Treptat, s-au adunat frustrările... frustrări legate de un lucru simplu... Ajut oamenii ori de câte ori pot. Din când în când, mai primesc şi câte-un mulţumesc (cu greu scoţi aceste cuvinte din guşa vreunui guzgan neologic)! Până aici, toate bune şi frumoase! Nimic deosebit, nimic pentru care să aduni frustrări. Dar se ajunge ca, pentru unele persoane, ajutorul dat să fie acordat mai tot timpul, de parcă ai fi venit pe lumea asta cu acest scopu!!! Acestea nu mai încearcă să vadă dacă se poate rezolva problema cu puterile lor, să-şi pună mintea sau fizicul la contribuţie... Nuuuuuu. Pentru ce să mai omoare neuronul atâta timp cât există cineva acolo care îi rezolvă cât ai zice „peşte”. Şi uite aşa, uşurel, acest ajutor devine o obişnuinţă. Nu li se mai îmbujorează obrajii atunci când te roagă să le întinzi mâna, nu se mai bâlbâie când îţi spun, prind chiar tupeu... Ba, uneori, se supără atunci când îi refuzi politicos, sub motivaţia că ai alte lucruri mai importante de făcut pentru sufleţelul tău! Că doar e obligaţia ta de a-i scoate din mocirla în care s-au băgat, îţi este scris în fişa postului!
„Când cere ajutorul cel ce a căzut în apă, aleargă... dar nu-l confunda cu cel care petrece, de plăcere, la baltă!” – N. IORGA
Şi cu toate acestea, nici aşa n-ar fi mare supărarea. Frustrarea se adună atunci când te caută doar atunci când au nevoie. În restul timpului, uită de existenţa ta. N-ar fi frumos ca, fără niciun motiv, să te caute şi să te invite la o terasă, la o cafea/suc/bere? Sau măcar să sune să te întrebe de sănătate, despre cum merge treaba pe la serviciu, dacă cei dragi ţi-s sănătoşi etc. NUUUU!!! Pentru ce să te agiţi să faci şi lucrurile astea când ştii că oricum te ajută omul, doar are destul bun simţ să nu te refuze! Şi să nu care cumva să te mire dacă, peste timp, vei auzi din partea acestora cum te înjură, te bârfesc, îţi mai înfloresc şi cine ştie ce povestioare, numai ca să fie treaba bună până la final.
Ţine şi asta de cei 7 ani de acasă sau trebuie să capeţi astfel de abilităţi? Cât de greu este să tragi o linie între a fi mitocan şi a fi cu bun simţ?
Aşa o fi acum, s-a inventat o modă nouă... până se umple paharul, ajutăm în continuare! După asta, cine ştie ce se va mai întâmpla!
Dar pe mine cine mă ajută?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu