Cu toţii ne-am creat un model în viaţă. „Eu vreau să fiu ca...” trebuie să fi spus măcar o dată-viaţă. De mici învăţăm acest lucru. Cu cât înaintezi prin viaţă îţi creezi propria identitate, îţi alegi propriul drum, devii unicat.
Ce faci atunci când, mergând pe sinuoasa linie a vieţii, îţi pierzi, pentru moment, identitatea? Cauţi modele! Un coleg de serviciu care este mereu binedispus, vecina de apartament care zâmbeşte tot timpul, vânzătoarea de la piaţă care are logoree, tipul din grupul de prieteni care este de un calm desăvârşit, prietena care debordează de energie... Cauţi ceea ce ţie îţi lipseşte. Căci da, astfel de modele vrei să copiezi, dacă se poate până la ultima picătură. Iar pentru a te transpune în pielea modelului, te apuci de teatru. Îţi pui masca şi intri în rolul râvnit. Şi fără să realizezi, ajungi în actor în propria-ţi piesă de teatru.
Dar oare ai fost destul de curios să-ţi cunoşti modelul. Ai avut curaj să priveşti şi dincolo de aparenţe? Ai încercat să vezi ce se ascunde sub calmul desăvârşit al tipului ori sub zâmbetul vecinei? Oare de unde îşi găseşte energia prietena? Ai încercat? Oare tanti de la piaţă aşa face toată ziua sau e doar o lecţie pe care a învăţat-o la perfecţiune?
Printr-un exerciţiu al minţii, să ne imaginăm că:
- vecina se motivează ori de câte ori iasă în societate să zâmbească iar între cei patru pereţi ai locuinţei să trăiască o mică dramă...
- starea de bine de care se bucură colegul de serviciu este datorată faptului că în intimitate are parte de un adevărat iad...
- calmul desăvârşit al prietenului să se datoreze faptului că a trăit/trăieşte într-o agitaţie permanentă, într-o viaţă paralelă, de care tu nu ai cunoştinţă...
- energia prietenei să fie doar o scenă în piesa ei de teatru, în sinea-i ducând o adevărată luptă pentru cine ştie ce problemă existenţială... fiind şi ea în căutarea modelului.
Aşa că, dacă vrei copiezi, uită-te cu atenţie la ce admiri, pentru că nu se ştie ce poate ascunde modelul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu