27 ianuarie 2012

Un strop de speranţă

Cum viaţa nu te întreabă tot timpul dacă eşti de acord cu ceea ce se întâmplă, nici tu nu ai vrut să faci asta! Ai intrat în universul meu din senin, fără să fiu pregătit pentru tine! Dar nu te-am alungat, lăsând totul în voia sorţii! Şi odată ce ţi-ai făcut simţită prezenţa, am început să dau frâu liber imaginaţiei şi întrebărilor, toate acestea la adresa ta! Ţi le-am pus în faţa uşii cu speranţa că măcar curiozitatea te va împinge să o deschizi, le-am pus acolo pentru a vedea ce vei face cu ele. Ai deschis-o, le-ai luat, dar nu am reuşit să înţeleg ce ai făcut cu ele, pentru că la mine au sosit un amalgam de sentimente confuze, vagi.
   Miile de vorbe spuse la telefon au avut menirea de a crea o punte între noi, stabilirea unui punct de pornire... pornire spre ce? Ne-am mulţumit doar să păstrăm distanţa, atât în lumea reală, cât şi în cea virtuală! Vorbe care nu au putut trece de pragul amiciţiei, al prieteniei. Ne-am fixat ca punct final în conversaţii: stima reciprocă şi simpatia unuia faţă de celălalt. Atât! Niciun pas mai departe! Niciunul dintre noi nu a vrut să îşi asume riscul de a spune ceva concret.
   Întâlnirea semi-neprogramată ne-a dat prilejul de a stabili unui contact real, acest gest venind din dorinţa amândorura de a depăşi pragul virtual al cunoaşterii. Dar, din păcate, ne pregătisem prea bine pentru asta, îmbrăcându-ne dorinţele în haine nepotrivite, purtând cu noi simţul raţiunii, nu al inimii. Nu ne-am dat nicio şansă la mai bine! De ce să riscăm pierderea unei persoane apropiindu-ne-o, câtă vreme e bună ca prieten? Astfel, totul a decurs simplu, fără ca vreo tresărire a feţei sau vreun imbold ascuns să ne trădeze adevărata dorinţă. Sau poate că nu a fost nevoie de nicio tresărire, totul decurgând aşa cum am simţit? Dileme, dileme...
   Depărtarea ne-a făcut să revenim din nou la vechile obiceiuri: clipele acelea în care ne sorbeam fiecare cuvânt, în care simţeam cum ne completăm... telefonul, lipit de ureche, ne sorbea fiecare cuvânt. Am încercat, odată-n plus, să descoperim, în subconştient, de ce a trebuit să ne purtăm aşa! De fiecare dată când vorbim, îţi şoptesc „Am nevoie de tine”, dar tu nu ai cum să auzi aceste şoapte pentru că doar inima le strigă, nu şi raţiunea! Strigă înfundat, dintr-un colţ al ei, nereuşind să străbată drumul până la tine!
   Unde ne îndreptăm? Care-i destinaţia finală? Să continuăm a mai spera? Să ne lăsăm pe mâna sentimentelor? Ori raţiunea va învinge şi de data acesta, cum face de fiecare dată? Vom putea spera doar atunci când vom renunţa la acea idee comună, pe care am stabilit-o tacit, de la bun început: suntem pe drumuri separate, nu avem cum să le unim, pentru a ne construi un drum comun! Va exista speranţă pentru amândoi doar atunci când imaginaţia ne va da impulsul de a contura un viitor comun. Pentru că, atâta timp cât încă mai este un strop de speranţă, vom putea să merge într-acolo!
   Pentru că nu tot timpul am curajul de a spune tot ce simt şi ce vreau, las acest clip să vorbească în locul meu:

22 de comentarii:

  1. vezi ca ai scris cun in loc de cum

    RăspundețiȘtergere
  2. eu zic ca poti mai mult!curaj si da i bataie,ce atat dat dupa deget.sigur va aprecia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rămâne de văzut dacă va aprecia sau nu :)

      Ștergere
  3. e clar! te-ai indragostit, tinere!

    RăspundețiȘtergere
  4. ai "mancat" un "r", pe la inceput

    RăspundețiȘtergere
  5. Bravo Adi!! putini barbati se incumeta sa faca in acest fel: sa-si puna sufletul pe tava! eu iti doresc ca straduinta ta sa fie rasplatita cu ceea ce meriti: dragoste!

    RăspundețiȘtergere
  6. ...lasa totul de la sine!,e drept ca ai o durere mare in suflet...intzeleg...abia ai facut primul pas,la al doi-lea...confuz vei fi...fa-l pe al trei-lea...ai sa simti cu adevarat ce-ti doresti!...(daca taci,mut ramai....daca vorbesti,filozof esti)...INSISTA!!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumos si trist in acelasi timp...zic eu ca de multe ori nu avem curajul necesar pentru a lupta ,sau daca-l are unul poate nu il are celalalt si...din pacate dragostea este o lupta in doi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curajul nu poate face totul când vine vorba de iubire! Şi da, dragostea se poartă în doi! ;)

      Ștergere
  8. Am aflat de acest blog de la niste prieteni. Nu stiu exact cine a postat asta , dar vreau sa spun ca tot ce scrie acolo mi se pare total adevarat. Continua tot asa si poate efortul tau va fi rasplatit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu înţeleg ce ai vrut să spui prin "Nu stiu exact cine a postat asta", dar cred că ai vrut să spui că nu mă cunoşti! Acum lucrez la "About me", pentru a vă face o scurtă prezentare despre mine :D
      Mulţumesc de încurajări, Alexandra!

      Ștergere
    2. Da , m-am referrit la faptul ca nu te cunosc.

      Ștergere
    3. Ok! Nici eu nu te cunosc, deci e egalitate, nu? :)

      Ștergere
  9. frumos si trist...m-am regasit in peste 70% din text...

    RăspundețiȘtergere