iti numesti prietenii buni alcoolici? :((
      app..SCUZELE NU SUNT ACCEPTATE!

      Ștergere
    7. Unde continua? Ca eu nu le mai vad! :P
      Ce comentarii, ce mesaje, care "TU"? Si eu ma intreb cand am facut asta?!?
      Cat despre partea cu acceptatul scuzelor, n-am ce sa fac... daca nu le accepti, asta este. Pot supravietui si fara sa ma ierti!

      Ștergere
  6. Omul? Nu există "omul" decât în tratatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna, îl copleşesc martorii dintre care se aleg mereu şi călăii, şi victimele, pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire...
    http://www.youtube.com/watch?v=Q4fsTPit9z8

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant punct de vedere...
      As spune ca in fiecare dintre noi exista, la un moment dat, calaul, victima, martorul sau revoltatul...
      Foarte frumoasa melodia! Multumesc :)

      Ștergere
  7. OOOOOO... buna seara ! iata ceva nou pentru mine aici!! Un alt Adi decat cel pe care il cunosc eu. Zugravit foarte frumos ce e drept :) Frumoase ganduri, nimic de obiectat! Insa daca raman doar la stadiul de ganduri, iar in realitate esti o otreapa de om , asta cum se cheama ? Desigur ca putem vorbi ore in sir de valoarea personala... Inganfarea si lauradosenia nu au margini ! :) Suntem asa , avem asa... Virtual totul suna frumos si educativ , insa asa cum am mai intrebat, ce te faci cand in realitate esti doar un mare sarlatan vanzator de iluzii ????
    O sa iti spun referitor la , calaii, victemele , martorii si revoltatii tai o micuta poveste ce o tin minte din copilarie...
    Poveste spusa de bunica mea.
    " Copile , in fiecare moment al vietii noastre in noi se da o lupta intre ce e bine si ce e rau.
    Uite, eu sant bunicuta ta, ma vezi o persoana buna...
    Eu spun ca in mine sant doi lupi , unul bun care se hraneste cu bunatate, mila, respect, ajutor pentru semeni...
    Celalat rau care se hraneste cu ura, invidie, inumanitate, necredinta...
    Intre acesti doi lupi se da o lupta pe viata si pe moarte!! "
    Mi-am intrebat bunica :
    " Buna si care lup castiga aceasta lupta?"
    Buna mea buna mi-a raspuns:
    " Copile lupta o castiga lupul pe care eu il hranesc !"
    Sper ca lupul cel bun sa castige lupta pentru tine Adi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O iau cu sfarsitul... povestea o stiu, sunt de acord cu ea!
      Cat priveste inceputul, am o singura nedumerire... daca spui ca ma cunosti, cat de bine ma cunosti? Ne-am intalnit vreodata, am stat la povesti, am baut un ceai? Cine sunt eu in realitate o pot spune cei cu care interactionez zi de zi... am precizat la finalul articolului: virtual, pot fi cel mai deştept, cel mai romantic, cel mai hazliu, cel mai nesuferit, cel mai cel om de pe pământ...
      Sper ca esti multumit/a de raspuns!

      Ștergere
  8. Perfect de acord in ceea ce priveste ceea ce spui... Am si eu o singura nedumerire insa ...
    De ce e nevoie de acel, " cel mai cel om de pe pamant" , de falsitate ???
    Spun falsitate, si asta poate parea cam dur , insa defineste foarte corect aceasta schimbare a omului din viata reala ... pentru ca singur ai spus ca in fata monitorului poti deveni ceea ce vrei tu... Deci e o schimbare... Care e atunci omul adevarat????
    Cel care in viata reala nu e cel mai cel , sau omul care incearca sa fie cel mai cel intr-o lume virtuala ? Lume, care de ce sa nu recunoastem cinstit e o buna trambulina pentru a promova imaginea unei persoane ... Deci daca esti constient de acest beneficiu pe care ti-l confera lumea virtuala, poti fi numit fara scrupule de oricine ca vanzator de iluzii... S-ar putea sa imi spui in replica ca esti intradevar cel mai cel si in viata reala...
    Daca ai face asta , ti-as raspunde printr-o intrebare...
    Daca esti cel mai cel , ce cauti in lumea aceasta???
    Care e scopul prezentei celui mai cel aici???
    Putem continua la infinit ,argumentand si unul si celalalt , pentru ca subiectul dincolo de aroma lui frumos mirositoare , ascunde foarte multe nelamuriri...
    In ceea ce priveste faptul ca te-as cunoaste, pot spune ca iti urmaresc de mult timp evolutia ... Un om il cunosti si prin ceea ce el exprima ...
    In momentul in care exprimi diverse opinii, nu mai poti retracta ca de fapt ai vrut sa zici cu totul altceva si persoana ta nu are nici o legatura cu aceste opinii...
    Opiniile sunt ideile fiecaruia dintre noi... Iata de ce ca poti cunoaste un om si prin prisma a ceea ce el etaleaza.
    Si acum ma intorc in acelasi punct de unde plecasem...
    Falsitatea.
    Nu poti spune ca arati doar ceea ce vrei tu fara sa fii complice cu falsitatea...
    Deci ori iti asumi ideile tale si spui ca , "da, pot fi cunoscut si prin prisma a ceea ce expun prin ele" , ori le renegi si astfel poti sa imi spui ca nu te cunosc , insa vei fi luat de vanzator de iluzii si himere... :)
    Cred ca datorita tentei asteia mai speciale a raspunsului meu comentariul meu nu va fi publicat...
    E decizia ta insa si sincer sa fiu, o respect asa cum va fi luata ...
    Vezi tu, argumente, nemultumiri... subiectul e prea vast sa fie cuprins in cateva vorbe. :)
    Acelasi Anonim...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mai citit inca o data ceea ce am scris... si da, am scris bine: POT fi! N-am zis ca sunt cel mai cel. Plec intotdeauna de la principiul ca nimeni nu e perfect! Si tot aici am scris ca stiu cine sunt, imi cunosc valoarea, nu caut preamarire. Si nu am spus-o in acel sens de care te lovesti tu, ca eu sunt cel mai cel. Sunt un om normal, cu minusuri si plusuri!
      Cine este adevaratul Adi Saceanu? Cel din viata reala, bineinteles!
      Ce caut eu in viata virtuala? Socializare.
      Care este scopul meu? Sa transmit ganduri, idei, stari. Al tau care este?
      Nelamuriri apar doar in cazul tau, pentru ca incerci sa rascolesti carul cu fan pentru un ac nefolositor. De ce pentru multa lume nu sunt nelamuriri?
      Cat despre afirmatia ta ca m-ai cunoaste prin ceea ce exprim eu aici, in online, ti-as raspunde ca iti poti face o idee de baza... de aici si ideea ca virtual poti fi cine vrei tu. Mesajul transmis de mine poate fi receptionat in mod diferit... pentru ca destinatarul este diferit!
      Eu m-am oprit in a mai spune ca as cunoaste un om dupa ceea ce exprima aici, pe internet. E nevoie de mult mai mult pentru a face o astfel de afirmatie. Poti, cel mult, sa-ti faci o prima impresie. Stii, sunt pozele acelea funny, in care cel care tasteaze face comentarii de genul ":))))))", cand de fapt el sta cu mana la falca, plictisit, fara chef de viata... cam asa trebuie sa gandesti despre persoana de dincolo de monitor.
      Si ca sa inchei cu vorbele tale (aproximativ): Vezi tu, argumente, nemultumiri... chestia stii care e? Atata timp cat ma simt impacat cu mine insumi, nu am de ce sa ma agit. Parerea mea: imi dai prea multa importanta, pe bune! Nu iti inteleg staruinta cu care tot incerci sa iti faci simtit/a prezenta, sa-mi rastalmacesti vorbele... as zice ca incerci sa ma convingi sa cred ca sunt o persoana rea! N-ai sa reusesti! Poate merge la altii! ;)

