Când vine vorba de şti dacă sunt sau nu sedentar, nu ştiu ce aş putea să spun. Dacă stau bine şi mă gândesc, m-aş băga în categoria asta, căci mişcare nu prea fac... aproape spre deloc. De alergat, alerg doar când e absolut necesar să prind autobuzul şi mă grăbesc, altfel nici după el n-alerg. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine... de mic mi-au plăcut toate sporturile. Am bătut mingea de fotbal de când eram de-o şchioapă, am jucat handbal prin liceu, baschet prin curtea şcolii, ba chiar am dat cu mâna şi în mingea de volei, just for fun! Deh, serviciul ăsta e de vină, zic eu doar ca să-mi spăl imaginea. Şi cu toate astea, nu prea arăt ca unul de şade toată ziua: nu tu burtă pe capul meu, nu tu mişcări greoaie, deci ce rost are atâta mişcare, dacă încă mă pot lega la şireturi, din picioare? :))
Mno, paragraful ăsta e ca un fel de introducere pentru ceea ce doream eu să punctez, de fapt: am o ciudă incomensurabilă pentru persoanele care sunt atât de leneşe, încât strigă în gura mare prin casă, la mamă, tată, frate, consoartă etc. să le aducă un pahar cu apă, pentru că, de-ar fi singure, cred că ar leşina de sete... mai e tipul de persoană care se duce să cumpere de-ale gurii la magazinul de peste drum, dar pentru asta se deplasează cu maşina!
Mă, şi pe mine mă păleşte câteodată lenea aşa de crâncen încât n-aş mişca un deget, dar când e musai de făcut, nu mai e lene. Mai grea e pornirea decât activitatea în sine! Nu cred că aş putea să ma urc în maşină ca să cumpăr de la colţul blocului o pâine... dar asta n-o pot garanta, pentru că nu am avut pe mână maşină! :D
Oricum, pentru toate aceste specimene, aş avea o propunere ca să-i vindece de „minunatele” obiceiuri: i-aş trimite înapoi, în timp, pe vremea bunicii. Să dea toată ziua cu sapa la C.A.P. iar când ar ajunge acasă să pună mâna să pună mâna să dea la orătănii, să facă de-ale gurii pentru copilaşi, să spele, să dea cu mătura, etc. Ce bine le-ar sta aşa...
Mno, paragraful ăsta e ca un fel de introducere pentru ceea ce doream eu să punctez, de fapt: am o ciudă incomensurabilă pentru persoanele care sunt atât de leneşe, încât strigă în gura mare prin casă, la mamă, tată, frate, consoartă etc. să le aducă un pahar cu apă, pentru că, de-ar fi singure, cred că ar leşina de sete... mai e tipul de persoană care se duce să cumpere de-ale gurii la magazinul de peste drum, dar pentru asta se deplasează cu maşina!
Mă, şi pe mine mă păleşte câteodată lenea aşa de crâncen încât n-aş mişca un deget, dar când e musai de făcut, nu mai e lene. Mai grea e pornirea decât activitatea în sine! Nu cred că aş putea să ma urc în maşină ca să cumpăr de la colţul blocului o pâine... dar asta n-o pot garanta, pentru că nu am avut pe mână maşină! :D
Oricum, pentru toate aceste specimene, aş avea o propunere ca să-i vindece de „minunatele” obiceiuri: i-aş trimite înapoi, în timp, pe vremea bunicii. Să dea toată ziua cu sapa la C.A.P. iar când ar ajunge acasă să pună mâna să pună mâna să dea la orătănii, să facă de-ale gurii pentru copilaşi, să spele, să dea cu mătura, etc. Ce bine le-ar sta aşa...
Să-i vezi la întoarcere cum uită să mai strige după alţii şi se duc pâş-pâş să-şi ia ce au nevoie singurei, fără ajutoare externe!
:)
RăspundețiȘtergere