29 ianuarie 2012

Îndeletniciri de aur


Mai ţineţi voi minte tractoristul din secolul trecut? Cel dezbrăcat pân’ la brâu şi plin de praf, negru ca tăciunele de la soarele arzător al verii, călare pe tractorul din poză? Cel care trage vârtos dintr-un Carpaţi, duhneşte a alcool şi pute-a transpiraţie de-ţi cade părul din nas? Eu azi nu-l mai văd! El umblă într-un tractor next generation, climatizat, ascultă simfonică la radiocasetofonul cu CD, maca Sonny, îmbrăcat în cămaşă apretată, fumând un Kentan şi recitându-i iubitei versuri shakespeariene printr-un Iphone-ul 4S!


Dar de vânzătorul ambulant ce mai ştiţi? Da, acela care trecea pe străzi într-o căruţă trasă de-o mârţoagă uscată şi striga cât îl ţinea gura: „Lubeniţe, luubeniţeeeeeee!!!” Nici p’ăsta nu-l mai văd pe străzi! Acum s-a mutat în online, îşi vinde marfa direct din bostan! Şi, ca să facă parcă în ciuda celor pofticioşi, postează instantanee cu el muşcând cu nesaţ dintr-un pepene zemos, zeama curgându-i pe bărbie, pe piept, fiind bâzâit din toate părţile de curioasele muşte!


Voi, iubitorii de fotbal, mai ţineţi minte acele minunate făpturi de pe stadioane care cărau o sacoşă imensă după ele şi repetau într-un: „Sămânţe, sămânţe-avem!”? Aşa drag mi-era de pirandele alea... lumea se strângea tărăboi în jurul lor să lea dea seminţe dintr-un păhărel, prăjite natural, în tigaie. Mai vedeai câte un chibiţ care desfăcea buzunarul şi cerea 10 păhărele (cred că era rupt de foame, săracul)! Acum, te duci la stadion, vezi un îngâmfat, cu burta până la pământ, care are aranjat pe o masă diverse sortimente de seminţe, toate ambalate în pungi, cu preţul la vedere, fără a mai putea să negociezi la preţ.


Pe ţaţa Floarea de pe strada voastră v-o mai aduceţi aminte? Cea care, din lipsă de altceva, îşi ia scăunelul cu ea, se posta în faţa porţii, sub un pom stufos şi urmărea cu luneta tot ce mişca? Ba, mai mult de asta, dacă aveai norocul să treci pe lângă ea, te mai ţinea şi de taină cu orele! Acum, a cam dispărut complet! Dacă vrei să ştii ultima bârfă despre vecini, adaugă-i pe facebook şi vei fi informat despre toate activităţile, chiar şi când şi-o trag!

Vouă ce alte asemenea îndeletniciri vi s-au întipărit în minte?

2 comentarii:

  1. Pe tanti floarea sigur mi-o amintesc,si la mine inca mai este,de fapt sunt:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, dar e din ce în ce mai rară şi mai nefolositoare! Nimeni nu mai apelează la ea... pentru că ştim ce face lumea de pe facebool :))

      Ștergere