Staţi liniştiţi, nu am gânduri necurate. Mi-e bine! Dar cum azi am avut parte de plictiseală, mi-a trăznit prin cap întrebarea asta: „V-ar părea rău dacă mâine n-aţi mai fi?” O întrebare grea, dar răspunsul poate fi atât de simplu...
Eu am mai dat răspunsul ăsta acum vreo 2-3 ani, îl dau şi acum: NU! Mi-a fost uşor să răspund atunci, mi-e uşor să răspund şi acum! Mi-e uşor pentru că, tot ceea ce am făcut, am făcut după un principiu sănătos: acela de a fi OM! Nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi un sfânt. Am respectat pe cât se poate legile şi normele, nu am ieşit din tipare foarte mult, dar nici nu am stat ascuns, aşteptând să fiu descoperit. Iubesc, urăsc, râd, plâng, alerg, visez, sper... ca toată lumea. Dar niciodată nu am uitat să fiu om, chiar şi cu cel ce nu merită. Am acordat şanse peste şanse, în speranţa că poate va observa că a greşit şi se va îndrepta... dacă nu faţă de mine, cel puţin faţă de alţii.
Şi cu toate astea, nu mi-e frică de moarte. De ce? Poate că, pentru moment, nu am nimic de pierdut! Sau poate că am sufletul împietrit! Dar dacă aş fi împăcat cu mine? Eu aici cred că este cheia: toţi cei care nu sunt pregătiţi de Judecata de Apoi nu au făcut pace cu propriul suflet! Dureros este că, pentru a ajunge la această stare, unii se zbat întreaga viaţă şi tot nu reuşesc!
Eu am mai dat răspunsul ăsta acum vreo 2-3 ani, îl dau şi acum: NU! Mi-a fost uşor să răspund atunci, mi-e uşor să răspund şi acum! Mi-e uşor pentru că, tot ceea ce am făcut, am făcut după un principiu sănătos: acela de a fi OM! Nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi un sfânt. Am respectat pe cât se poate legile şi normele, nu am ieşit din tipare foarte mult, dar nici nu am stat ascuns, aşteptând să fiu descoperit. Iubesc, urăsc, râd, plâng, alerg, visez, sper... ca toată lumea. Dar niciodată nu am uitat să fiu om, chiar şi cu cel ce nu merită. Am acordat şanse peste şanse, în speranţa că poate va observa că a greşit şi se va îndrepta... dacă nu faţă de mine, cel puţin faţă de alţii.
Şi cu toate astea, nu mi-e frică de moarte. De ce? Poate că, pentru moment, nu am nimic de pierdut! Sau poate că am sufletul împietrit! Dar dacă aş fi împăcat cu mine? Eu aici cred că este cheia: toţi cei care nu sunt pregătiţi de Judecata de Apoi nu au făcut pace cu propriul suflet! Dureros este că, pentru a ajunge la această stare, unii se zbat întreaga viaţă şi tot nu reuşesc!
Frumos si linistitor...
RăspundețiȘtergereMă bucur :D
ȘtergereFiecare dintre noi ar regreta ceva daca maine ar muri...pace ;)
RăspundețiȘtergereRegrete mărunte, aş zice! Că n-ai făcut una sau alta... sau că nu te-ai comportat în alt fel! Dar eu nu prea mă gândesc la asta :D
Ștergereeu ma gandesc la asta zilnic aproape. :( ma munceste mult gandul asta, mai ales de cand moartea a intrat in viata mea. ma gandesc ca daca maine as muri, ar ramane in urma mea prea multe fiinte care depind de mine si carora le-ar fi greu sa traiasca daca n-as fi eu acolo sa am grija de ele. nu de mine ar fi rau, de altii.
RăspundețiȘtergereExact aşa e şi la mine, Andreea! De ce nu putem gândi "Rău îmi pare de tine, dar mai rău de mine"? :D
Ștergeresi eu sunt impacata cu mine...nu mi-e frica de moarte...poate pentru ca am fost pentru cateva momente in preajma ei,dar am facut nod vietii...si ce daca vine sunt gata oricand
RăspundețiȘtergereStupid! Trebuie sa te gandesti la viata,nu la moarte. Trebuie sa te gandesti ca sunt atatea de facut si viata e prea scurta,incat nu ai timp sa le termini.
RăspundețiȘtergere