Iluzia iubirii

   În această seara, poate din lipsă de idei, poate din prea multă comoditate, am rugat-o pe EA să-mi trimită o parte din gânduri, pentru a le pune aici, într-un fel de guest post. Am ţinut neapărat să-i văd capacitatea de a se juca prin multitudinea de cuvinte... ştiam că mă va surprinde. Sper că şi pe voi! 

Iată ce a ieşit:

    "Sunt eu, pe terasă, cu o cană de cafea în mână, zâmbind... căci e frumos afară. Privind albul omătului ce tocmai s-a aşternut în grabă, m-a năpădit amintirea şi... poate dorul unei iubiri trecute şi neîmplinite. Ştiţi, este acea iubire de taină, adolescentină, pe care am trăit-o fiecare din noi. Acea iubire pe care nu aveam curajul să o strig în gura mare, de teama de a nu fi respinsă... sau de a nu fi judecată. Mă bucuram când îl vedeam trecând pe cealaltă parte a trotuarului sau când îi aruncam priviri furişe din spatele perdelei... şi eram fericită... doar cu atât de puţin.
    Privind în urmă, realizez că în acea vreme, crescând într-o lume în care educaţia primită nu-mi permitea să-mi exprim sentimentele, în care aveam grijă ca niciun gest, nicio vorbă sau privire să nu-mi trădeze dragostea ce-o purtam iubitului de taină, am trait, de fapt, cele mai intense sentimente. Sunt iubirile neîmplinite, cele mai frumoase şi mai intense trăiri? Oare trăind acea poveste, mai puteam zâmbi acum, privind în urmă? Ori, ar fi intervenit monotonia, ura, trădarea?
    Câteodată mă intreb...dacă mi-ar plăcea să-l întalnesc... să mă uit în ochii lui, să ştiu dacă aş mai simţi acel fior care nu mă lăsa să dorm în nopţile târzii, care îmi năpădea toate simţurile şi îmi lăsa un gust dulce-amărui în suflet. Sau poate... mai bine nu? Dacă el este acum doar o umbra a iubirii mele adolescentine?
   Trăim cu impresia că niciodată n-am iubim mai mult ca atunci când întreg Universul i se împotriveşte acestei iubiri. Şi e atât de dulce suferinţa... sunt atât de savuroase lacrimile şi sclipirile speranţei, deznădejdea... şi iar speranţa. Frumos, adânc şi minunat este visul de iubire neîmplinit în fapt, dar dorit în fiecare clipă a vieţii!
    Ştiu.... veţi spune că iubirea împlinită nu suportă, totuşi, comparaţii. Aşa este. Eu ştiu... pentru că am avut norocul să trăiesc şi-o astfel de iubire. Ca orice lucru frumos, s-a consumat... poate prea repede sau poate prea târziu. Nu o regret, o port in suflet... şi-i mulţumesc Divinităţii că mi-a oferit-o, pentru că, în zilele prezente, astfel de iubiri sunt extrem de rare. Există oameni care aleargă o viaţă întreagă fără să aibă parte de “acea iubire”!
    Eu cred însă că există şi că fiecare din noi a trait sau trăieşte o iubire de taină, care ne face să tresalte inima pe furiş, care hrăneşte spiritul, tocmai pentru că este doar de noi ştiută, chiar dacă e fără viitor.
    E mai bine să multumeşti cerului că ai trait o poveste de iubire, care ţi-a bucurat sufletul în aceeaşi măsură cu suferinţa produsă, decât să nu fi trăit nimic... sau să trăieşti complăcându-te într-o iubire demult apusă, doar pentru că ţi-e teamă că vei rămâne singur?
     Dar.. asta este o altă poveste..."

     P.S.: Nu-mi cereţi să vă spun cine este, îi respect dreptul la intimitate!