      Ștergere
  9. Buna ziua :)
    Cred ca acum ai luat deja foarte personal totul...
    Daca citesti bine, in ultimul comentariu am scris la modul general, pentru a nu isca confuzii personale..
    Ai inteles total gresit...
    In ceea ce priveste pozele funny si ":))))))" , plictisit, fara chef...
    Tot falsitate e..
    Un om care face acest lucru exprima tocmai contrariul starii ce o simte , deci e toatal fals...
    Ai pomenit de scop...
    Socializarea...
    Acum e personal deja...
    Cum vrei tu Adi, sa socializezi ? Creand in jurul tau o atmosfera de ostilitate fata de cei cu care interactionezi?
    Asta vrei sa exprimi?
    Nu cred ca asta e socializare...
    Ai inteles incorect definitia acestui cuvant...
    Am spus povestea aceea doar pentru a arata ceea ce se petrece in noi insine..
    Pentru a vedea unde mergem , ca si oameni...
    O sa iti mai spun un lucru:
    Cand exprimi opinii, ganduri, idei , automat vor fi citite si de altii...
    Daca spre exemplu esti in starea aceea de ":)))))))" , desi iti tii mana la falca, plictisit..., exprimi pofta de viata in ideile tale ti-a trecut vre-un moment prin cap sa analizezi ca exprimarea nu e in concordanta cu starea ta?
    Nu lua totul raportat la tine...
    Dupa umila-mi parere, faci prea mult caz ca as avea vre-un scop ascuns.
    E doar o parere a mea si nimic altceva.
    Ai publicat acest articol cu scopul de a cere si alte pareri, pro sau contra...
    am inteles perfect ceea ce vrei sa exprimi de aceea si eu la randul meu am incercat sa imi expun o parere cu privire la natura individului din virtual raportat la realitate...
    Se pare ca am deranjat...
    Scopul meu aici in aceasta lume virtuala e unul nedefinit...
    Doar ca cititor si nu ca si " cel mai cel"...
    Si daca mai exprim si cate o parere, e poate din cauza ca vad aici in lumea virtuala o mare amenintare pentru viata reala...
    Omul poate deveni el insusi produsul ideilor ce le exprima.
    E doar un fir subtire intre realitate si virtual.
    E jenant sa vii sa spui unui cititor ca incearca sa iti rastalmaceasca vorbele...
    Suna a " pumn in gura"...
    Trebuia sa fii constient ca daca expui, vei fi nevoit sa si raspunzi la controversele legate de subiect...
    O faci intr-un mod foarte anormal...
    Deci, unde e socializarea??? :-/
    Nu dau importanta omului , ci ideii exprimate...
    In fond , daca deranjez si sunt nedorit ma pot abtine...
    Nu e moral insa sa faci public un subiect si daca cineva vine cu altfel de conceptie sa arunci vina ca ar avea ceva personal cu respectivul expunator...
    Nu incerc sa te conving ca esti un om rau...
    Stii de ce ??
    PENTRU CA TU STII CEEA CE ESTI!
    ASA CUM FIECARE OM CARE ARE CONSTIINTA STIE VALOAREA SI LOCUL SAU PE SCARA BUNATATII SAU A RAUTATII.
    Va fi ultimul meu raspuns.
    Asa cum am spus , totul se raporteaza la perceptia fiecaruia...
    La interpretarea personala.
    O zi buna si cat mai multe articole care sa aduca in prim plan framantarile interioare ale omului modern..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din tot ceea ce ai scris aici, iti voi raspunde doar la partea cu socializarea. Stii vorbele acelea cum ca nu te poate iubi toata lumea, cineva trebuie sa te si urasca? Eu le iau de bune! Din intreaga lista de prieteni de pe facebook, doar cu foarte putini interactionez aici, in online! Si cu aceia cu care interactionez, nu s-a gasit macar unul care sa spuna ca am creat in jurul meu o atmosfera de ostilitate. Si cu asta am pus punct la acestei dileme. Cei pe care nu ii consider pe aceeasi lungime de unda cu mine ii indepartez. Pentru asta s-au creat butoanele de unfriend, ban, block sau mai stiu eu ce...
      Pentru restul cuvintelor pe care le-ai exprimat nu iti voi raspunde... am incercat sa iti explic, ai ramas fixat/a tot la ideile tale, asa sa sa ramana si de acum inainte!

      Ștergere