OFICIAL MI-E BINE

   Dar şi neoficial, tot aşa îmi este... ţin să punctez asta pentru că, din spusele unora, las impresia că aş suferi... încă!  Pentru că nu mă cunosc îndeajuns de bine (deşi aşa cred ei), le spun clar şi răspicat: MI-E BINE!
  Moralul mi-e ridicat, stima de sine la fel! Mi-am recăpătat încrederea, sunt mai optimist, debordez de energie pozitivă, toate lucrurile sunt viu colorate. Sunt pe val, ce să mai... Greu a fost, dar am reuşit. Acum totul mi se pare aşa de uşor, încât nu mă mai grăbesc să ajung acolo, undeva. Am impresia că, dacă vreau, ajung într-o clipită. Mi-au crescut aripile din nou! Simt că totul se va aranja. TREBUIE!!!

„Viaţa nu mai are rost când speranţa şi încrederea lipsesc. Trebuie să mergi înainte... deoarece când totul s-a prăbuşit şi când sufletul dobândeşte certitudinea că nimic nu mai foloseşte la nimic, că a ajuns la limită, poate îţi spui: la ce bun?”, Ioan Slavici

   Ştiu, acum ar trebui să destăinui povestea mea de succes, cum am reuşit, dar nu cred că s-ar aplica pentru toată lumea. Aş putea spune doar că, dacă ai răbdare, totul se va rezolva. Şi ar mai trebui să accepţi situaţia în care te afli, să te uiţi atent la ce ai tu şi alţii n-au, la ce mai poţi pierde etc.
   De fapt, ce-mi lipseşte? Îmi lipseşte EA. Şi totuşi, câtă valoare are... E greu când te obişnuieşti cu unele lucruri şi dintr-o dată îţi sunt luate. Ca şi cum ai lua jucăria preferată unui copil... dacă nu îi dai alta cel puţin la fel de atractivă, cu greu se va obişnui fără ea.
Ce vreau? Vreau să am şi eu pe cine suna, să întreb ce mai face... vreau să ajung acasă şi să-i povestesc nimicurile din ziua aceea... vreau să am pe cine săruta dimineaţa, când mă trezesc... vreau să-mi fac griji pentru ea când vine seara târziu... vreau să fac multe lucruri cu ea, toate sunt legate de ea.
   Dar nu mă îngrijorez, îşi va face apariţia. Şi atunci când va fi să vină, îi voi arăta ceea ce am învăţat... sunt pregătit! 

„Toţi avem propriile noastre maşini ale timpului. Unele ne duc înapoi, se numesc amintiri. Unele ne duc înainte, se numesc visuri.”, Jeremy Irons

  Da, MI-E BINE! Privesc cu încredere spre viitor. Cui să mulţumesc pentru asta? Mie, în primul rând... apoi, prietenilor mei, care au avut răbdarea să mă asculte. Aş mai mulţumi facebook-ului, mi-a fost şi el de mare ajutor... mi-a umplut timpul, mi-a dat o ocupaţie pentru momentele de singurătate.
   Pentru cei care cred că i-am omis, îi rog a mă scuza. Să mă tragă de mânecă şi vom repara greşeala (dacă voi considera că am greşit, bineînţeles :D ).

            „Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă

Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...

Departe laşi în urmă al visurilor rai...

Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,

E rece ca îngheţul din inima pustie

De florile din mai!

Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte

Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...

Şi poate ca să fie de aur cerul plin,

Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,

Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime

Şi râul alb, — suspin!

Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine

Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...

Şi poate ca să fie orice după mormânt:

Dreptate omenească făcută unui nume,

O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume 

Noi aripi, — nou avânt!” 

Alexandru Macedonski